Către: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, domnului ministru-interimar Radu-Dinel Miruță
De la: Domnul Petre PUŞCAŞU, deputat în circumscripția electorală nr.31 Prahova
Subiectul interpelării: Clarificări despre Ordinul Ministrului Transporturilor privind transferul unor proiecte majore de infrastructură rutieră de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR S.A.) către Compania Națională de Investiții Rutiere S.A. (CNIR S.A.)
Domnule ministru-interimar,
Prin prezenta interpelare, formulata in temeiul art. 111 din Constitutia Romaniei și al dispozitiilor Regulamentului Camerei Deputaților, vă adresăm o serie de întrebari privind fundamentarea juridică, instituțională și
operațională a Ordinului ministrului transporturilor si infrastructurii nr. 475/05.05.2026 prin care au fost transferate cinci proiecte majore de infrastructură rutieră de la Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. (C.N.A.I.R. – S.A.) către Compania Naționala de Investiții Rutiere – S.A. (C.N.I.R. – S.A.).
Remarcăm, cu titlu preliminar, că aceasta interpelare este adresată unui ministru interimar USR, care semneaza un ordin cu impact strategic major pe proiecte de infrastructură națională în condiții de competență administrativă limitată, în baza unui act normativ inițiat tot de un Guvern tehnocrat în care USR și-a exercitat influența politică – respectiv O.U.G. nr. 55/2016, emisa de Guvernul Dacian Cioloș la data de 14 septembrie 2016, contrasemnată inclusiv de Dragos Pislaru, actualul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene din Guvernul Bolojan. Aceasta continuitate de intenție politică ridica intrebari legitime cu privire la obiectivele reale ale transferului și la interesul public pe care acesta il servește.
Ordinul nr. 475/05.05.2026 a fost semnat de Radu Miruță, ministru interimar al Transporturilor, reprezentant USR, în contextul in care Guvernul își exercită atribuțiile cu titlu interimar, ca urmare a adoptării moțiunii de cenzură. Potrivit art. 110 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, un Guvern demisionar exercită numai acte necesare administrării treburilor publice curente – nu acte cu impact structural major asupra instituțiilor statului și angajamentelor internaționale ale României.
Nu în ultimul rand, O.U.G. nr. 55/2016 – actul normativ care fundamenteaza intregul mecanism de transfer – a fost emisă tot de un
Guvern tehnocrat sprijinit politic de USR, la data de 14 septembrie 2016, de către premierul Dacian Cioloș, și contrasemnata de Dragos Pîslaru, azi ministru în Guvernul Bolojan. USR este, astfel, simultan, creatorul mecanismului legal de transfer, executantul acestuia prin ministrul interimar Radu Miruță și beneficiarul instituțional al întregii operațiuni, prin consolidarea rolului C.N.I.R. – S.A. – companie pe care tot USR a conceput-o.
În considerarea acestui context, vă adresam urmatoarele intrebari:
- Ordinul nr. 475/05.05.2026 a fost emis de un Guvern demisionar, în exercitarea atribuțiilor cu titlu interimar. Vă rog să precizați dacă Ministerul Transporturilor apreciază că transferul simultan a cinci proiecte strategice de infrastructura rutieră, cu valori contractuale cumulate de ordinul miliardelor de lei și cu impact direct asupra angajamentelor asumate față de Comisia Europeană, constituie un act de administrare curentă în sensul art. 110 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019, sau depășește limitele competenței unui Guvern demisionar.
- Care au fost considerentele de urgență obiectiva – altele decât termenul politic al tranzitiei guvernamentale – care au justificat emiterea Ordinului la data de 05.05.2026, având în vedere ca niciun contract de executie vizat nu are lucrari fizice in curs?
- Au existat avize juridice interne sau externe cu privire la compatibilitatea competentei unui Guvern demisionar cu emiterea Ordinului nr. 475/05.05.2026? Daca da, vă rog sa le faceti publice.
- Anterior emiterii Ordinului nr. 475/05.05.2026, a fost realizată o evaluare formala, documentată, a îndeplinirii condiției prevazute de art. 66 din O.U.G. nr. 55/2016, raportat la fiecare dintre cele cinci proiecte transferate si la portofoliul total al C.N.I.R. – S.A. rezultat din transfer? Dacă da, care sunt concluziile acestei evaluari și sub ce forma documentară a fost consemnată?
- Cum apreciaza Ministerul Transporturilor ca o entitate cu 73-75 de angajați efectivi poate asigura continuitatea implementarii unui portofoliu de 16 proiecte majore de infrastructura rutieră, în condițiile art. 66 din O.U.G. nr. 55/2016, având în vedere ca însăși Scrisoarea de așteptări emisă de Minister stabilește o țintă de 400 de salariați și recunoaste că personalul necesar urmează a fi recrutat gradual pana în 2027?
- Care este temeiul pe care Ministerul a apreciat că transferul respectă condiția imperativă a art. 66 din O.U.G. nr. 55/2016, în condițiile în care capacitatea instituțională a C.N.I.R. – S.A., astfel cum rezultă din datele publice, nu este îndeplinita efectiv la data emiterii Ordinului?
- Ce eficienta instituțională concretă aduce transferul proiectelor de la C.N.A.I.R. – S.A. la C.N.I.R. – S.A., în condițiile în care o parte semnificativă a managementului de implementare al C.N.I.R. – S.A. provine chiar din C.N.A.I.R. – S.A., aceleași persoane urmând să gestioneze aceleași proiecte, dar într-o companie cu o structură suport radical mai redusa?
- Care este valoarea adaugata instituțională și operațională a transferului, dincolo de redistribuirea formală a competențelor între două companii de stat cu acționar comun – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii?
- Daca scopul declarat al O.U.G. nr. 55/2016 era crearea unei companii de investiții distincte, operaționale și cu capacitate instituționala proprie, cum apreciază Ministerul că, dupa aproape 10 ani de la emiterea OUG, C.N.I.R. – S.A. are înca 73-75 de angajati efectivi, fața de ținta legala de 400, și nu a finalizat niciun kilometru de autostradă?
- Cum apreciază Ministerul că termenul de 15 zile pentru încheierea protocoalelor, prevazut de art. 2 din Ordin, este compatibil cu termenul legal de notificare a antreprenorilor de cel putin 15 zile calendaristice anterior subrogarii, prevazut de art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 55/2016, în condițiile în care respectarea simultană a ambelor termene este matematic imposibilă?
- A fost solicitat, anterior emiterii Ordinului, un aviz de legalitate din partea Consiliului Legislativ sau a altor structuri competente cu privire la compatibilitatea termenului de 15 zile instituit prin derogare cu dispozițiile imperative ale O.U.G. nr. 55/2016?
- Ordinul nr. 475/05.05.2026 deroghează de la Ordinul nr. 872/2024 al aceluiasi minister, care stabilise un termen și o procedură diferite pentru incheierea protocoalelor. Vă rog să precizați care sunt împrejurarile noi, intervenite ulterior emiterii Ordinului nr. 872/2024, care au justificat instituirea acestei derogari, în condițiile în care Ordinul nr. 475/05.05.2026 nu cuprinde nicio motivare de fond în acest sens.
- Care este interesul public concret și măsurabil al transferului proiectelor prin Ordinul nr. 475/05.05.2026, în condițiile în care: capacitatea instituțională a C.N.I.R. – S.A. nu este îndeplinită conform legii; nu exista urgență operațională dată de lucrari fizice in execuție; Ordinul a fost emis fară motivare de fond și fară consultarea C.N.A.I.R. – S.A.; conducerea de
implementare a C.N.I.R. – S.A. provine din C.N.A.I.R. – S.A.? - Consideră Ministerul Transporturilor că emiterea Ordinului nr. 475/05.05.2026, în contextul politic și instituțional descris, reprezintă o masură de reformă instituțională autentică sau o decizie administrativă cu motivație politică, în care USR și-a exercitat succesiv rolul de creator al mecanismului legal, de executor al transferului și de beneficiar instituțional
al rezultatului? - Dupa aproape 10 ani de la emiterea O.U.G. nr. 55/2016, ce evaluare face Ministerul Transporturilor – instituția care a inițiat acea ordonanță – cu privire la funcționarea C.N.I.R. – S.A.? Care sunt proiectele finalizate, recepționate și predate către C.N.A.I.R. – S.A. de către C.N.I.R. – S.A., astfel cum prevede mecanismul legal instituit prin O.U.G. nr. 55/2016?

Comments are closed