Marius Lulea despre Planul SIMION: „De ce la alții s-ar putea, iar la noi nu? Totul ține de cei care se află la putere”

Cei care le vor spune românilor că nu se poate implementa Planul SIMION, programul prezidențial pe care liderul AUR, George Simion, l-a prezentat în urmă cu câteva zile, sunt tocmai dușmanii țării, cei care doresc în continuare ca românii să trăiască pe datorie, să nu fie fericiți, să nu le mai rămână bani după ce își plătesc ratele, este părerea inginerului constructor Marius Lulea.

„Dacă state cu o democrația consolidată au reușit prin astfel de programe, atunci cu siguranță și George Simion va reuși”, a completat prim-vicepreședintele AUR.

Planul SIMION își propune să rezolve o problemă socială, dând drumul la un plan pe termen mediu pentru relansarea economiei consideră Marius Lulea. Acesta arată că România are nevoie de un plan astfel încât antreprenorii și românii să aibă predictibilitate.

„Există și alte state ale lumii care au derulat astfel de programe de investiții, cum ar fi: Planul Marshall, New Deal al lui Roosevelt, Doctrina Truman ce cuprindea asigurarea de locuințe ieftine, în Marea Britanie a funcționat programul Right to Buy, în Germania și Franța funcționează programe pentru construcția și achiziția de locuințe sociale. De ce la ei s-ar putea, iar la noi nu? Totul ține de cei care se află la putere, de cei care decid în țara noastră”, a spus prim-vicepreședintele AUR.

 

De unde vin banii pentru finanțarea programului din Planul SIMION?

Implementarea Planului SIMION ar costa în total aproximativ 50 de miliarde de euro, însă cheltuiala statului se va recupera prin vânzare, motiv pentru care vorbim doar de o sumă inițială de maximum 20 de miliarde de euro, care se va rostogoli timp de 10 ani. Valoarea rezultată a investițiilor după finalizare va fi însă de aproximativ 75 de miliarde de euro.

Finanțarea programului se va face prin împrumuturi de pe piața internă și externă. Ținând seama că în ultimii ani datoria statului a crescut cu aproximativ 80 de miliarde de euro în doar 5 ani, fără niciun proiect major de investiții derulat, putem susține că direcționarea spre investiții va fi una pozitivă.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

România a ajuns astăzi într-un punct extrem de primejdios pentru existența statului roman și a unei societăți democratice la meridian românesc. Prin decizia CCR s-a pus capăt posibilității cetățenilor de a-și exercita dreptul fundamental de a-și alege liderul suprem printr-un proces democratic, liber și suveran. „Astăzi […]
”Lovitură de stat în plină desfășurare! Nouă judecători puși politic la CCR au decis să anuleze voința românilor, speriați că un candidat din afara sistemului avea toate șansele să ajungă președintele României!  Este fără precedent ce se întâmplă în acest moment. Tot Curtea Constituțională, în urmă […]
“Să facem puțină lumină între prostiile debitate de unii la televizor: 1. CCR a validat primul tur de scrutin pentru alegerile prezidențiale DUPĂ ce a primit informarea necesară de la CSAT pe baza documentelor ”desecretizate” ieri. Deci nu se poate pronunța iarăși pe speță, la cererea […]
“În Germania asocierea între Stânga, Dreapta și Ecologiști a fost numită Coaliția Semafor, după culorile însemnelor electorale, roșu, galben și verde. Fiindcă sistemul care ne-a adus criza de azi e tot mai fărămițat în țările europene, dar nici nu lasă puterea din mână, la un moment […]
Elena Lasconi și USR au demonstrat din nou că vor să conducă România nu prin dialog, ci prin cenzură și intimidare. Într-un gest scandalos, candidata USR la alegerile prezidențiale a interzis accesul postului România TV la o conferință de presă, arătând clar că respectul față de […]
Poporul român a votat de Ziua Națională, într-un număr mare, pentru forțele suveraniste. Prin votul lor, românii au decis să scoată PSD și PNL de la o guvernare majoritară. Românii și-au făcut vocea auzită, pentru prima oară de mult timp încoace. Ne aflăm într-un moment pe […]