Adresată de către d-nul senator: Sorin Lavric
Circumscripția electorală: nr. 29 Neamț
Grupul parlamentar Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Senatului din data de: 13.10.2021
Titlul declarației: deținuta Galina Răduleanu
Stimată doamnă președinte,
Stimați colegi,
S-a născut pe 9 martie 1933, în comuna Răduleni, județul Soroca, Basarabia. Cu greu se poate spune că a avut copilărie, din cauza chinuitoarelor refugii prin care a trecut în 1940 și 1944, pentru ca în adolescență, la 17 ani, să fie exmatriculată din clasa a X-a a liceului Gh. Lazăr. Motivul? O colegă, furîndu-i carnețelul în care își notase gînduri despre ora de limba română, în cursul căreia elevii studiau biografia lui Stalin, l-a predat directoarei.
Galina Răduleanu va face liceul la seral, apoi se va înscrie la Facultatea de Medicină din Cluj, pe care o va absolvi în 1958. În septembrie 1960, medic de țară fiind, este arestată chiar din cabinetul dispensar al comunei Poiana Mărului. Cauza? Era fiica unui preot a cărui o vădită atitudine creștină fusese însoțită de necuvenite izbucniri antibolșevice.
La percheziție i se vor ridica caietele în care spunea negru pe alb ce crede despre regim. Va fi condamnată la șapte ani de închisoare sub acuzația că purtase „discuții dușmănoase” cu tatăl ei.
Între 1960 și 1964 va fi închisă la Uranus, Jilava, Arad și Oradea. Acolo va afla fața nevăzută a ființei umane, dar mai ales îl va descoperi pe Dumnezeu.
De-a lungul celor patru ani de detenție, lipsa aerului din celule îi va fi un veritabil supliciu. Chinuitoarea hipoxie o va descrie în cartea de memorii Repetiție la moarte … din spatele gratiilor. Citez: „Atmosfera devenise irespirabilă din toate punctele de vedere, atât la figurat, dar mai ales la propriu. Vremea se-ncălzise și firul de aer care ne venea de pe coridor era total insuficient, mai ales noaptea.
Ca să pot respira îmi așterneam paltonul și cojocelul pe jos, pe ciment, mă așezam pe el și stăteam cu nasul lipit de crăpătura de jos a ușii, singurul loc pe unde venea o dâră de aer rece. Chinul acesta era o nimica toată pe lângă ceea ce mi se povestise. În Rahova, de exemplu, erau celule la subsol, ermetic închise, fără nici o comunicare cu exteriorul. Singura aerisire consta în deschisul ușii, lucru făcut cu intermitență. Dacă erai supus unui regim „special” te obligau să dormi în patul de sus, chiar dacă erai singur în celulă. Uneori în spațiul pentru doi, erau patru oameni, iar bătăile lor furioase în ușă cerând aer se auzeau pe tot culoarul.“
În ciuda privațiunilor în închisoare, Galina Răduleanu va cunoaște starea exaltată a trăirii mistice: „Treptat am intrat într-o viață minunată, nevăzută și adevărată. O viață a sufletului, bogată, intensă, o! mult mai intensă decât cea pe care am dus-o ulterior în lumea exterioară.
Ca într-o oglindă concavă, mă aflam mereu în centrul de convergență al razelor. Într-o totală libertate colindam munții și ascultam melodii. Versurile diferiților poeți izvorau din mine, ca o creație proprie, descifram probleme filozofice și, mai ales, vorbeam cu Dumnezeu ( nu găsesc alt cuvânt care să exprime profunda comunicare cu El).”
Eliberată în septembrie 1964, se va specializa în psihiatrie la spitalele Săroca, Pucioasa, Păclișa, Titan și Obregia. Spusele tatălui ei: „Țara asta are un rost în lume, pe care indiferent de piedicile ce i se pun, și-l va îndeplini”, i-au fost îndreptar de conduită de-a lungul vieții.
De la Galina Răduleanu am învățat că, dacă în anii 1950 oamenilor li se omorau trupul, astăzi crima e mult mai subtilă: ți se omoară de-a dreptul sufletul. Oare cîtora dintre noi li s-au deschis ochii asupra acestui crud adevăr, acela că trăim cu un suflet mort?
Sunt mîndru ca, sub cupola Senatului României, să pronunț numele doamnei Galina Răduleanu.
Nu există răspunsuri