Titus Păunescu – întrebare către Agenția Națională de Integritate – Clarificări asupra secretizării salariilor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară

Către: Domnul Florin Ionel MOISE, Președintele Agenției Naționale de Integritate

 De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripţia electorală nr.23 IALOMIŢA

Obiectul întrebării: Clarificări asupra secretizării salariilor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară

                                            Stimate domnule președinte,

În ultimii ani, Autoritatea de Supraveghere Financiară și-a demonstrat din plin ineficacitatea în gestionarea pieței de asigurări din România, nereușind nu numai să nu prevină niciun faliment, dar atingând și chiar și contraperformanța de a nici măcar nu avertiza asupra complicității și jafurilor din asigurări, în contextul în care nivelul de salarizare, atât al Consiliului cât și al Președintelui, dar și al celorlalți angajați ai Autorității este unul fabulos, la care majoritatea românilor nu îndrăznesc nici măcare să viseze, însă, pe care, în schimb, îl susțin prin taxele și impozitele pe care le plătesc.

Cu toate că salariile sunt plătite din bani publici, multe dintre ele sunt secretizate, ceea ce contrazice și cele mai elementare reguli de bun simț!

Vă rog să îmi precizați, domnule președinte, de ce instituția pe care o conduceți admite ca documente de interes public, privind salariile și gradele de rudenie ale angajaților ASF cu actuali sau foști demnitari, să fie secretizate, precum și care sunt soluțiile pe care le propuneți pentru a reglementa această situație.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE