Robert Alecu – Întrebare parlamentară – Parteneriatul amplu de cooperare româno-chinez și caracterul strategic al acestei relații parteneriale

Adresată: 

Domnului Emilian-Horațiu HUREZEANU, ministru al Afacerilor Externe

De către: Deputat Robert ALECU

Circumscripția electorală: nr. 4, Bacău

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 28.01.2025

Obiectul întrebării: Parteneriatul amplu de cooperare româno-chinez și caracterul strategic al acestei relații parteneriale

 

Stimate domnule ministru,

În anul 2024 România și Republica Populară Chineză (R. P. Chineză) au marcat 75 de ani de relații diplomatice și 20 de ani de la semnarea Declarației comune privind Parteneriatul Amplu de Prietenie și Cooperare, parteneriatul dintre cele două state având o bază solidă.

Ambasada României la Beijing anunță pe pagina sa oficială de internet: ”În plan bilateral, dialogul politic româno-chinez se desfășoară pe coordonate trasate de documente adoptate la nivel înalt: „Declarația Comună a României și a Republicii Populare Chineze privind Stabilirea unui Parteneriat Amplu de Prietenie și Cooperare” (București, 13 iunie 2004) și „Declarația comună a Guvernului României și Guvernului Republicii Populare Chineze privind aprofundarea cooperării bilaterale în noile circumstanțe” (București, 25 noiembrie 2013). În prezent, cele două părți acționează pentru dezvoltarea caracterului strategic al relației parteneriale cu precădere în plan economic” (sublinierile noastre – Robert Alecu).

România, ca și celelalte state membre ale Uniunii Europene, aplică politica comercială comună care în conformitate cu prevederile art. 207 al Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) este o competență exclusivă a Uniunii Europene. Cu toate acestea, mai multe state membre ale Uniunii Europene și-au dinamizat simțitor relațiile economice cu R. P. Chineză și au o balanță comercială pozitivă cu acest stat.

În aceleași condiții, România înregistrează în ultimii ani un deficit comercial important, devenit cronic, de circa 7 miliarde de Euro anual, în relația sa cu R. P. Chineză, principalul partener economic din Asia al țării noastre.

Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rugăm respectuos să ne transmiteți:

1. Cum aprofundează România relațiile sale economice cu R. P. Chineză în efortul său de aplicare a prevederilor celor două documente adoptate la nivel înalt de către România și Republica Populară Chineză, în anii 2004 și 2013, și care este nivelul acestor relații, cu precădere în plan economic, în comparație cu cele pe care le dezvoltă cu R. P. Chineză celelalte state membre ale Uniunii Europene.

2. Ce măsuri concrete întreprinde România în prezent sau va întreprinde pe viitor în vederea lichidării deficitului comercial, devenit cronic, cu R. P. Chineză. Vă rugăm să precizați în context care a fost în anul 2024 cuantumul deficitului comercial al
României cu R. P. Chineză.

Orice alte informații tangente cu acest subiect sunt binevenite.

Vă rugăm să transmiteți răspunsul dumneavoastră în scris.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o […]