Ștefăniță Avrămescu – Interpelare – Efectele OUG 156/2024

Adresată:

Domnului Tánczos BARNA, viceprim-ministru și ministrul Finanțelor

De către: Deputat Ștefăniță-Alin AVRĂMESCU

Circumscripția electorală nr.31 Prahova

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 18.02.2025

Obiectul interpelării: Efectele OUG 156/2024

 

Stimate domnule ministru,

Vă aduc la cunoștință un memoriu susținut inclusiv de către sindicaliștii ploieșteni de la Sindicatul Liber al Transportatorilor Profesioniști – Ploiești din cadrul Transport Călători Express Ploiești din cadrul sindicatelor afiliate la Federația Sindicatelor din Transporturi și Servicii Publice – România, cu privire la situația în care se află acest sector de activitate ca urmare a adoptării de către guvern a OUG 156/2024, cunoscută și sub numele de „ordonanța trenuleț”.

Prin prevederile sale, această ordonanță a dus la înghețarea drepturilor salariale ale angajaților operatorilor economici care prestează servicii comunitare de utilități publice la nivelul lunii noiembrie 2024, a eliminat posibilitatea de negociere a creșterilor salariale pentru anul 2025 și a blocat ocuparea posturilor vacante, ceea ce afectează funcționarea optimă a operatorilor economici care prestează servicii esențiale.

Dintre efectele juridice și practice ale OUG 156/2024, sindicaliștii menționează încălcarea drepturilor câștigate prin anihilarea clauzelor negociate în CCM-urile încheiate până în prezent. Potrivit memoriului federației sindicale, această anulare retroactivă a drepturilor câștigate vine în contradicție cu art. 15 alin. (2) din Constituție, care interzice aplicarea retroactivă a legilor.

Un alt aspect pe care îl subliniază reprezentanții federației sindicale este cel privind încălcarea libertății contractuale și a autonomiei de negociere colectivă, prin faptul că organizației i-a fost îngrădit dreptul de a apăra interesele membrilor săi prin negocieri colective, care, până la urmă, sunt esența activității sindicale.

„Ordonanța trenuleț” nu face altceva decât să creeze un precedent periculos, și anume acela că Guvernul poate anula în mod discreționar acorduri colective stabilite prin negocieri legitime.

Domnule ministru, este tot mai evident că efectele OUG 156/2024 au lovit nu doar în economia națională, ci și în angajații români. Pe rând, vedem din ce în ce mai multe sectoare afectate de deciziile greșite adoptate pe repede-înainte pe final de an.

Având în vedere cele prezentate, precum și memoriul atașat acestei interpelări, doresc să analizați posibilitatea de a discuta cu toate părțile implicate și afectate de măsurile pe care le adoptați, dar și să le răspundeți reprezentanților federațiilor sindicale care vă adresează întrebări, pentru că dialogul este, până la urmă, calea spre o soluție echitabilă.

Solicit răspunsul în scris.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

România se află din nou în fața unui scandal uriaș de corupție și incompetență guvernamentală, […]
Parlamentarii AUR vor depune un proiect legislativ pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și […]
Pe 26 martie, de la ora 17:30, ne vedem în Piața Victoriei, la București! Îl […]
Senatorul AUR, Niculina Stelea, consideră că decizia recentă a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) […]