“Eşecul României educate”
De-a lungul celor 33 de ani pe la Ministerul Educaţiei s-au perindat 23 de miniştri, fără a-i mai pune la socoteală şi pe cei interimari, nume sonore, multe sinonime cu incompetenţa totală, dacă ar fi să amintim personaje precum Liviu Pop, Rovana Plumb sau chiar Monica Anisie, ministrul care a refuzat alocarea a 6% din PIB pentru învăţământ, pe motiv că instituţia pe care o conduce n-are ce face cu banii. Desigur, nu o putem omite pe tovarăşa Ecaterina Andronescu, prin a cărei complicitate absolută şcolile româneşti, atunci când nu au fost închise, au devenit simple locuri de socializare şi de găzduit copii şase-şapte ore pe zi, demersul educaţional rămânând pe o linie subţire de plutire datorită unor cadre didactice entuziaste şi dedicate meseriei, şi nu politrucilor. Şi că tot am amintit de ei, vă rog să reţineţi că, din cele 42 de funcţii de inspector şcolar general din România, 38 sunt deţinute acum de membri ai partidelor.
Proiectul prin care se voia revoluţionarea sistemului educaţional de la noi – “România educată” – s-a dovedit a fi, până la urmă, după chipul şi asemănarea primului profesor al ţării, contradictoriu.
Să ne amintim de momentul jenant al raportului final al proiectului care cuprindea o colecţie de 24 de fotografii cu preşedintele Klaus Iohannis. Nicio soluţie, niciun grafic sau diagramă, ci doar un singur tabel la final, cu rol explicativ de glosar şi trei scheme – structura propusă a sistemului de învăţământ, ierarhia instituţiilor din sistem şi bugetarea şcolilor, toate acestea fiind o “viziune asupra educaţiei României în anul 2030”.
Între timp, rezultatele examenelor naţionale ne-au arătat dezastrul din învăţământ, dar şi cât de mult pot fi decuplaţi de la realitatea educaţională miniştri care susţineau ritos că “în casele fără curent electric, elevii pot urmări lecţiile la televizor”, asta atunci când ţineau şcolile închise doar pentru că nu se puteau pune de acord asupra tipului testelor anti-Covid, care să fie folosite în sistemul de învăţământ sau asupra comisioanelor ce trebuiau să fie încasate de firmele de partid.
“Atât s-a putut”, ca să folosesc şi eu o formulare tristă, după opt ani de mandat, 200.000 de copii per generaţie şi 1,4 milioane de copii care au trecut prin şcoală în aceşti ultimi opt ani. Viitorul ţării a fost, practic, sabotat, iar dacă adăugăm şi faptul că Proiectul “România educată” din PNRR a pierdut un miliard de euro, adică un sfert din totalul fondurilor pentru educaţie, cele mai mari tăieri fiind la învăţământul profesional, la laboratoarele de ştiinţe şi la universităţi, adică tocmai din locurile care puteau aduce plus valoare, ne putem da seama, cu uşurinţă, de situaţia în care ne aflăm. Şi, tot ceea ce a putut face actuala guvernare a fost să extindă până în 2023 orizontul de aşteptare pentru noua legislaţie care să pună în aplicare Programul “România Educată”.
Evident, astăzi, despre “România educată” nu se mai aude nimic, sistemul de educaţie este falimentar şi scoate pe bandă rulantă analfabeţi funcţional, dar războiul de la graniţele României pare să fi devenit, deja, scuza perfectă pentru toate neputinţele Guvernului.
Vă reamintesc, dragi colegi, că Spiru Haret a reuşit să construiască, în 12 ani, 2.000 de şcoli, multe dintre ele funcţionale şi astăzi, dar şi că nici în perioada de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial nu s-au pierdut atât de multe talente, cât s-au pierdut în România de după 1990!
Vă asigur că, din 2024, una dintre priorităţile AUR va fi redresarea sistemului educaţional românesc, prin adaptarea lui la realitatea contemporană, nu la cea de partid, prin depolitizarea lui şi numirea oamenilor cu adevărat competenţi în funcţiile în care să permită refacerea a ceea ce s-a distrus în aceşti ultimi 33 de ani!
Comments are closed