Rusu Daniel-Gheorghe – Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată.

EXPUNERE DE MOTIVE

Identitatea națională a românilor, cu străvechi rădăcini în istoria locului în care s-au născut și în care viețuiesc, până în zilele noastre, a fost de multe ori pusă la încercare. Asa s-a întâmplat în anii revoluționari 1848 – 1849, în cazul Țărilor Române, care au consemnat impresionanta afirmare a constiinței naționale a unui popor nevoit să trăiască în entități statale separate și sub dominație străină.

În acest context istoric, în Transilvania, s-a afirmat cu tărie un veritabil reprezentant al neamului românesc, avocatul Avram Iancu.

Avram Iancu a reprezentat pentru națiunea română factorul catalizator al luptei, inclusiv cu arma în mână, a românilor transilvăneni pentru apărarea și impunerea drepturilor lor naționale, de care erau privați de secole, de o stăpânire străină, abuzivă și intolerantă.

Parlamentul Romaniei l-a declarat „Erou al Naţiunii Române”, prin Legea nr. 230/2016 pentru cinstirea memoriei lui Avram Iancu (1824-1872), considerat cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania, cu merite excepţionale în afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale pe teritoriul strămoşesc.

Avram Iancu şi-a sanctificat viaţa, crucificându-se pe nevoile şi suferinţa compatrioţilor, singura lui avere şi bucurie fiind fericirea Naţiunii sale, care, din nefericire, nu s-a împlinit în timpul vieții sale şi nici după moartea sa.

Avram Iancu, acest Crai al Munţilor, ne-a lăsat moştenire cel mai frumos testament: „Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acum, durere, fără mult succes, dar tocma acum cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea. Un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc dară şi hotărât să dispun ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii şi întru ajutorul înfiinţării unei academii de Drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii noi. Câmpeni, 20 decembrie, Avram Iancu, avocat“.

Testamentul lăsat de Eroul Naţiunii Române şi neîmplinit până acum este o rană veche, uriaşă și vie, care stă deasupra noastră ca un cer mustrător, aşteptând răspunsul de mai bine de un veac.

PENTRU INIȚIATORI:

1. DEPUTAT  GEORGE NICOLAE SIMION          

2. SENATOR CLAUDIU RICHARD TARZIU                  

3. DEPUTAT RUSU DANIEL-GHEORGHE          

4. DEPUTAT AXINIA ADRIAN-GEORGE            

5. DEPUTAT POP DARIUS                              

LEGE

privind modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată


Articol unic – La art. 3 al Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, se introduce un nou alineat, alin. (21), care va avea următorul conținut:

(21)Jurământul de credință față de țară și popor se poate completa în încheiere, funcție de convingerile individuale ale fiecărui deputat și senator, cu formula:

Unicul dor al vieții mele e să-mi văd națiunea mea fericită!

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 al. (2) din Constituția României, republicată.


One response

  1. Completarea propusă a fost adoptată, scrieți.
    Se aplică ?

    Voi urmări acest aspect (până acum n-am fost atentă la conținutul jurămintelor oficiale).

    Obs.:
    Formularea propusă este … diplomatică (fiecare oficial fiind liber să se refere la…etnia proprie în exclusivitate).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus miercuri un memoriu la sediul Avocatului Poporului prin care solicită acestei instituții să sesizeze instanța de contencios constituțional în legătură cu neconstituționalitatea Ordonanței Guvernului nr. 16/2022 privind modificarea Codului Fiscal. „Modificările aduse regimului de impozitare a microîntreprinderilor creează premisa […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă lipsa de reacție a Guvernului Ciucă față de manifestările iredentiste și separatiste care au avut loc la sfârșitul săptămânii în Transilvania, în prezența premierului Ungariei Viktor Orban și a altor oficiali de la Budapesta, și cere anchetă în urma meciului […]
AUR
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă atitudinea slugarnică a diplomației române, care și-a dat acordul pentru distrugerea Deltei Dunării prin tranzitarea canalului Bâstroe de către nave sub pavilion terț încărcate cu cereale. „Prețul pentru deblocarea exporturilor de cereale din Ucraina a ajuns să fie distrugerea Deltei […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) acuză Guvernul că urmărește să falimenteze firmele românești de transport internațional, prin prevederea din proiectul de modificare a Codului fiscal potrivit căreia impozitele pentru salariaţii din transporturile rutiere cresc de până la 10 ori. „La mai puțin de trei luni de […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Guvernului României, prin Instituția Prefectului – Județul Harghita, să facă demersuri pentru oprirea meciului de fotbal dintre naționala Under 18 a Ungariei și echipa așa-zisului ținut secuiesc, prevăzut a avea loc pe 23 iulie, la inaugurarea unei arene din Miercurea […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită ministrului Energiei Virgil Popescu și premierului Nicolae Ciucă să-și asume afirmația făcută în mod repetat că George Simion ar fi „trompetă rusească” și să ia măsuri responsabile. În situația în care un ministru al Guvernului are cunoștință despre agenți de […]