Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „Guvernul României a făcut un anunț mincinos privind amânarea închiderii centralelor pe cărbune până în 2029” 

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a criticat luni, 17 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Parlamentul României, anunțul venit dinspre Guvernul României privind presupusa închidere a centralelor pe cărbune din 2029. Senatorul a declarat că România și-a asumat prin PNRR închiderea tuturor grupurilor energetice care funcționează cu cărbune până cel târziu în luna august 2026. 

Petrișor Peiu a susținut că în urma ședinței de săptămâna trecută prin care PNRR-ul a fost însușit de Consiliul European pentru Economie și Finanțe, s-a consfințit că România a pierdut opt miliarde de euro din alocarea inițială.

„Prin această acceptare, se consfințește faptul că România pierde opt miliarde de euro din alocarea inițială. Se mai consfințește faptul că pierdem un miliard și jumătate de euro din sumele prevăzute ca grant, restul sumelor fiind în partea de împrumuturi, restul pierderilor până la opt miliarde.

Avem acum un PNRR în valoare totală de 21,3 miliarde de euro, redus de la peste 29 de miliarde, așa cum a fost inițial. Din cele 21,3 miliarde de euro, avem absorbite 10 miliarde de euro, mai puțin de jumătate, și mai avem la dispoziție un an pentru a absorbi restul sumelor. Lucrările trebuind să fie încheiate, jaloanele trebuind să fie bifate toate, până la sfârșitul lunii august a anului viitor”, a declarat senatorul AUR, Petrișor Peiu.  

Acesta a subliniat că principalul sector afectat de tăierile fondurilor europene este sectorul infrastructurii feroviare.  

„Principalul sector care pierde din această tăiere de alocări este sectorul infrastructurii și mai precis a infrastructurii feroviare. Jumătate din sumele prevăzute inițial se mută din partea de granturi în partea de împrumuturi, deci devin costisitoare pentru România”, a mai afirmat Peiu.  

Senatorul a denunțat minciunile Guvernului României privind amânarea închiderii centralelor pe cărbune până în 2029 după presupuse renegocieri.  

„O altă parte din proiecte sunt scoase definitiv din PNRR și împinse spre alte forme de finanțare. Mai trebuie menționat că s-a făcut un anunț mincinos de către Guvernul României în sensul în care s-a renegociat amânarea închiderii centralelor pe cărbune până în 2029.

Acest anunț este mincinos în varianta aprobată a PNRR-ului, apare foarte clar faptul că amânarea este de doar 9 luni și doar pentru 725 de megawatts putere instalată.

Deci, repet, nu vorbim de 2029, ci vorbim de finalul lunii august 2026, când România se obligă, prin noua variantă a PNRR-ului să închidă toate grupurile energetice care funcționează cu cărbune. Deci aici a fost o minciună a Guvernului care a anunțat altceva decât este conținut în acest document”, a mai declarat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu. 

Distribuie acest articol!