Silviu Gurlui – Întrebare parlamentară – Situația resurselor de uraniu ale României în contextul securității energetice și al extinderii programului nuclear național

Adresată:

Domnului Sebastian BURDUJA, Ministrul Energiei

De către: Deputat Silviu-Octavian GURLUI

Circumscripția electorală: nr. 24 Iași

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 10.04.2025

Obiectul întrebării: Situația resurselor de uraniu ale României în contextul securității energetice și al extinderii programului nuclear național

 

Domnule Ministru,

Vă adresez acest se de întrebări în calitate de deputat în Parlamentul României, având în vedere importanța strategică a resurselor interne de uraniu în contextul dezvoltării energetice naționale, securității energetice și extinderii capacităților nucleare prin reactoarele CANDU de la Cernavodă.

1. Istoricul exploatării uraniului în România

România are o tradiție îndelungată în exploatarea uraniului, începând cu anii ’50. Primele exploatări au avut loc în Munții Apuseni, Maramureș și Banat. În perioada anilor ’80-’90, extracția era la un nivel semnificativ. Ulterior, activitatea a fost redusă, multe mine fiind închise.

2. Cercetare și prelucrare

Conform raportului anual Nuclearoelectrica (2020), uzina de la Feldioara a fost centrul principal de prelucrare a uraniului, transformând minereul în bioxid de uraniu utilizat pentru fabricarea combustibilului nuclear.

3. Utilizarea și exportul uraniului

Conform strategiei energetice naționale elaborata de Ministerul Energiei, 2025–2035, la început,, uraniul era exportat în special către Uniunea Sovietică. Ulterior, a fost utilizat pentru alimentarea reactoarelor de la Cernavodă. În prezent, România importă uraniu pentru a satisface necesarul de combustibil.

4. Rezerve și capacități de extracție

IAEA Uranium 2022 Resources Report estimează că România dispune de aproximativ 6.600 de tone de uraniu recuperabil la un cost de până la 260 USD/kg. În prezent, toate minele sunt închise, însă există proiecte de redeschidere.

5. Planuri și proiecte de extracție

Sursa: Strategie Energetică România 2021–2036, Ministerul Energiei Strategia energetică 2025–2035 prevede reluarea producției interne. Se preconizează deschiderea perimetrului Tulgheș-Grințieș, cu o investiție estimată la peste 400 milioane lei.

6. Costuri și beneficii

Într-o analiză economică Nuclearelectrica (anexa raport 2022) se prezintă situația costurilor pentru redeschiderea unei mine care sunt estimate la 400 milioane lei. Beneficiile includ reducerea dependenței de importuri și valorificarea resurselor interne.

7. Resurse umane

În anii ’80-’90, conform unui interviu sindical de minerit in industria de uraniu, TVR Info 2023, industria minieră nucleară era susținută de un număr mare de specialiști. În prezent, resursa umană specializată este limitată. Este necesar un program național de formare profesională.

8. Cadrul legislativ

Activitățile nucleare sunt reglementate de Legea nr. 111/1996, Legea minelor nr. 85/2003, Legea nr. 100/2011 privind securitatea nucleară și alte reglementări privind transportul, mediu și siguranță.

Întrebări adresate Ministerului Energiei:

– Care este volumul total de uraniu extras până în prezent și cantitatea estimată a rezervelor exploatabile?

– Ce planuri concrete există pentru redeschiderea minelor de uraniu și care sunt termenele estimate?

– Care sunt costurile detaliate pentru redeschiderea fiecărei mine și sursele de finanțare avute în vedere?

– Care este capacitatea zilnică prognozată de extracție pentru fiecare mină redeschisă?

– Cum se compară resursele umane actuale cu cele din anii ’80-’90 și ce măsuri se iau pentru formarea personalului necesar?

– În ce măsură legislația actuală facilitează sau împiedică reluarea activităților de extracție și prelucrare?

– Ce tehnologii și echipamente sunt necesare pentru reluarea în condiții de siguranță a extracției și prelucrării?

– Care sunt condițiile de mediu, transport și export pentru valorificarea uraniului?

– Pe câți ani poate fi asigurată producția energetică din resurse interne de uraniu pentru echivalentul a 4 reactoare CANDU (aprox. 3 GW)?

– Ce cantitate de uraniu este necesară anual pentru operarea celor 4 reactoare și ce raport există cu rezervele interne?

– Există o strategie națională pentru utilizarea uraniului românesc în producția de energie nucleară extinsă?

– Care sunt avantajele economice și geopolitice dacă România își asigură combustibilul nuclear din resurse proprii?

– Ce cantități de uraniu sunt importate anual de România și din ce țări provin acestea?

– Ce costuri implică aceste importuri comparativ cu o exploatare internă?

– Ce tipuri de resurse de uraniu ar putea fi exportate și în ce condiții legale și tehnologice?

– Există acorduri bilaterale sau strategii privind exportul de uraniu românesc?

În conformitate cu prevederile art. 199 din Regulamentul Camerei Deputaților, solicit transmiterea răspunsului dumneavoastră în scris și oral, în termenul legal prevăzut.

Solicit răspuns scris.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Sebastian BURDUJA, Ministrul Energiei De către: Deputat Silviu-Octavian GURLUI Circumscripția electorală: nr. 24 […]
Adresată: Domnului Mugur ISĂRESCU, guvernator al Băncii Naționale a României De către: Deputat Robert ALECU […]
Adresată: Domnului Florin-Ionuț BARBU, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale De către: Deputat Petre PUȘCAȘU Circumscripția […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Petre PUȘCAȘU Circumscripția electorală: nr. 31 […]
Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Silviu-Titus PĂUNESCU Circumscripția electorală: […]