Ramona-Ioana Bruynseels – Declarație de presă – Pensiile batjocoritoare pătează onoarea rezerviștilor militari care au slujit națiunea română

Deputatul AUR, Ramona-Ioana Bruynseels, acuză Guvernul Bolojan de ignorarea nedreptăţilor la care sunt supuşi rezerviştii militari, a căror pensii batjocoritoare nu le onorează meritele dovedite în slujirea statului român.

Parlamentarul transmite actualei coaliţii că trebuie să adopte măsuri urgente pentru corectarea inechităţilor privind pensiile rezerviştilor, nedreptăţi care au fost provocate de aceleaşi partide care au aplicat politici iresponsabile.

„Sunt în biroul meu la Parlament şi mi-a atras atenţia drapelul nostru, steagul nostru tricolor. Steag pe care noi îl avem şi drapel pe care îl preţuim în continuare, pentru că înaintea noastră, generaţii cu generaţii, şi-au făcut datoria faţă de ţară. Au făcut sacrificii, au făcut tot ceea ce a ţinut de ei, pentru ca noi astăzi să fim o naţiune liberă, să ne simţim în siguranţă, să trăim în democraţie. Aici avem de discutat, dar oficial trăim în democraţie.

Rezerviştii militari, oamenii care au servit armata ţării, au contribuit la toate acestea. Au contribuit la sfinţenia drapelului nostru, care ne reprezintă, cu care ne identificăm. Aceşti rezervişti sunt în continuare călcaţi în picioare. În continuare nu li se face dreptate.

Sunt oameni care s-au pensionat în 2000, 2001, 2002 şi care în momentul de faţă au pensii de mizerie. Au pensii care, în ciuda faptului că ei au muncit o viaţă, au făcut sacrificii extraordinare, au trecut din garnizoană în garnizoană, au trăit departe de familiile lor. Au trăit nu în bogăţie, ci au avut un trai modest şi dumneavoastră ştiţi acest lucru.
Aceşti oameni acum sunt în situaţia în care primesc pensii foarte mici, iar alţii care se pensionează acum şi care nu au nici ei nicio vină, pentru că aşa au evoluat normele şi legile date de către cei care ne-au condus, alţii cu grad mult mai mic, cu funcţie mult mai mică, ies acum cu pensii de 3 ori, de 4 ori mai mari.

N-avem nimic cu cei care ies acum la pensie şi au aceste pensii. Noi vrem să îndreptăm inechităţile celor care şi-au făcut datoria din tot sufletul, cu dăruire, cu loialitate, cu profesionalism faţă de ţara noastră. Dacă există respect faţă de România, trebuie să existe respect faţă de armată. Rezerviştii militari trebuie respectaţi. Haideţi măcar să începem cu reglarea pensiilor celor care au ieşit la pensie de mult, acum mai mulţi ani şi care sunt cei mai nedreptăţiţi şi care sunt cei mai în vârstă şi care în continuare aşteaptă să li se facă dreptate.

Știm că există presiune asupra bugetului, ştim că suntem în dificultate economică, dar aici vorbim despre vieţile oamenilor, de respect, de demnitate, de recunoaşterea contribuţiei lor. Aceste lucruri trebuie să fie priorităţi, iar voi, conducătorilor, guvernanţilor, aveţi această datorie să faceţi dreptate şi să găsiţi soluţii. Soluţiile sunt la voi, pixul iese la voi, v-aţi ales să fiţi la guvernare.

Dacă sunteţi la guvernare, găsiţi soluţii pentru oameni. Găsiţi soluţii pentru pensionarii militari, pentru cei mai dezavantajaţi dintre ei, măcar începeţi şi apoi etapizaţi în funcţie de evoluţia bugetului nostru şi de evoluţia PIB-ului.
Faceţi pentru că stă în mâna şi în puterea voastră. Nu puteţi să sacrificaţi oamenii la nesfârşit. I-aţi sacrificat pe ei, aţi sacrificat pensionarii în general, aţi sacrificat persoanele cu dizabilităţi, mamele şi aşa mai departe. Haideţi, începeţi să faceţi ceva pentru oameni, de aceea sunteţi acolo. Nu doar pentru a pune rezoluţii pe nişte hârtii care sunt făcute de aşa natură încât să dea bine pentru voi şi pentru declaraţiile publice şi politice. Nu, în spatele hârtiilor sunt oameni. Rezerviştii militari, pensionarii merită să le faceţi dreptate.

Declaraţia lui Ionuţ Moşteanu care a spus că pensiile militarilor nu vor face obiectul următorului pachet de legi care va fi adus în Parlament, cred eu că poate să fie în momentul de faţă discutată în coaliţie şi puteţi să ieşiţi cu o rezoluţie pozitivă, cu o rezoluţie în favoarea măcar a celor mai defavorizaţi dintre aceşti pensionari.

Începeţi pas cu pas să reglaţi nedreptăţile pe care voi le-aţi generat. Voi, cei care v-au reprezentat pe voi la conducerea Ministerului Muncii, la conducerea Guvernului, voi sunteţi cei care aţi făcut greşeli. Din cauza voastră aceşti oameni sunt nedreptăţiţi.

Aţi avut multiple ocazii să îndreptaţi situaţia lor, dar n-aţi făcut-o. Aţi neglijat-o. V-aţi bazat pe faptul că militarii sunt disciplinaţi, sunt corecţi şi nu vor ieşi să protesteze şi am ajuns singura ţară din NATO ai cărei rezervişti au ieşit în stradă ca să-şi ceară drepturile. Trebuie să ne fie ruşine pentru acest lucru.

Iar voi acum aveţi pixul în mână. Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, când eraţi în campanie acum doi ani, acum un an jumate, aţi spus că trebuie găsite soluţii. Acum aveţi ocazia să demonstraţi că ceea ce aţi spus atunci chiar aţi crezut”, a declarat deputatul AUR, Ramona-Ioana Bruynseels.

Distribuie acest articol!