Adresată: Domnului Ilie-Gavril BOLOJAN, Prim-Ministrul României
Domnului Alexandru ROGOBETE, Ministrul Sănătății
De către Domnul senator: Ștefan GEAMĂNU
Circumscripția electorală: Nr. 43 pentru românii cu domiciliul în afara României
Grupul Parlamentar: A. U. R.
Obiectul Interpelării – Dizabilitatea: o dublă condamnare în România. Pensii insuficiente, evaluări arbitrare și ignoranță instituțională.
Stimate Domnule Prim-ministru,
Stimate Domnule Ministru al Sănătății,
România reală, cea din afara statisticilor și a declarațiilor politicianiste, este astăzi o țară în care persoanele cu dizabilități sunt condamnate de mai multe ori, o dată prin diagnosticul crunt, apoi prin condițiile care îi constrâng să supraviețuiască sub limita demnității umane și, nu în ultimul rând, prin evaluările arbitrare la care sunt supuși de comisiile de evaluare.
În timp ce Guvernul vorbește despre „salvarea României”, mii de cetățeni vulnerabili trăiesc cu pensii de handicap ce ating 1000-1300 lei, în condițiile în care costul vieții a crescut dramatic iar facturile la energie, medicamentele și produsele medicale au devenit imposibil de achitat.
- Pensiile de handicap – o adevărată cruzime socială îndreptată împotriva persoanelor cu nevoi speciale
În ultimele luni, cabinetul meu parlamentar a înregistrat mai multe petiții din partea persoanelor cu dizabilități ori a familiilor acestora, care semnalau că pensiile le-au fost sistate abuziv fără o reevaluare medicală riguroasă. Cazul domnului Florin, paralizat din 2019, căruia i s-a retras pensia de handicap, deși este irecuperabil, este paradigmatic în reliefarea lipsei de responsabilitate a autorităților. Sistarea pensiei a antrenat o serie de evenimente nefericite ce au culminat cu oprirea furnizării curentului, apei și căldurii, motiv pentru care Florin este întreținut astăzi de părinți.
Totodată, există cazuri precum cel al doamnei Doina Mocanu, care trăiește din 1280 lei/lună, în timp ce factura la curent i s-a triplat de la o lună la alta. Sau, bunăoară, doamna Elena Gustă, dependentă de aparatura medicală, care nu își mai permite nici măcar tratamentele de bază.
- Creșterea costului vieții și absența măsurilor compensatorii
Inflația, liberalizarea prețurilor la energie și lipsa unui mecanism real de protecție pentru persoanele cu handicap au transformat aceste pensii într-un adevărat simbol al abandonului social al autorităților. Un stat care se declară „social” nu poate ignora faptul că beneficiarii pensiilor de invaliditate sau handicap nu își mai pot asigura nevoile vitale. Vorbim aici de hrană, utilități, medicamente, transport adaptat sau îngrijire de bază. Cazul lui Ștefănuț, diagnosticat cu boala oaselor de sticlă, este cutremurător: banii asigurați de statul român acoperă cam 30% din costurile totale de îngrijire. În tot acest timp, mama este 24/24 la dispoziția copilului, neputând să muncească pe viitor, ceea ce echivalează cu o condamnare la suferință și precaritate.
Din perspectivă legislativă, Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede, la Art. 1, acordarea de drepturi „în scopul integrării și incluziunii sociale” iar, la Art. 3, principii precum egalitatea de tratament și egalitatea de șanse. Este evident că situațiile prezentate mai sus contravin acestor principii.
- Erori grave în evaluarea și reevaluarea gradului de handicap
Numeroase cazuri arată că persoane grav bolnave sunt declarate „apte de muncă”, iar aceasta, în pofida documentelor medicale evidente. Cazul lui Vasile, bolnav pulmonar, rămas cu un chist pietrificat pe plămân, însă declarat vindecat, reprezintă dovada absurdității administrative în care trăim.
Este important să subliniem că toate aceste probleme, fiecare în parte la fel de gravă, nu sunt doar de natură medicală și/sau economică. Ele comportă implicații profunde pe toate planurile, conducând la stigmatizare și la un sentiment de marginalizare. Din perspectivă socială, asistăm de fapt la o alienare socială, fenomen ce agravează atât suferința individuală și familială, cât și sarcina statului în chestiunile ce țin de sistemul de sănătate și protecție socială. Asemenea aspecte justifică intervenția statului, pe de o parte, ca furnizor de beneficii și garant al incluziunii iar, pe de altă parte, ca garant al coeziunii sociale și al respectări demnității persoanelor vulnerabile.
Având în vedere cele expuse, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde la următoarele întrebări:
- Cum intenționează Guvernul să asigure coordonarea efectivă între Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor pentru ca beneficiile financiare, asistența medicală și serviciile sociale dedicate persoanelor cu handicap grav sau rar să fie corelate și să nu se excludă reciproc, așa cum se întâmplă frecvent în prezent?
- Ce măsuri propuneți în procedura de evaluare a gradului de handicap, astfel încât aceasta să fie eficientă și nediscriminatorie, eliminând astfel situațiile când se pierde în mod arbitrar dreptul la pensie?
- Ce demersuri a inițiat Ministerul Sănătății pentru a asigura continuitatea tratamentelor și terapiilor copiilor cu dizabilități, în special pentru cazurile cronice și rare?
- Are Guvernul în vedere elaborarea unui plan național de sprijin pentru persoanele cu dizabilități care să includă: majorarea veniturilor, subvenții la utilități și transport cât și un acces mai facil la dispozitive medicale esențiale?
- Ce soluții aveți pentru familiile care îngrijesc persoane cu handicap grav și care, în urma deciziilor administrative, își pierd atât indemnizația de însoțitor, cât și alte drepturi conexe?
- Ce măsuri concrete veți lua, Domnule Ministru al Sănătății, pentru a implementa un program național de sprijin medical și psihologic pentru persoanele cu handicap și aparținătorii acestora, care să includă consiliere psihologică, servicii de recuperare și finanțare pentru echipamente medicale vitale?
Comments are closed