Mircia Chelaru – declarație politică – ”Despre cum se răstălmăcesc declarațiile militarilor”

”Despre cum se răstălmăcesc declarațiile militarilor”

În ultimele zile, atenția opiniei publice a fost captată, prin intermediul media, mai ales, de diferite analize, păreri pro și contra, unele mai acide, altele mai paternaliste asupra declarației-interviu pe care a dat-o Șeful Statului Major al Apărării gen. Vlad Gheorghiță. Din declarații au rezultat unele aspecte legate direct de profilul, stadiul și  mai ales necesitatea angajării discuțiilor pe tema apărării naționale.

Lăsând deoparte insinuările reporterei cu privire la apartenența la valori pro-occidentale sau nu, a unor cetățeni în uniformă, funcție de care trebuie să facem o sortare a cetățenilor acestei țări, răspunsurile generalului Vlad Gheorghiță au căpătat o conotație de alertă târzie, pentru că alerta timpurie în Sistemul Național de Apărare s-a dat de mult. În fapt, a atras atenția asupra unor disfuncții și vulnerabilități legislative, funcționale, de organizare, chiar de dotare și că, la ora actuală, Sistemul Național de Apărare inter-instituțional suferă de unele nesincronizări, defazări, dar mai ales incapacități de a răspunde actualelor provocări.

Este o obligație a statului român conform Constituției, art. 55 – ”să respecte dreptul și obligația cetățenilor de a-și apăra țara”. Dacă în Constituție există obligația cetățeanului de a-și apăra țara, statul nu este obligat să ia măsuri pentru pregătirea cetățeanului pentru apărare? Este o gravă contradicție în termeni! Modalitatea, legea organică, mijloacele prin care această obligație se pune în operă este altceva!

Generalul Gheorghiță a fost pus la zidul infamiei de către unii, vezi, Doamne, că isterizează societatea, alertează inutil populația, și ne face să credem  că bate războiul la ușă. Războiul nu bate la ușă, războiul este în casa noastră! Războiul nu înseamnă neapărat căderea unei bombe pe podul de pe Dâmbovița. El este subversiv într-o multitudine de forme la fel de criminale și la fel de odioase asupra societății. Faptul că este necesară introducerea unor legi rapide în Parlament, este o realitate. Nu poți să stai cu legea apărării din 1991, constituită pe modelul geopolitic de la acea vreme, când noi, astăzi, suntem în schimbare de paradigmă doctrinară. Se schimbă doctrina în totalitate. Modelul și tipul de acțiune, fizionomia războiului, construcția forțelor, organizarea lanțului de comandă și control, stabilirea cu exactitate a responsabilităților națiunilor gazdă și modelul de proiectare a forțelor Alianței sunt, deja, cu totul altceva. Trebuie să intrăm într-o altă logică a zilei prezente și viitoare. Acestea sunt aspectele pe care gen. Vlad Gheorghiță le-a scos în evidență. Dar, la neștiutori, nu ai ce să faci!

Din acest punct de vedere, într-adevăr, confirm și recomand, iar partidul A.U.R. va fi unul dintre cei mai fervenți susținători ai procesării pachetului legilor de apărare într-un termen foarte scurt, gândit, croit cu celeritate și validat pentru ca instrumentele de lucru ale Sistemului Național de Apărare să aibă acoperire legală. Legea apărării trebuie regândită, reproiectată ca atare.

Totodată, este nevoie de reluarea imediată a Legii privind pregătirea populației pentru autoapărare, conversia întregii economii naționale, revederea potențialului național pentru a evalua câtă economie autohtonă mai avem în evidență și în subordine suverană capabilă să se convertească rapid la producția de război. Ori, lucrurile acestea nu au primit răspuns până acum.

Și, în final, dacă doriți ca atare: în funcție de structura forțelor și de tipul de război să facem înzestrarea. Nu ne apucăm să ne dotăm cu diferite tipuri de tehnică, într-un mod necongruent și după care să ne gândim cum operaționalizăm forțele și structura acestora pentru a răspunde caracteristicilor tehnice ale tehnologiei pe care noi o achiziționăm.

Vă rog să luați intervenție mea și ca și un avertisment asupra faptului că, negândit la timp, eroarea de analiză, managementul deficitar instituțional asupra ceea ce înseamnă resursă continuă de securitate pentru apărarea României pot genera pe mai târziu consecințe catastrofale.

Și dacă așa stau lucrurile, tot ceea ce am spus până acum, nu este pro domo să îl apăr pe Șeful Statului Major al Apărării,  este pro domo de a trage un avertisment că cei care suntem conștienți de această stare, suntem necondiționat alături de Armata României.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Problema consumului de droguri este o criză națională, cu consecințe devastatoare pentru viitorul țării noastre. Impactul acestui fenomen asupra tinerelor generații este unul deosebit de grav și nu mai poate fi ignorat. Este o urgență națională! Iar fiecare zi de întârziere poate însemna o generație pierdută. […]
O delegație AUR condusă de președintele George Simion a discutat astăzi cu reprezentanții Comisiei de la Veneția, despre lovitura de stat din România, care a culminat cu anularea alegerilor prezidențiale. „Ne bucurăm că există instituții la nivel european preocupate de soarta democrației. Ceea ce s-a întâmplat […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă asupra uneia dintre cele mai suspecte afaceri făcute de guvernarea PSD-PNL, și anume sistemul de garanție-returnare (SGR), o schemă prin care românii sunt forțați să cotizeze miliarde de lei în conturile unei firme private, RetuRO, create și […]
Adresată: Domnului Marcel-Ioan BOLOȘ, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene De către: Deputat Dan TANASĂ Circumscripția electorală: nr. 8 Brașov Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Camerei Deputaților din data de: 11.02.2025 Obiectul întrebării: Proiectele pentru județul Brașov incluse în PNRR și stadiul de realizare al […]
Adresată: Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale De către: Deputat Cristina-Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: Nr. 24 Iași Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Camerei Deputaților din data de: 11.02.2025 Obiectul întrebării: Clarificări privind pensiile, alocațiile și bugetul alocat pentru anul 2025 […]
Adresată: Domnul Tánczos BARNA, Viceprim-ministru, Ministrul Ministerul Finanțelor De către: Deputat Silviu-Titus PĂUNESCU Circumscripția electorală nr. 14 Constanța Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Camerei Deputaților din data de: 11.02.2025 Obiectul întrebării: Fonduri UE nerambursabile încasate de România în anul 2024   Domnule ministru, În […]