Ionuț Neagu – Întrebare parlamentară – Extinderea rețelelor Transgaz și racordarea locuințelor și gospodăriilor din România la rețelele de distribuție a gazelor naturale.

ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ

Adresată:  Domnului Nicolae CIUCĂ, prim-ministru al României

De către: Senator Ionuț NEAGU, secretar al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi

Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Data: 18/05/2022

Obiectul întrebării: Extinderea rețelelor Transgaz și racordarea locuințelor și gospodăriilor din România la rețelele de distribuție a gazelor naturale.

Stimate domnule prim-ministru,

Programul de guvernare 2021-2024 PNL-PSD-UDMR prevede, între altele: ”un Program de modernizare și dezvoltare al SNTGN Transgaz SA pentru perioada 2022-2024 urmărește în principal următoarele direcții:

• o dezvoltare a Sistemului Național de Transport Gaze pe noi direcții de consum, în scopul asigurării transportului gazelor naturale destinate unor sisteme de distribuție a gazelor naturale nou înființate și alimentării a noi consumatori racordați direct la SNT;

extinderea rețelelor Transgaz, în cazul localităților turistice, aflate la o distanță mai mică de 25 de km de conductele Transgaz, conform Legii energiei electrice și gazelor naturale nr. 123/2012”.

De asemenea, Programul de guvernare 2021-2-24 prevede că ”în perioada 2021-2024 rețeaua românească de transport a gazelor naturale are în dezvoltare avansată următoarele proiecte, în valoare totală de 401.602.060 Lei: (…) dezvoltări ale SNT în zona de Nord-Est a României în scopul îmbunătățirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei (…)”.

Societatea Națională de Transport a Gazelor Naturale “Transgaz” S.A., funcționează în baza Hotărârii Guvernului nr. 334 din 28 aprilie 2000 și este operatorul tehnic al sistemului naţional de transport cu 58,50% capital de stat, aflată sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, având ca scop îndeplinirea strategiei naţionale stabilite pentru transportul, tranzitul internaţional, dispecerizarea gazelor naturale şi cercetarea-proiectarea în domeniul transportului de gaze naturale prin efectuarea, cu respectarea legislaţiei române, de acte de comerţ corespunzătoare obiectului de activitate aprobat prin Actul Constitutiv.

Având în vedere cele expuse mai sus, vă rog respectuos să ne comunicați punctual:

  1. Lista localităților neracordate la rețelele SNTGN Transgaz SA situate la distanțe sub 10 kilometri de conductele Transgaz, defalcat pe județe.
  • Lista stațiunilor turistice neracordate la rețelele SNTGN Transgaz SA și situate la distanțe sub 25 de kilometri de conductele Transgaz, defalcat pe județe.
  • În ce localități și stațiuni turistice din listele cerute în punctele 1 și 2 s-au desfășurat în anii 2021-2022 sau sunt în desfășurare lucrări de dezvoltare/extindere a rețelei de conducte ale SNTGN Transgaz SA. Vă rog să specificați mărimea fondurilor bugetare prevăzute pentru lucrările privind extinderea rețelelor în fiecare localitate și stațiune turistică.
  • Care este, sub aspect procentual, gradul de racordare la rețeaua de conducte ale SNTGN Transgaz SA a localităților din România, defalcat pe județe.
  • Cum se prezintă România, ca procent al locuințelor/gospodăriilor racordate la rețeaua națională de transport a gazelor naturale, în raport cu fiecare dintre cei cinci vecini ai săi (Republica Moldova, Republica Bulgaria, Republica Serbia, Republica Ungară și Ucraina), precum și în raport cu media din Uniunea Europeană la acest capitol.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MAI MULTE ARTICOLE

Către: Domnul Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății Domnul Attila-Zoltán Cseke, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Adresată de către: Senator Adrian Costea Circumscripţia electorală: 23 Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) Obiectul întrebării: Deficitul de medici de familie în România Data: 22 iunie 2022 Stimați Domni Miniștri, […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Dorinel Cosma Circumscripţia electorală: Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 22.06.2022 Obiectul întrebării: Controalele la  societățile comerciale ce practică arderi ilegale de deșeuri Stimate domnule Ministru, Pe 14 aprilie au avut loc […]
 Adresată:  Domnului ministru Carol Eduard NOVAK, Ministrul Sporturilor De către:  Domnul Senator Sorin Cristian MATEESCU  Circumscripţia electorală nr.14 Constanța,  Grupul  Parlamentar  AUR – Senat  şi prezentată în şedinţa Plenului din 22.06.2022 Obiectul întrebării : situația în care fostului mare fotbalist  Stelian Carabaș  i s-a îngrădit dreptul […]
Adresată: Domnului Ministru al Transporturilor Și Infrastructurii, Sorin Mihai GRINDEANU De către: Senator Andrei BUSUIOC Circumscripția electorală: NR. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Obiectul întrebării: Probabilitatea dezvoltării unui drum de mare viteză pe ruta Tișița- Vama Albița. Data: 22.06.2022 Stimate domnule ministru, Sorin […]
Către: Domnul Sorin Mihai Câmpeanu, Ministrul Educației Adresată de către: Evdochia Aelenei Circumscripția electorală: Nr. 14, Constanța Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) Ședința Senatului din: 22.06.2022 Obiectul întrebării: Clarificări cu privire la măsuri de prevenirea abandonului școlar Domnule Ministru, Proiectul „România Educată” a început […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 22.06.2022 Obiectul întrebării: Protejarea arborilor remarcabili Stimate domnule Ministru, România nu are, până la acest moment, o legislație […]