Laura Gherasim (deputat AUR): Drepturile omului nu se negociază!

În cadrul Forumului pentru Guvernanța Internetului (IGF Norway 2025), organizat la Oslo în perioada 25-26 iunie 2025 sub egida Uniunii Interparlamentare (UIP), deputatul AUR Laura Gherasim, membru al Grupului Român al UIP, a reprezentat România și a tras un semnal de alarmă cu privire la pericolul transformării forumurilor internaționale în tribune pentru justificarea cenzurii.

În prima zi a dezbaterilor, România a fost invocată ca exemplu „pozitiv” pentru „curățarea” platformelor online și instituționalizarea cenzurii. Nu de un actor străin, ci chiar de un oficial român: vicepreședintele ANCOM, Pavel Popescu. Acesta a prezentat anularea votului din România ca o acțiune necesară „pentru protejarea libertății de exprimare”, invocând amenințări externe, fără nicio dovadă.

„România a fost dată ca exemplu pentru „nevoia de cenzură”, pentru nevoia de mai mult control – nu de către un actor extern, ci de către un oficial român: Pavel Popescu, vicepreședinte ANCOM, plătit din bani publici cu peste 100.000 de euro anual. În timp ce reprezentanții altor state au subliniat clar că drepturile omului trebuie protejate, iar reglementările digitale trebuie doar să respecte aceste drepturi, domnul Popescu a afirmat că România este exemplul unde „curățarea” platformelor este necesară, că Rusia intervine masiv în procesele electorale (fără dovezi), iar cine nu crede asta este „naiv”. A invocat „intervenția guvernului lui” în anularea alegerilor ca fiind un model de acțiune necesară pentru „protejarea libertății de exprimare”. În realitate, ceea ce s-a aplicat a fost cenzură, nu protecție. Nu doar că votul a fost anulat, dar acum se folosesc de anularea votului motivând nevoia pentru instituționalizarea cenzurii, din partea unui funcționar român, sub pretextul combaterii dezinformării. România este dată ca exemplu reușit de control și cenzură, oferit altor state. Rușine!”, a declarat deputatul Laura Gherasim.

Ea a subliniat că adevărata dezinformare nu vine de la cetățeni, ci din interiorul instituțiilor care ar fi trebuit să-i apere. „Ceea ce domnul Popescu nu spune este că dezinformarea NU a venit de la cetățeni, ci din interiorul instituțiilor care ar fi trebuit să-i protejeze. Și mai revoltător este că acest discurs vine din partea unui timișorean – din orașul unde românii au murit, în 1989, pentru dreptul de a vorbi liber. Revoluția nu a fost despre control. A fost despre adevăr și libertatea de exprimare. Domnul Popescu, care se revendică liberal, are obligația publică să explice: de ce preferă cenzura în locul educației, de ce susține controlul în locul gândirii critice, cine l-a mandatat, cine i-a dat direcția și în numele cui a prezentat România ca exemplu al nevoii de mai mult control. Îl invit să răspundă acestor întrebări în fața cetățenilor români care îl plătesc, nu de la un microfon din Norvegia, de la care explică lumii cum trebuie să fie cenzurat și mai mult poporul român”, a adăugat aceasta.

În cea de-a doua zi a forumului, Laura Gherasim a participat la dezbateri în Studio N, alături de reprezentanți din peste 60 de țări, ai mediului privat (OpenAI, Meta, Google), ai comunității tehnice și ai societății civile. În intervenția sa, Laura Gherasim a reafirmat valorile esențiale ale democrației: pacea, dialogul, transparența, gândirea critică și libertatea de exprimare.

„Nu suntem algoritmi. Sunt mamă a unor copii care folosesc tehnologia și înțeleg foarte bine provocările reale. Algoritmii trebuie să lucreze pentru oameni, nu să transformăm oamenii în simple date într-un sistem opac. Orice reglementare digitală trebuie să fie însoțită de educație și să protejeze drepturile fundamentale ale omenirii. Nu poți cere responsabilitate într-un vid de cunoaștere. Avem nevoie de gândire critică. De luciditate. De echilibru”, a spus Laura Gherasim.

Distribuie acest articol!