Focșa Dumitru-Viorel – interpelare către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Situația disperată a familiilor care locuiesc fără forme legale pe un teren aflat în administrarea Ministerului Transporturilor.

Către: Ministerul Transporturilor

 Domnului ministru Sorin-Mihai Grindeanu

De la: Dumitru-Viorel Focșa

 Deputat AUR, circumscripția electorală Constanța

 Data: 7.11.2022  

Subiectul interpelării: Situația disperată a familiilor care locuiesc fără forme legale pe un teren aflat în administrarea Ministerului Transporturilor

Stimate domnule ministru,

La data de 29 iunie 2022, Consiliul Local Constanţa a adoptat Hotărârea cu nr.301 pentru aprobarea solicitării către Guvernul României privind trecerea terenului cu numărul cadastral 245801 din domeniul public al statului român şi administrarea Ministerului Transporturilor în domeniul public al municipiului Constanţa.

Pe o bucată a acestui teren sunt amplasate foste clădiri ale Direcţiei CFR Port, anexe, precum şi construcţii noi în care locuiesc mai multe familii fără documente justificative, utilități şi buletine de identitate. Practic, aceste familii există faptic, nu şi în hârtii.

Pe cale de consecinţă, vă solicit, stimate domnule ministru, să dispuneţi ca cel puţin suprafaţa de teren aferentă construcţiilor mai sus menţionate şi locuite de familiile semnatare ale memoriului pe care îl ataşez prezentei interpelări, să fie dezmembrată din suprafaţa totală solicitată de autoritatea locală constănţeană şi trecută din domeniul public al statului şi adminstrarea Ministerului Transporturilor în domeniul public al Municipiului Constanţa pentru ca, ulterior, întreaga situaţie să poată fi remediată prin intrarea în legalitate a celor opt familii locatare care se pregătesc de un nou sezon rece la lumina lumânării.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Niculina Stelea, senator AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul PSD – PNL – UDMR […]
Senatorul Aur, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul bugetar generat […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Tánczos BARNA, Ministrul Finanțelor De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU […]
Adresată: Domnului Attila CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Deputat Cristina Emanuela […]