Mihail Albișteanu și Cristian Ivănuță – interpelare către Ministerul Educației – Acordarea burselor de merit

Către: Doamna Ligia DECA, Ministrul Educației
De la: Cristian-Daniel IVĂNUȚĂ, Mihail ALBIȘTEANU, deputați AUR aleși în circumscripția electorală nr. 24 Iași
Subiectul interpelării: Acordarea burselor de merit


Doamnă Ministru,


Potrivit Metodologiei-cadru de acordare a burselor din 8 septembrie 2023, bursele de merit vor fi acordate unui procent de „30% din elevii fiecărei clase a IX-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional;” Această prevedere oferă posibilitatea acordării acestor burse și elevilor care au obținut rezultate chiar sub
pragul de promovare, ceea ce este inadmisibil. În niciun caz nu ar trebui să încurajăm o astfel de „performanță”. Este, de asemenea, nedrept și pentru elevii care au obținut rezultate mari și foarte mari în urma acestor evaluări și care poate vor considera că rezultatele lor nu sunt recunoscute la adevărata lor valoare.
Acordarea acestor burse în aceste condiții nu vor contribui la încurajarea elevului, ci, mai degrabă, la descurajarea sa, conturându-se astfel percepția care este destul de răspândită în sistemul românesc și anume că „se poate și așa”.
Bineînțeles că și elevii cu rezultate mai puțin bune pot fi încurajați prin acordarea de burse, însă nu trebuie să acordăm bursei de merit o altă conotație.
Bursa de merit, așa cum se înțelege și prin terminologia utilizată, se acordă în scopul recunoașterii meritelor deosebite exprimate prin rezultate pe măsură. Suntem datori să încurajăm și să răsplătim performanța; de asemenea, suntem datori să-i susținem și pe cei care întămpină dificultăți în procesul de învățare, însă nu prin mijloace care să-i descurajeze pe cei care au realizat performanță.

Având în vedere cele expuse mai sus:

  1. Cum considerați că poate fi rezolvată problema burselor de merit, astfel încât
    beneficiarii ei să fie doar elevii care au obținut rezultate bune și foarte bune?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]
Suntem, la nivel internațional, martorii unei schimbări de paradigmă în timp real. Una în care […]