Către: Ministerul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, domnului Dragoș-Nicolae Pîslaru, ministru
De la: Doamna Laura GHERASIM, deputat în circumscripția electorală nr.39 Vaslui
Subiectul întrebării: Stadiul investițiilor din Programul Sănătate 2021–2027 în județul Vaslui, pe priorități și pe proiecte
Stimate domnule ministru,
Programul Sănătate 2021–2027, cu o alocare totală de aproximativ 3,60 miliarde de euro din FEDR și FSE+, a fost construit pentru a corecta una dintre cele mai grave deficiențe ale sistemului medical românesc, distribuția neuniformă a infrastructurii de sănătate între regiuni și județe și accesul deficitar la servicii pentru grupurile vulnerabile și pentru populația din mediul rural. Iar județul Vaslui, parte a Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, dispune o rețea de asistență primară învechită și cu spitale aflate constant sub presiune, este exact tipul de unitate administrativă pentru care aceste fonduri ar trebui să facă diferența.
Tocmai de aceea, stimate domnule ministru, modul în care banii ajung sau nu ajung în județ reprezintă singurul mijloc de acces la un diagnostic, la un tratament și la măsuri de prevenție pentru oamenii de aici. Pe de altă parte, un program de o asemenea anvergură riscă să adâncească inegalitățile pe care, de altfel, ar trebui să le reducă, dacă majoritatea investițiilor se concentrează în marile centre universitare, iar județele precum Vasluiul rămân cu proiecte puține și cu o capacitate administrativă insuficientă pentru a le pregăti și implementa. Desigur, trebuie recunoscut că absorbția depinde și de beneficiarii locali — unități administrativ-teritoriale, spitale, direcția de sănătate publică — iar responsabilitatea este partajată; însă Autoritatea de Management din cadrul ministerului dumneavoastră are rolul de a monitoriza, de a sprijini tehnic acești beneficiari și de a preveni situația în care un județ întreg rămâne în urmă.
Având în vedere aceste aspecte și progresele discutate la cea de-a noua reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Sănătate, din 2 iulie 2026, vă rog să îmi comunicați, punctual, pentru județul Vaslui:
- Care este numărul total al proiectelor din județul Vaslui depuse, contractate și, respectiv, finalizate în cadrul Programului Sănătate, defalcat pe fiecare dintre cele zece priorități ale programului, cu precizarea valorii contractate și a plăților efectuate până la data răspunsului?
- În cadrul Priorității 1 – asistență medicală primară, comunitară, ambulatorie și servicii preventive, ce proiecte au fost contractate pentru unități din județul Vaslui — ambulatorii, cabinete de medicină școlară și stomatologică, alte servicii preventive — cu indicarea beneficiarului, a localității și a valorii, inclusiv proiectele depuse prin apelul dedicat dotării cabinetelor medicale și stomatologice școlare din zonele mai puțin dezvoltate?
- Câte centre comunitare integrate din județul Vaslui beneficiază de finanțare prin program, în ce localități, cu prioritate în mediul rural, unde accesul la asistență medicală primară este cel mai limitat?
- În cadrul Priorității 4 – infrastructuri spitalicești și sanitare, ce proiecte vizează unitățile spitalicești din județul Vaslui – cu valoarea și stadiul fiecăruia, și dacă vreo unitate din județ este inclusă în lotul de spitale suplimentate cu cele 400 de milioane de euro transferate din PNRR către politica de coeziune?
- În cadrul Priorității 7 – oncologie și transplant, ce investiții au fost realizate sau sunt planificate pentru diagnosticul și tratamentul oncologic al pacienților din județul Vaslui, în condițiile în care mulți dintre aceștia sunt nevoiți să se deplaseze în alte județe pentru investigații și terapie?
- În cadrul Priorității 6 – digitalizarea sistemului medical, ce proiecte de digitalizare și interoperabilitate au fost contractate pentru unitățile sanitare din județul Vaslui, cu indicarea stadiului de implementare?
- În cadrul Priorității 3 – reziliența sistemului medical în domenii critice, inclusiv controlul infecțiilor asociate asistenței medicale și îngrijirea pacientului critic, ce investiții au vizat unitățile din județul Vaslui, cu precizarea celor destinate secțiilor de terapie intensivă și prevenirii infecțiilor nosocomiale?
- Care este raportul dintre alocarea orientativă a fondurilor către Regiunii de Dezvoltare Nord-Est și sumele atrase efectiv de beneficiarii din județul Vaslui, și cum se poziționează județul față de media regională și națională a gradului de accesare a Programului Sănătate?
- Câte cereri de finanțare din județul Vaslui au fost respinse sau au rămas fără finanțare, cu indicarea motivelor, și ce sprijin tehnic — inclusiv prin instrumentele JASPERS și BEI PASSA sau prin asistența tehnică a programului — a fost acordat beneficiarilor vasluieni cu capacitate administrativă redusă pentru pregătirea proiectelor?
- Ce proiecte din județul Vaslui se află, la data răspunsului, în risc de nefinalizare în termen sau de dezangajare a fondurilor, și ce măsuri ia Autoritatea de Management pentru a preveni pierderea acestor sume pentru județ?

Comments are closed