Marius Lulea (prim-vicepreședinte AUR): „Producția națională este lăsată în cădere liberă: închiderea combinatului siderurgic Hunedoara, un alt act al trădării naționale”

Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, condamnă pasivitatea Guvernului Bolojan, care sabotează industria românească, continuând linia trădării naționale din ultimii 35 de ani.

„Au închis combinatul care hrănea un oraș întreg. Acum din Hunedoara rămân doar ruine și șomaj. Hunedoara pierde combinatul care a scris istorie de mai mult de 100 de ani.

Simbol al industriei românești, o unitate care a dat de lucru zecilor de mii de oameni, este acum aruncată la gunoi de către clasa politică. Nu e un accident, ci rezultatul unor acțiuni premeditate de distrugere a industriei naționale.

Guvernul Nicușor Dan-Ilie Bolojan, supranumit pe bună dreptate Guvernul Sărăciei, continuă linia trădării. În loc să sprijine economia, au ales să asiste pasiv la faliment, să vândă tot, să îngroape viitorul românilor.

Se lucrează sistematic pentru distrugerea totală a capacității de producție, pentru ca România să devină doar o piață de consum, dependentă de importuri scumpe.

Mai grav, chiar conducerea Combinatului a recunoscut că închide porțile din cauza prețurilor uriașe la energie, a lipsei de sprijin din partea guvernului și a inexistenței oricărei predictibilități. Cum să reziste o fabrică atunci când statul român, în loc să o sprijine, îi pune piedici la fiecare pas?

Politicienii români nu mai sunt lideri, ci simple slugi ale corporațiilor străine și ale intereselor externe. Ei execută ordine, iar poporul plătește prețul. Șomaj, depopulare, sărăcie.

Închiderea combinatului de la Hunedoara nu este doar o pierdere economică, este o crimă împotriva viitorului național. Astăzi, România asistă la distrugerea deliberată a ceea ce a mai rămas din industria sa. Iar guvernanții, în loc să apere interesul național, calcă în picioare munca și sacrificiul unei generații întregi.

Hunedoara devine simbolul unei țări trădate chiar de cei care ar trebui să o conducă. Scopul lor e diabolic: să mai plece o generație de români din țară, căci aici nu își pot construi un viitor”, a declarat prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată de către domnul senator: Ștefan Geamănu Circumscripția electorală: Nr. […]