„Pe 6 septembrie 2025, la Braşov, s-a desfăşurat conferinţa „Covid-19 & Convergenţa bio-digitală – Retrospectivă, Actualităţi, Perspective”, unde medici români şi specialişti au discutat liber despre efectele pandemiei de Covid-19, despre vaccinarea impusă populaţiei, despre rolul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, despre tehnologiile 5G, nanotehnologie şi inteligenţa artificială.
Imediat după acest eveniment, am asistat la o reacţie furibundă a autorităţilor: Ministerul Sănătăţii, Colegiul Medicilor şi universităţile de medicină au cerut sancţiuni şi anchete împotriva medicilor care au avut curajul să pună întrebări incomode.
Aceasta nu este o atitudine democratică, ci o vânătoare de vrăjitoare, o tentativă de instaurare a unei dictaturi sanitare globaliste în România.
Este inadmisibil ca medici români să fie ameninţaţi pentru simplul fapt că au vorbit despre riscurile vaccinării, despre efectele adverse ignorate de autorităţi, despre modul în care pandemia a fost gestionată şi despre impactul noilor tehnologii asupra sănătăţii şi libertăţii oamenilor.
Adevărul nu se stabileşte prin decrete ministeriale şi prin sancţiuni administrative, ci prin dezbatere şi cercetare liberă.
În calitate de medic şi deputat afirm clar: nu accept ca România să fie transformată într-un laborator de experimente medicale şi digitale impuse de marile corporaţii şi de structurile globaliste.
Medicul care vorbeşte liber trebuie respectat, nu pedepsit.
Conferinţa de la Braşov a arătat că există curaj şi demnitate în corpul medical românesc, iar aceste valori trebuie apărate.
Cei care astăzi cer sancţionarea medicilor pentru opiniile lor se tem, de fapt, de adevăr.
Se tem că românii vor afla ce s-a întâmplat cu adevărat în perioada pandemiei.
Se tem că oamenii vor înţelege cum tehnologia şi interesele economice au fost puse mai presus decât sănătatea publică.
În calitate de reprezentant al poporului şi în calitate de vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate din Parlamentul României o să împiedic instaurarea cenzurii medicale şi a dictaturii sanitare.
Eu personal am participat la ICS 3, la Parlamentul European la Bruxelles, noi am organizat ICS 4 în sala Rosetti din Parlament şi am fost participant la ICS 5, la Washington DC, convenţii ştiinţifice cu zeci de medici şi savanţi care au demonstrat, fără tăgadă, cele peste 1200 de complicaţii ale vaccinurilor mARN. Trebuie să fie foarte clar pentru toţi medicii români: noi, cei care ne-am opus vaccinării cu mARN, am fost de partea adevărului ştiinţific. Nu există nicio controversă asupra ştiinţei! Voi, cei care aţi urmat propaganda, sunteţi cei care aţi pus în pericol sănătatea poporului român prin acceptarea vaccinului fără testare şi fără responsabilitatea companiilor producătoare!
Fac apel la toţi românii să fie vigilenţi şi să înţeleagă că, dacă astăzi sunt reduşi la tăcere medicii, mâine orice cetăţean va putea fi cenzurat pentru simplul fapt că gândeşte diferit.
România are nevoie de libertate, de transparenţă şi de respect faţă de adevăr.
Nu pot accepta impunerea minciunii prin forţă şi a fricii prin sancţiuni.
O să lupt pentru ca fiecare medic şi fiecare român să aibă dreptul să vorbească liber, fără teroare şi fără presiuni”, a declarat Sorin-Titus Muncaciu, deputat AUR.
Comments are closed