Adresată:
Domnului Liviu-Ionuț MOȘTEANU, Ministrul Apărării Naționale
De către: Deputat George-Nicolae SIMION
Circumscripția electorală: nr. 42 București
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 02.07.2025
Obiectul întrebării: Afacerea Mistral – un nou tun financiar
Domnule Ministru,
Înzestrarea armatei române are un îndelung istoric sub semnul susceptibilității – de la celebra afacere Motorola, la achiziția unor fregate britanice propuse pentru casare și, mai nou, achiziționarea în cantități minuscule a unor tancuri Abrams cu o întreținere deosebit de dificilă și cu o greutate pe care nu o suportă majoritatea podurilor din România, ori a unor elicoptere – via Airbus – extraordinar de scumpe față de ce ar trebui să livreze, ca să vă ofer doar câteva exemple din coșmarul logistic al unei armate dominate de politruci și sinecuriști care nu mai știu ce aliat să mulțumească, european sau american.
Conform unor informații recente, Guvernul României intenționează să achiziționeze sisteme de apărare, esențiale pentru protejarea infrastructurilor critice, împotriva amenințărilor aeriene de joasă altitudine, precum drone, rachete de croazieră, elicoptere și avioane, fapt pentru care compania de stat Romtehnica a inițiat un proces de selecție a ofertelor de la cei mai importanți producători, în faza finală calificându-se sistemele americane, testate, deja, în luptă, cu rachete de tip SHORAD și VSHORAD produse de gigantul Lockheed Martin.
Reconfirmarea Parteneriatului Strategic dintre România și Franța, de către fostul Președinte interimar al României, actualul Prim-ministru, domnul Ilie Bolojan, inclusiv a angajamentului de extindere a prezenței militare franceze pe teritoriul țării noastre, la solicitarea autorităților române, se pare că a venit la pachet cu obligativitatea achiziționării de tehnică de luptă franceză, mai puțin performantă, netestată în niciun conflict și la prețuri exorbitante.
Întrucât includerea explicită a sistemului Mistral în programul de guvernare, ca furnizor ales în afara unui proces competitiv, ridică serioase semne de întrebare privind legalitatea și oportunitatea deciziei, domnule Ministru, vă rog să îmi transmiteți următoarele:
1. Cum licitația lansată de Romtehnica, care este estimată la 2 miliarde de euro, avea ca scop firesc identificarea celui mai competitiv furnizor, însă Guvernul a prevăzut, deja, integrarea Mistral în cadrul programului european SAFE, începând cu 2025, considerați că, astfel, a fost anulată orice formă de competiție deschisă?
2. Legislația națională impune aprobarea parlamentară a tuturor achizițiilor de armament care depășesc suma de 100 milioane de dolari. Reprezintă includerea în programul SAFE, și în planul de guvernare, o achiziție cu dedicație, pentru a se evita o dezbatere parlamentară transparentă?
3. Surse din industria de apărare atrag atenția că sistemele Mistral ar avea un preț cu până la 80% mai ridicat față de ofertele concurente, provenite în special din Statele Unite ale Americii. Această alegere ar putea conduce la o cheltuială publică semnificativ mai mare decât cea anticipată, într-un moment în care presiunile asupra bugetului național sunt deja considerabile – de ce ministerul pe care îl conduceți nu așteaptă finalizarea licitației lansate de Romtehnica și de ce nu lansează o dezbatere transparentă asupra achiziționării de tehnică militară franceză prin atribuirea unui contract direct?
4. Care va fi prețul final pe care România îl va plăti pentru achiziționarea sistemului Mistral și care este durata de viață a acestuia – interceptori, instalații de lansare – precum și care sunt costurile aferente mentenanței sistemului?
Solicit răspuns în scris.
Comments are closed