Adresată de către domnul senator Ionuț Neagu în ședința Senatului din data de 21.04.2021.
Mulțumesc, doamna președinte.
Declarația mea politică privește sau are ca subiect organizațiile de utilitate publică ce au ca domeniu de activitate sprijinirea minorităților românești de peste hotare – acestea trebuie să beneficieze de aceleași scutiri ca și organizațiile persoanelor aparținând minorităților naționale din România.
Așa cum știm, România, ca stat național, sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor țării și acționează pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase – art. 7, ”Românii din străinătate”, art. 7 din Constituția României -, aplicându-le românilor din afara granițelor același tratament legal ca și cetățenilor aparținând minorităților etnice din România. Acest tratament legal trebuie să vizeze și organizațiile aparținând minorităților alogene din România și organizațiile românești care militează pentru păstrarea identității culturale a persoanelor aparținând minorităților istorice românești înrudite din jurul granițelor, cât și din Balcani.
Una din cele mai vechi organizații de pe teritoriul României care militează pentru păstrarea identității culturale a comunităților istorice românești înrudite din afara granițelor țării este Societatea de Cultură Macedo-Română, înființată în anul 1880 prin Înalt Decret Domnesc, căreia i s-a recunoscut existența neîntreruptă în anul 1990, fiind declarată asociație de utilitate publică prin Hotărâre de Guvern. Astfel, clădirile organizațiilor de acest gen din România au fost confiscate și demolate de regimul anterior, totalitar, clădiri pentru care nu s-au acordat despăgubiri nici până astăzi, vizavi de alte etnii care au primit în plin retrocedările. Am putea invoca drept exemplu sediul Societății de Cultură Macedo-Română din municipiul București, situat în Calea Rahovei nr. 29, construit în anul 1902 și demolat în anul 1980.
Exonerarea de obligația plății către stat a impozitului/taxei pe clădiri a unor asemenea organizații recunoscute legal ca fiind de utilitate publică și acționând complementar sau subsidiar cu autoritățile României pentru ajutorarea culturală a etnicilor români aparținând comunităților istorice românești din afara granițelor și Balcani ar constitui o facilitate cu valoare de reparație cel puțin morală, dar și o măsură concretă de eficientizare a efortului societății românești și al statului român orientat spre susținerea comunităților de români din afara granițelor țării.
Consider necesară completarea Legii Codului fiscal nr. 227/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, cu o nouă literă, litera v), a alin. (1) art. 456 al respectivei legi, care să prevadă exonerarea de la plata impozitului imobiliar în cazul clădirilor aflate în proprietatea organizațiilor care militează pentru păstrarea identității culturale a comunităților istorice românești din afara granițelor țării, cu statut de utilitate publică, precum și cele închiriate, concesionate sau primite în administrare ori în folosință de acestea de la o instituție publică, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice.
În acest sens, fac apel către Guvernul României să adopte o ordonanță de urgență. Precizez de asemenea că, în cazul în care Guvernul nu va considera necesară o intervenție în procedură de urgență pentru eliminarea actualei diferențe de tratament dintre organizațiile persoanelor aparținând minorităților naționale și cele care se ocupă de minoritățile românești de peste hotare, voi elabora și introduce în circuitul parlamentar un proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Senator Ionuț Neagu, Circumscripția electorală nr. 15 – Covasna, Alianța pentru Unirea Românilor
Nu există răspunsuri