Păucean-Fernandes Luminița – Declarație politică – „Când Guvernul răspunde fără să răspundă”

Adresată de către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES

Circumscripția electorală: Nr. 34, Sibiu

Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

Titlul declaraţiei politice: „Când Guvernul răspunde fără să răspundă”

Stimați colegi, dragi români,

Există o formă continuată de dispreț instituțional care nu se exprimă prin strigăt, ci prin hârtie. Prin răspunsuri primite după termenul legal, înregistrate corect, semnate regulamentar și golite, cu o precizie aproape metodică, de exact ceea ce ar trebui să conțină: RĂSPUNDERE.

Aceasta este imaginea pe care o oferă prea multe dintre răspunsurile Guvernului la întrebările și interpelările parlamentare. Nu vorbim despre răspunsuri stângace, vorbim despre răspunsuri care ocolesc întrebarea, diluează problema, ascund lipsa unei decizii în formule administrative și transformă controlul parlamentar într-un schimb steril de documente.

Vă spun cu sinceritate că aici nu mai putem vorbi despre vreun stil anume, ci despre respectul datorat Parlamentului și, prin noi, cetățenilor României. O întrebare parlamentară nu este curiozitatea personală a unui senator, nu este o scrisoare trimisă unui minister pentru a primi câteva paragrafe generale. Ea este un instrument de control asupra puterii executive! Este obligația Guvernului de a explica ce face, ce nu face, cine răspunde și în ce termen. Dar când întrebări precise primesc răspunsuri superficiale, evazive sau fără legătură reală cu fondul problemei, nu mai avem o problemă de redactare. Avem o problemă de guvernare.

Un Guvern care își asumă puterea, trebuie să își asume și răspunderea! Să răspundă cu date, cu termene, responsabili și cu soluții. Nu cu formule administrative menite să acopere lipsa unei decizii. Nu trimite trei pagini atunci când i se cer trei cifre! Nu trimite o descriere generală atunci când i se cere un termen. Nu invocă instituții, proceduri și competențe atunci când întrebarea este foarte simplă: CINE RĂSPUNDE?

Un răspuns nu devine serios pentru că are antet. Nu devine complet pentru că are număr de înregistrare. Nu devine credibil pentru că este semnat de un ministru sau de un secretar de stat. Devine răspuns abia în clipa în care răspunde. ATÂT!

Controlul parlamentar există tocmai pentru ca Guvernul să nu poată administra țara fără explicații și fără răspundere. Dar atunci când această obligație este tratată superficial, nu este sfidat un senator. Este sfidat mecanismul democratic prin care Executivul trebuie să răspundă în fața Legislativului. Și, nu în ultimul rând, sunt sfidați cetățenii. Cei care plătesc taxe, cei care suportă consecințele, cei care așteaptă soluții și care au dreptul să știe ce face Guvernul în numele lor și pe banii lor.

De aceea, o spun foarte clar: Răspunsurile de formă sunt o formă de fugă de răspundere, iar fuga de răspundere nu poate deveni metodă de guvernare. Nu putem accepta ca întrebarea să fie precisă, iar răspunsul vag. Nu putem accepta ca problema să fie concretă, iar răspunsul abstract. Nu putem accepta ca Parlamentul să întrebe „ce ați făcut?”, iar Guvernul să răspundă „ce intenționăm să analizăm”. Pentru că aceasta nu se mai poate numi exercitarea controlului parlamentar, este golirea lui deliberată de conținut.

Răspunsul la o întrebare parlamentară trebuie să conțină ceea ce întrebarea cere: date, termene, responsabili, decizii și rezultate. Iar dacă nu există un rezultat, să se spună. Dacă nu există o soluție, să se recunoască, dacă există o întârziere, ea să fie explicată. Și, dacă există o răspundere administrativă sau politică, să fie asumată.

Ceea ce nu mai poate fi acceptat este această zonă gri în care nimeni nu spune nimic fals tocmai pentru că nimeni nu spune nimic concret. Nu o mai numiți prudență pentru că este evitare și nu o mai numiți administrație responsabilă pentru că este dispreț față de obligația de a răspunde. Parlamentul României nu este registratura Guvernului, iar întrebările și interpelările parlamentare nu sunt hârtii bifate mecanic pentru a închide o rubrică în  ministere.

Guvernul nu face Parlamentului o favoare atunci când răspunde, ci își îndeplinește o obligație. Nu i se cere amabilitate, i se cere adevăr. Nu i se cere literatură administrativă, i se cer cifre clare și asumare. Pentru că există o diferență uriașă între a conduce și a te ascunde în spatele aparatului pe care îl conduci.

Când Guvernul vrea să ia o decizie, găsește competența. Când vrea să cheltuiască bani, găsește mecanismul. Când vrea să numească oameni, găsește procedura. Când vrea să impună o măsură, găsește temeiul. Numai când trebuie să răspundă pare că nu mai găsește nimic. Nici responsabilul, nici termenul, nici cifra și nici răspunderea. Această conveniență trebuie să înceteze! Puterea nu poate fi precisă când comandă și aproximativă când dă socoteală. Nu poate fi categorică atunci când cere și evazivă atunci când este întrebată. Dincolo de acest plen, există milioane de români cărora Guvernul le cere zilnic să respecte reguli, termene și obligații precise. Statul nu acceptă de la cetățean un răspuns aproximativ, iar ANAF-ul nu acceptă o declarație „în principiu”. Un termen legal nu devine facultativ pentru că este incomod pentru contribuabil.

Vă întreb, stimați colegi: de ce ar trebui cetățeanul să accepte de la Guvern exact ceea ce Guvernul nu acceptă de la cetățean? Aici se vede dubla măsură a puterii: rigoare pentru cetățean și eschive pentru cei care conduc; termene pentru contribuabil și formule ambigue pentru ministru; obligații precise pentru omul obișnuit și ceață administrativă pentru cei care dețin puterea. Un răspuns care evită deliberat fondul nu este prudență. Este eschivă. Un răspuns fără date, atunci când s-au cerut date, nu este informare, este refuzul informării. Iar atunci când asemenea practici se repetă, nu mai putem vorbi despre simple neglijențe administrative, ci despre comportament politic premeditat.

Guvernul poate continua să producă pagini, poate continua să invoce proceduri. Poate împărți responsabilitatea între instituții până când aproape nimeni nu mai știe unde trebuia luată decizia. Poate îmbrăca neputința în formule, întârzierea în justificări și lipsa unei soluții în promisiunea unei noi analize. Dar dincolo de orice paravan administrativ rămâne un principiu care nu poate fi negociat: niciun Guvern, indiferent de culoarea politică sau de majoritatea care îl susține, nu poate pretinde autoritate fără să accepte răspunderea. Puterea executivă nu este un privilegiu. Este un mandat exercitat sub control parlamentar, cu obligația permanentă de a explica, de a răspunde și de a-și asuma consecințele propriilor decizii. Iar atunci când răspunsurile sunt evitate, Parlamentul are obligația să continue să întrebe, să ceară date, să ceară termene, să ceară responsabili – și să o facă până când răspunderea nu mai poate fi ascunsă în spatele birocrație.