Către: Ministerul Apărării Naționale, domnului Radu-Dinel Miruță, ministru
De la: Domnul Petru-Gabriel NEGREA, ales deputat în circumscriptia electorala nr.35 Suceava
Subiectul interpelării: Clarificări despre dronele probușite pe teritoriul României
Stimate domnule ministru,
În ultima perioadă, România s-a confruntat cu mai multe incidente în care drone sau fragmente de drone au pătruns ori au fost descoperite pe teritoriul național. Cel mai recent caz semnalat în zona Calafindești, județul Suceava, readuce în atenția publică o problemă extrem de serioasă: siguranța cetățenilor români și protejarea spațiului aerian și a teritoriului național.
În spațiul public au apărut informații și mărturii potrivit cărora drona descoperită în județul Suceava ar putea fi de proveniență ucraineană. Consider că aceste informații trebuie lămurite de urgență de instituțiile competente, iar cetățenii României au dreptul la un răspuns oficial și fără echivoc.
În acest context, vă solicit să răspundeți următoarelor întrebări:
1. Câte drone sau fragmente de drone au pătruns ori au fost identificate pe teritoriul României în ultimii doi ani și care a fost originea stabilită în fiecare dintre aceste cazuri?
2. În cazul dronei descoperite recent în județul Suceava, a fost stabilită originea acesteia? Este sau nu de proveniență ucraineană?
3. Au stabilit autoritățile de unde a fost lansată drona, care a fost traseul acesteia și dacă transporta încărcătură explozivă sau alte elemente care puteau pune în pericol populația?
4. De ce nu a fost interceptată înainte de a ajunge la sol pe teritoriul României și ce măsuri concrete sunt luate pentru ca asemenea incidente să nu pună în pericol localitățile și cetățenii români?
5. A solicitat România explicații oficiale autorităților ucrainene în legătură cu acest incident? Dacă da, ce răspuns a primit statul român?
6. În condițiile în care România acordă un sprijin substanțial Ucrainei, ce garanții solicită Guvernul României pentru respectarea securității, teritoriului și suveranității țării noastre?
România poate manifesta solidaritate față de statele vecine și față de partenerii săi, însă prima obligație a statului român este apărarea propriilor cetățeni și a teritoriului național.
Românii au dreptul să cunoască adevărul despre aceste incidente și au dreptul să știe că statul îi protejează.

Comments are closed