Prezentată de către: senatorul Constantin-Ciprian IACOB
Circumscripția electorală: nr. 16, Dâmbovița
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Titlul declarației politice: „Cine a dus la Bruxelles disputa «amendamentului Fritz»?”
În spațiul public au apărut informații potrivit cărora prim-ministrul interimar Ilie Bolojan și ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, ar fi discutat cu reprezentanți ai Comisiei Europene despre posibilitatea neacordării unei sume de aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR, în contextul controversei construite în jurul așa-numitului „amendament Fritz”.
Informația este de o gravitate care nu permite nici verdicte pripite, dar nici tăceri administrative.
Guvernul a confirmat existența discuției cu oficialii europeni, însă a negat că ar fi solicitat sau sugerat tăierea fondurilor. Potrivit explicației oferite de Executiv, ar fi fost cerută doar urgentarea verificării conformității noii legislații privind integritatea cu dreptul european.
Între cele două versiuni există o diferență uriașă. Una descrie un demers pentru protejarea banilor României. Cealaltă conturează folosirea fondurilor europene ca instrument de presiune într-o dispută politică internă. O asemenea contradicție nu poate fi închisă printr-un comunicat redactat cu formule atent măsurate. Este nevoie de documente.
Solicit prim-ministrului interimar Ilie Bolojan și ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu, să prezinte Parlamentului mandatul în baza căruia au purtat această discuție, minuta întâlnirii, eventualele documente transmise Comisiei Europene, poziția exprimată de partea română și lista completă a participanților.
Dacă întâlnirea a avut exclusiv un caracter tehnic și a urmărit protejarea fondurilor europene, publicarea acestor informații va confirma poziția Guvernului. Dacă însă reprezentanți ai statului român au introdus în discuție suspendarea sau diminuarea finanțării, răspunderea politică trebuie asumată fără echivoc.
Cele 770 de milioane de euro nu sunt proprietatea unui guvern, a unui partid sau a unui lider politic. În spatele unei asemenea sume se află investiții, servicii publice, școli, spitale, infrastructură și comunități care au așteptat prea mult pentru a primi o parte dreaptă din dezvoltarea promisă.
În Dâmbovița, ca în numeroase județe ale țării, fiecare proiect european pierdut lasă urme concrete: un drum care rămâne degradat, o clădire publică ce nu mai este consolidată, o comunitate care continuă să trăiască la marginea investițiilor. Tocmai de aceea, fondurile României nu pot deveni garanția politică a nimănui.
Legea trebuie analizată cu rigoare, inclusiv din perspectiva obligațiilor europene asumate de România. Nimeni nu solicită Comisiei Europene să renunțe la atribuțiile sale. Dar o evaluare juridică nu poate fi transformată într-un mecanism de salvare a carierei unui șef de partid.
Faptul că o normă juridică a ajuns să fie numită după Dominic Fritz arată cât de profund a fost personalizată această dezbatere. Legile nu se scriu pentru biografia unui om și nu se suspendă atunci când efectele lor ajung la un politician influent. Într-un stat de drept nu poate exista o regulă pentru cetățenii obișnuiți și o excepție croită pentru șefii partidelor aflate la putere.
Ministrul Afacerilor Externe reprezintă România, nu interesele electorale ale USR. Prim-ministrul, inclusiv unul interimar, are obligația de a apăra interesul financiar al statului, nu de a transporta la Bruxelles conflictele unei coaliții. Cooperarea europeană nu anulează răspunderea Guvernului în fața Parlamentului și a cetățenilor români.
Cer, așadar, prezentarea unei informări oficiale în fața Parlamentului și publicarea tuturor elementelor care nu sunt protejate în mod legitim de regimul confidențialității. România trebuie să știe cine a inițiat discuția, ce s-a cerut Comisiei Europene și dacă suspendarea fondurilor a fost sau nu evocată.
Când sunt puse în discuție 770 de milioane de euro, încrederea publică nu poate fi alimentată cu jumătăți de propoziție. Sunt necesare adevărul integral și răspunderea celor care vorbesc în numele statului.
Fondurile europene aparțin cetățenilor români. Legea aparține Republicii. Nici unele, nici cealaltă nu pot fi așezate în jurul destinului politic al unui singur om.
Comments are closed