George Simion – întrebare către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației/Agenția Națională pentru Sport – Proiecte de infrastructură sportivă în orașul Constanța

Către: Domnul Adrian-Ioan VEȘTEA, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației,

            Doamna Elisabeta LIPĂ, Președinte al Agenției Naționale pentru Sport

De la: Domnul George-Nicolae SIMION, deputat în circumscripția electorală nr. 42 București

Subiectul întrebării: Proiecte de infrastructură sportivă în orașul Constanța

                                      Stimate domnule ministru,

                                      Stimată doamnă președinte,

          Din păcate, infrastructura sportivă din România nu mai este în măsură să susțină performanțele care au propulsat, cândva, țara noastră în topurile mondiale ale diferitelor discipline sportive – bazele de antrenament sunt în paragină, dotările extrem de vechi pun în pericol siguranța sportivilor, iar finanțarea este minimă. Marile performanțe din ultimii ani, dacă ar fi să ne gândim la tenismena Simona Halep, ca să vă dau un singur exemplu, au fost susținute, mai degrabă, din fonduri proprii, decât din surse guvernamentale ori locale.

          Constanța este unul dintre orașele ce au oferit mari sportivi României, tocmai ce am amintit-o pe Simona Halep, iar ei i se pot alătura Horia Tecău, Simona Amânar, Cătălina Ponor sau Daniela Sofronie.

          Cu toate acestea, zilele trecute a fost demolat stadionul Farul din oraș, episod transformat într-un eveniment politic presărat cu poze și promisiuni – lucruri tipice politicienilor români post-decembriști care mai mult vorbesc și se laudă decât să facă ceva concret pentru cei care i-au ales.

          Prin urmare, stimate domnule ministru și stimată doamnă președinte, vă rog să îmi răspundeți, punctual, următoarelor întrebări:

  1. Odată cu demolarea stadionului Farul, au dispărut și secțiile de atletism. În aceste condiții, unde se vor pregăti sportivii din grupele de avansați și de performanță? Unde își vor aduce părinții copii din grupele de începători? Unde se va desfășura activitatea didactică a elevilor din LPS sau CSȘ 1? Unde se va desfășura activitatea didactică a studenților de la FEFS Constanța?

În caz că nu ați știut, la recentele Campionatele Naționale de Seniori și Tineret s-au obținut 6 medalii de aur, 5 medalii de argint și 4 medalii de bronz!

  1. De ce noul stadion ce va fi construit nu va fi unul de tip multifuncțional, prevăzut nu numai cu teren de fotbal, ci și cu pistă de atletism?
  2. De ce, încă, în municipiul Constanța nu au fost construite o sală polivalentă, o arenă de tenis și un bazin de înot olimpic? Când aveți în vedere să demarați aceste proiecte atât de necesare sportului românesc?
  3. Întrucât toate metropolele europene au stadioane construite de municipalitate prevăzute cu pistă de atletism – cele fără pistă fiind ale cluburilor de fotbal private – de ce în România, pe bani publici, se construiesc stadioane fără pistă, precum la București – Arena Națională, Rapid, Ghencea și, mai nou, Dinamo, Pitești, Hunedoara etc.?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
           Cotidianul Haaretz a publicat în ediția de marți, 19 septembrie, un articol în care se afirmă că ministrul român de externe a refuzat să se întâlnească cu Eli Cohen, ministrul de externe al Israelului, după ce acesta ar fi legitimat și încurajat contactul ambasadorului statului […]
Adresată: Domnului Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene De către: Senator Gheorghe Adrian CĂTANĂ, membru al Comisiei pentru administrație publică Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul interpelării: gradul de absorbție al României din Fondul de Coeziune (UE) […]
Adresată: Doamnei Adriana Constantina COSTESCU, Director general al Regiei Autonome ”Monitorul Oficial” De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul întrebării: Revenire la […]
Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul Afacerilor Externe De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul întrebării: Persoanele aparținând minorității române din Ucraina căzute […]
Adresată: Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 20.09.2023 Obiectul interpelării: Poliția din Cluj intervine într-un caz de furt de lemn ilegal: confiscare de 189 metri cubi […]
Adresată: Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 20.09.2023 Obiectul întrebării: Situație problematică privind defrișarea unei păduri pentru finalizarea autostrăzii Vestului Stimate domnule Ministru, O problemă birocratică […]