Adresată:
Domnului Liviu-Ionuț MOȘTEANU, viceprim-ministru, ministrul Apărării Naționale
De către: Deputat George-Nicolae SIMION
Circumscripția electorală: nr. 42 București
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 03.09.2025
Obiectul întrebării: Clarificări despre cheltuielile asumate de România în cadrul programului Security Action for Europe (SAFE)
Domnule ministru,
Instrumentul SAFE (Security Action for Europe) este un mecanism financiar temporar al Uniunii Europene, cu un buget de 150 de miliarde euro, sub formă de împrumuturi. Esența acestui program constă în solidaritatea europeană față de necesitatea unei apărări colective moderne și reziliente, prin stimularea cooperării industriale, reducerea fragmentării și crearea unei piețe unice eficiente pentru echipamente de apărare.
Împrumuturile sunt acordate în baza unui plan național de investiții în industria de apărare, aprobat de Comisia Europeană, iar fondurile pot fi utilizate până la data de 31 decembrie 2030. Programul este încă în discuție, iar banii ar trebui cheltuiți în industria europeană de armament, dar s-ar putea lua în considerare și ca un anumit procent să poată merge către țări nemembre dar cu care UE are relații foarte bune. SAFE nu oferă bani gratis, ci împrumuturi cu o dobânda foarte mică pe termen lung, astfel încât țările care se pot împrumuta, deja, la dobânzi mici nu au interese majore în SAFE, în schimb țări, precum România, care se împrumută la niveluri foarte mari de dobândă, din cauza politicilor iresposabile ale guvernelor, sunt direct interesate de SAFE.
Având în vedere situația bugetară a țării noastre, este aproape clar că programele majore de dotare vor avea două pârghii financiare de bază – împrumuturile de la guvernul american – maximum 14 miliarde de dolari – și nu toată suma disponibilă pentru armament – și programul European SAFE – 10 miliarde solicitate până acum.
Având în vedere cele expuse, domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți următoarele:
1. Propunerile de proiecte au fost stabilite în cadrul Grupului de lucru constituit prin Hotărârea aprobată de CSAT, în data de 30 aprilie 2025 și condus de Cancelaria prim-ministrului, în strânsă consultare cu echipa Administrației Prezidențiale, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Economiei, Ministerul Transporturilor și ai altor instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională – cine face parte și care sunt funcțiile deținute, nominal, din aceste grupuri și echipe de lucru din instituțiile menționate?
2. Instrumentul va finanța investiții de urgență și de mare amploare în baza tehnologică și industrială de apărare europeană (EDTIB), urmărind creșterea capacității de producție, reducerea fragmentării și consolidarea interoperabilității între statele membre – ce direcții de finanțare va urmări România și care vor fi beneficiile pe termen scurt și mediu pentru industria națională de apărare?
3. Pe ce va cheltui, efectiv, România, cele 10 miliarde de euro solicitate?
Solicit răspuns în scris.
Comments are closed