Raisa Enachi – declarație politică – “Baronizarea agenţiilor statului – ANRE”

“Baronizarea agenţiilor statului – ANRE”

Facturile la utilităţi din România au urcat de la 77% în 2010 la 124% în 2021, pe baza indicatorului de referinţă a preţurilor la utilităţi din 2015, fiind, de departe, cea mai mare creştere din Uniunea Europeană. La fel, între anii 2010 şi 2021, creşterea totală a tarifelor facturilor la utilităţi la domiciliu a fost de 61%, de departe cea mai mare din UE.

România a avut, în mod constant, una dintre cele mai mari creşteri anuale ale facturilor, acestea crescând cu cel puţin 8% în fiecare dintre anii 2011, 2013, 2018 şi 2021 şi concretizându-se în cea mai mare rată de creştere a preţurilor din Uniunea Europeană. Preţul utilităţilor a crescut în România într-un ritm semnificativ mai mare decât rata generală a inflaţiei din ţară, ceea ce indică faptul că românii plătesc mai mult pentru toate costurile curente, pe primul loc aflându-se facturile la energie pentru locuinţe.

De la începutul crizei energetice, actualul şef al ANRE, Dumitru Chiriţă, a păstrat o tăcere mai mult decât suspectă, nesusţinând nici măcar o conferinţă de presă. După cum niciun membru important al boardului ANRE nu a transmis niciun semnal că ar fi preocupat de altceva decât de salariile anuale, care sunt de aproape patru ori mai mari decât cele ale preşedintelui României, declaraţiile de avere confirmând acest lucru.

Aceste venituri au depăşit plafonul legal pe care doar preşedintele ţării ar trebui să îl aibă. Să nu uităm că diferenţa de remunerare între cel mai mic şi cel mai mare salariu este uriaşă în comparaţie cu media UE. Oricine va fi numit, ar trebui să fie plătit cu o sumă mai mică decât salariul preşedintelui. În caz contrar, este o încălcare flagrantă a legii şi o bătaie de joc la adresa cetăţenilor din această ţară care câştigă salariul minim brut, trăind la limita pauperizării.

Ca urmare, mari întreprinderi româneşti au fost forţate să se îndatoreze, zeci de mii de locuri de muncă au fost puse în pericol, iar securitatea energetică a României a fost afectată într-un mediu internaţional deosebit de dificil.

Tot ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii ani demonstrează dezintegrarea agenţiilor guvernamentale cu atribuţii de reglementare şi control. Este imposibil de susţinut că vreo organizaţie protejează interesele cetăţenilor, ci, mai degrabă, protejează doar interesele personale ale propriului aparat de partid, ale membrilor consiliului de administraţie, ale conducerii, ale funcţionarilor de stat şi ale întreprinderilor pe care le reglementează. Acest lucru se datorează faptului că toţi cei aflaţi în aceste poziţii au un interes personal în creşterea veniturilor organizaţiilor reglementate, ceea ce va creşte veniturile tuturor celor implicaţi – profituri, remuneraţii, acţiuni, dividende. Problema este în modul de angajare a personalului şi de alegere a managementului, pentru că aceştia sunt aleşi pur şi simplu pe criterii politice, nu pe competenţe profesionale!

Virgil Popescu ar trebui să îşi dea demisia! În plus, directorul ANRE trebuie şi el demis imediat şi judecat pentru abuz de putere. Liberalizarea preţurilor la gaze şi energie nu este permisă în plină criză energetică. Această mentalitate antinaţională este cu adevărat nocivă.

Mă nedumereşte faptul că unii angajaţi publici dintr-o ţară săracă sunt plătiţi atât de bine! Prin urmare, un român civilizat este incapabil să înţeleagă bogăţia pe care o deţin aceşti funcţionari de stat. Este, dacă vreţi, unul dintre cele mai clare exemple care ilustrează faptul că a fi angajat la stat, mai ales în funcţiile de conducere din marile întreprinderi, unde, paradoxal, pierderile sunt recompensate, este cât se poate de profitabil, atunci când ai un partid în spate.

ANRE elaborează şi pune în aplicare reglementări cu forţă juridică obligatorie pentru pieţele de energie electrică, energie termică şi gaze naturale. Altfel spus, ANRE face preţurile. Cu alte cuvinte, acceptă argumentele invocate de cei din top, pentru a-şi spori profiturile în detrimentul populaţiei. Adică, producătorii pot pune în funcţiune umflarea tarifelor pentru a adăuga preţul final la facturile extrem de exagerate pe care le primim, în funcţie de cum dau le dictează interesele.

Şi cum altfel, căci şi domnul Dumitru Chiriţă, preşedintele ANRE din 2017, este numit om politic. Chiriţă a supravieţuit furtunilor politice din ultima perioadă, ca şi Halalai. Mai mult, Chiriţă a modificat în avantajul său regulamentele ANRE, pentru a-şi putea proteja mandatul. Chiriţă se descrie în CV-ul său ca fiind un electrician care s-a înscris în PSD ca sindicalist şi a ajuns în cele din urmă să devină deputat pentru patru mandate consecutive începând cu anul 2000. El menţionează doar că a urmat Facultatea de Drept şi Relaţii Internaţionale a Universităţii “Nicolae Titulescu”, urmată de un master în Relaţii de Muncă şi Relaţii Industriale la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, dar nu precizează ţi perioadele când a fost student.

Şi pentru toate acestea, Dumitru Chiriţă a fost ales preşedinte al ANRE, pentru liniştea liderilor de vârf ai statului. Este evident că aceste instituţii s-au dezvoltat pentru a recompensa din bani publici tot felul de personaje, nu pentru a servi intereselor românilor, aşa cum ar fi şi normal!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Jocul de „adio, dar rămân cu tine” al lui Nicolae Ciucă nu convinge pe nimeni. PSD și PNL își continuă blatul în spatele ușilor închise. Dacă Nicolae Ciucă și PNL sunt cu adevărat revoltați de decizia Curții Constituționale, de ceea ce se întâmplă cu drepturile românilor, […]
“În prag de alegeri, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu mimează un divorț penibil, un gest disperat prin care nu vor decât să își păcălească electoratul pentru a fi votați din nou. Iar istoria se repetă! Ne amintim cum în 2020, aceiași liberali, în frunte cu tătucul […]
Petrișor Peiu, propunerea AUR pentru Ministerul Economiei Naționale, explică de ce nu ar fi bine ca MVM să cumpere E.ON România și prezintă soluția prin care această compania să rămână a românilor. ”Zilele acestea, întreaga Românie este înspăimântată de următoarea știre. Compania maghiară MVM ar urma […]
Președintele AUR, George Simion, a prezentat sâmbătă, 5 octombrie, în județul Vaslui, planul de măsuri pentru domeniul agricol. Evenimentul a avut loc la ferma pomicolă și vegetală „Agro Oliver Trans” din comuna Poienești. George Simion a spus că AUR este 100% alături de agricultorii români care […]
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, atrage atenția asupra faptului că România plătește prețuri de 4-5 ori mai mari pentru energia electrică importată din vestul Europei. ”Motivul este șocant: Austria și Slovacia NU au capacitate de interconectare cu statele din Est! Cine […]
Petrișor Peiu, propunerea AUR pentru Ministerul Economiei Naționale, atrage atenția asupra celor 100 de miliarde de euro, din fonduri europene, promise de către guvernarea PNL-USR și apoi de cea PNL-PSD. ”Ei bine, cele 100 de miliarde erau de fapt aproape 85 de miliarde, din care peste […]