Gheorghe Piperea, europarlamentar AUR, atrage atenția asupra stării critice în care se află numeroase întreprinderi publice din România, în special Metrorex, și avertizează că lipsa de voință politică, combinată cu managementul defectuos și presiuni externe, ar putea duce la privatizări forțate și la pierderea controlului național asupra unor infrastructuri esențiale. În opinia sa, singura soluție viabilă rămâne reorganizarea judiciară prin insolvență, cu scopul salvării acestor companii strategice de la colaps.
Despre întreprinderile publice cu pierderi (I)
Despre întreprinderile publice cu pierderi
(I)
Conform Legii societăților comerciale, dacă administratorii unei companii constată pierderi substanțiale din activitate, trebuie să convoace adunarea generală a acționarilor, pentru a decide fie dizolvarea societății*, fie reîntregirea capitalului social, prin plăți suplimentare acoperitoare ale acționarilor. Reîntregirea capitalului nu este o majorare de capital social (deci, nu generează acțiuni noi), ci o acoperire a pierderilor de către acționari. Cum se spune popular, acționarii aduc noi sume de bani de acasă, fără să primească acțiuni suplimentare.
În cazul în care, în termen de un an, nicio soluție dintre cele două expuse mai sus nu este implementată de acționari, orice persoană interesată, inclusiv un creditor, poate cere dizolvarea judiciară a societății.
Dacă activul net al companiei este negativ, atunci este caz de dificultate financiară gravă, care reclamă insolvența și chiar falimentul. Acționarii păstrează, totuși, opțiunea reîntregirii capitalului, adică să vină cu bani gheață de acasă.
Aceste reguli se aplică, fără îndoială, și întreprinderilor publice care sunt organizate ca societăți comerciale (nu și regiile autonome).
Una dintre măsurile de austeritate moșmondite de guvernul Bolojan ia în vizor managementul și consiliile de administrație ale întreprinderilor publice, precum și salariații acestora.
Adevărul este că întreprinderile publice au mari datorii la stat, unele dintre ele fiind cazuri penale (impozitele, taxele și contribuțiile care se achită statului prin reținere la sursă generează infracțiuni în caz de simplă neplată la scadență), precum și foarte mari pierderi, acumulate în cincinale sau chiar decenii. Nimeni nu a luat vreodată măsuri de asanare, precum cele prescrise obligatoriu de Legea societăților comerciale. Poate se sesizează marii corifei ai austerității și, profitând de ocazia crizei bugetare, purced la această asanare – eu am tot scris despre asta, atât în cursurile mele universitare**, cât și în articolele din presă ori în postările pe social media. Nu e chiar o noutate, nu e nici măcar filosofie hegeliană sau kantiană, e doar chestiune de voință politică.
Au circulat liste cu sute de astfel de întreprinderi publice cu pierderi și cu datorii la fisc.
Pe aceste liste ar trebui să se afle CFR Marfă (întreprindere trecută degeaba printr-o procedură de concordat preventiv, care a durat 5 ani, procedură derulată doar pentru a fi dusă de nas Comisia Europeană, care a dispus de vreo 7 ani recuperarea unui ajutor de stat de peste 550 de milioane de euro …), CFR Călători, Metrorex, Tarom, precum și zecile de filiale din domeniul feroviar, sereleurile fără scop precis, dar cu active valoroase, blocate în activități de tipul tăiatului frunzelor la câini.
A nu se înțelege greșit – întreprinderile publice, mai ales în domeniile strategice, sunt extrem de importante pentru România, dar trebuie ca ele să fie asanate și salvate prin procedura reîntregirii capitalului social sau procedura insolvenței, altfel vor dispărea pe bucăți – așa cum s-a întâmplat cu Tarom, respectiv, CFR Marfă.
Notă: circulă și o listă cu întreprinderi datoare la stat care sunt în insolvență, iar pe listă sunt multe întreprinderi publice. Narațiunea cu privire la totalul acestor datorii (peste 85 de miliarde de lei), pornită de un așa-zis specialist în economie, este complet greșită. În insolvență, fiscul are drepturi și trebuie să suporte sacrificii egale cu ceilalți creditori. Datoriile către stat ale companiilor în insolvență se achită dacă sunt bani sau active valorificabile, în ordinea de preferință prevăzută de lege (primele datorii care se achită sunt cele către creditorii curenți, salariați, furnizori de utilități care au continuat să factureze debitorul după data deschiderii procedurii insolvenței, bănci; fiscul vine pe locul 4, așa e legea europeană ….).
*odată dizolvată, o societate nu se mai poate lansa în afaceri noi, ci trebuie lichidată, adică averea este vândută, creanțele încasate sau abandonate și datoriile achitate, în măsura dată de lichiditățile obținute
**pentru mai multe detalii, a se vedea Gh. Piperea, Drept comercial român. Teoria generală, întreprinderea și insolvența, editura CH Beck, București, 2020, titlul referitor la societăți, capitolul despre reducerea capitalului social și cel despre dizolvare și lichidare
Despre întreprinderile publice cu pierderi (II)
La nivelul anului 2023, Metrorex, societatea care operează metroul bucureștean, avea pierderi de 190 de milioane de lei, care depășeau limita admisibilă. De altfel, consiliul de administrație al Metrorex a convocat în două rânduri adunarea generală a acționarilor în vederea dizolvării sau a reîntregirii capitalului prin plata pierderilor de către acționari.
De fapt, e un singur acționar, Ministerul Transporturilor, care ar fi trebuit să aducă acești bani “de acasă”, adică din taxele și impozitele noastre.
În acel an 2023, ministrul transporturilor de atunci (actual președinte al Camerei Deputaților) a vorbit public despre insolvența Metrorex, pentru a le închide gura sindicaliștilor și a fezanda psihologic salariații în vederea unor concedieri colective.
Compania franceză Alstom (care este în insolvență la ea acasă) avea atunci o creanță veche de doi ani contra Metrorex, în valoare de 125 de milioane de lei, rezultând din facturi de mentenanță, pentru plata căreia a cerut chiar insolvența Metrorex – dosarul este public, pe ecris, se poate consulta la Tribunalul București. Ce or fi pretins și impus între timp francezii de la Alstom, nu am de unde ști – poate vă interesați voi, cetitorii …
În mod normal, AGA ar fi trebuit să decidă reîntregirea capitalului social, iar nu dizolvarea. Metroul bucureștean este esențial pentru București și chiar pentru țară – e cam singurul mod de transport în comun ecologic, eficient și relativ ieftin în care omul se poate deplasa în jungla urbană. De aceea, o plată din banii noștri a sumei de 190 de milioane de lei nu ar fi fost un capăt de țară. Dar Metrorex avea și datorii, iar acestea erau atunci scadente de mai mult de 60 de zile, fapt ce ar fi permis oricărui creditor aflat în situație de scadență depășită să ceară insolvența. Deci, vulnerabilitate maximă. Ce s-a întâmplat de atunci? Nimic. Vulnerabilitatea a rămas, pierderile s-au majorat, datoriile s-au târâit.
(notă: dacă lucrurile stau altfel, m-aș bucura să fiu contrazis)
Să zicem că Metrorex, împănat cu niște lumini ale managementului selectate politic, ar vrea să continue biznisul fără să se pună sub protecția tribunalului prin insolvență. Pentru asta, ar trebui să obțină finanțare atât pentru continuarea activității curente, cât și pentru plata datoriilor istorice și a penalităților (sunt posibile și amânări de scadențe sau reduceri de datorii, dar pentru asta e nevoie de credibilitate, iar actualul management se pricepe, mai degrabă, la demolat cu ranga). Băncile nu vor finanța Metrorex decât cu garanție de stat. La fel și Alstom.
Dar garanția de stat e ajutor de stat, care poate fi acordat întreprinderilor franceze, germane, italiene sau olandeze, nu și celor românești.
Așa e în tenis…
Iar chestiunea reducerii costurilor nu se limitează la concedierea angajaților, ci trebuie să vizeze mai ales decăpușarea de contracte țintite și regizate și de sinecuri.
Or, aiasta nu se poate cu actualul management. Aiasta nu se poate cu premier de Oradia. Aiasta nu se poate cu vice-premier care a dat mită timp de 8 ani și a fost sanționat contravențional pentru practici cartelare …
De aceea, mă tem că va ieși din joben “soluția” privatizării, mai precis, a transferului întreprinderii (minus salariații indezirabili), prin dare în plată, pentru stingerea datoriei către Alstom. Cu miniștrii useriști sufocând guvernul și cu miniștrii pesediști cu teama de a nu atrage mânia „organelor” care ar începe vânătoarea de țapi pesediști ispășitori, asta este fix ceea ce ni se pregătește. Alstom vrea de foarte, foare mult timp să aibă Metrorex… așa că, la un moment dat, probabil debutul anului 2026, Bucureștii vor fi fost covârșiți sub capitalul francez, care va fi deținut distribuția de gaze, apa și canalizarea, precum și metroul.
Game over.
Pe final, voi susține că singura soluție pentru salvarea Metrorex ca întreprindere publică este insolvența, care să permită o reorganizare judiciară menită a redresa și a face rezilient metroul bucureștean. Această întreprindere este un uriaș sac cu bani – capacitatea de transport este de cca 20 de milioane de pasageri pe an, iar activitatea este un serviciu public esențial, care nu poate dispărea, motiv pentru care se primesc și subvenții de la stat.
Numai că trebuie ca cineva să coasă sacul de bani, că e plin de găuri și, practic, e fără fund. Și cineva să păzească intrarea și ieșirea din sac, pentru a nu mai inunda căpușele de lichidități și a nu mai permite pătrunderea de agenți patogeni în organismul economic și social al întreprinderii Metrorex.
Comments are closed