Costache Chertif – Declarație politică – „7 septembrie 1940. Memoria Cadrilaterului și obligația statului român față de urmașii celor strămutați”

Prezentată de către: senatorul Costache CHERTIF

Circumscripţia electorală: nr. 26 Maramureș

Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Titlul declaraţiei politice: „7 septembrie 1940. Memoria Cadrilaterului și obligația statului român față de urmașii celor strămutați”.

Domnule președinte, stimați colegi,

La 7 septembrie, am marcat aniversarea semnării Tratatului de la Craiova din 1940, prin care România a fost obligată să cedeze Bulgariei Cadrilaterul, adică Sudul Dobrogei noastre, fostele județe Durostor și Caliacra.

Nu am comemorat doar pierderea unei părți din teritoriul nostru național, ci drama unor oameni, a familiilor de români obligate să-și lase casele, pământurile, gospodăriile, munca și mormintele înaintașilor și să pornească spre Nordul Dobrogei. Aproximativ 130 de mii de români au fost strămutați în interiorul țării între 20 septembrie și 1 octombrie 1940, în cadrul unui schimb reciproc de populație cu Bulgaria.

Tratatul de la Craiova a fost semnat într-un an în care România a fost amputată teritorial în mai multe direcții, sub presiunea marilor puteri ale Europei acelor vremuri. În același ani pierdusem Basarabia, Nordul Bucovinei, ținutul Herța și Nord-Estul Transilvaniei.

Statul român are o datorie față de românii strămutați din teritoriile noastre înstrăinate în 1940. Prin legislația reparatorie adoptată după 1989, România a recunoscut oficial suferințele îndruate între 1940 și 1945 de românii din teritoriile înstrăinate. Prin Legea nr. 154/2021, drepturile au fost extinse și asupra urmașilor.

Aici apare însă nedreptatea pe care o denunț astăzi de la tribuna Senatului. Dreptul există. Cererile au fost depuse. Dosarele au fost analizate. Casele teritoriale de pensii au emis hotărâri de stabilire a drepturilor. Dar banii nu ajung la oameni. Plata indemnizațiilor pentru urmașii persoanelor strămutate/deportate din Cadrilater a fost amânată succesiv de Guvern, iar termenul actual pentru începerea plăților este 1 ianuarie 2027.

Cu alte cuvinte, statul român îi spune unui urmaș: „Ai dreptate. Legea îți recunoaște dreptul. Instituția statului ți l-a stabilit. Dar mai așteaptă”.

„Cât?!” – aceasta este întrebarea la care Guvernul Bolojan trebuie să răspundă. Pentru că nu vorbim despre un privilegiu, o recompensă sau o favoare acordată de Guvern. Vorbim despre o reparație. Iar o reparație amânată la nesfârșit riscă să devină o promisiune goală.

În cazul copiilor care aveau deja acest statut la momentul strămutării sau care s-au născut în perioada persecuției, legea prevede o indemnizație calculată la 100% din indemnizația părintelui, iar pentru copiii născuți ulterior încetării măsurii, la 50%. Problema nu este existența dreptului, ci refuzul statului de a-l pune efectiv în executare.

Trebuie să spunem limpede: timpul nu lucrează în favoarea acestor oameni. Beneficiarii direcți ai represiunilor din 1940 sunt astăzi foarte puțini. Mulți au murit. Cei care au rămas sunt la vârste înaintate. Iar urmașii lor poartă, la rândul lor, memoria unei strămutări care a rupt destine și a șters rădăcini.

Statul nu poate invoca mereu bugetul atunci când trebuie să-și respecte propriile legi. Un stat serios își stabilește prioritățile și își respectă obligațiile. De aceea, solicit Guvernului să garanteze public că 1 ianuarie 2027 nu va deveni un nou termen care, la rândul său, va fi prorogat.

L-am interpelat recent pe premierul interimar, cerându-i să ne prezinte care este impactul bugetar real al acestor plăți, numărul dosarelor aprobate și cuantumul obligațiilor neachitate.

Românii din Cadrilater nu cer nimic în plus față de ceea ce le-a recunoscut legea. Cer doar ca România să-și respecte cuvântul.

Memoria se onorează prin dreptate. Iar dreptatea, în cazul urmașilor celor strămutați din Cadrilater, înseamnă ca dreptul recunoscut de stat să fie și plătit. Guvernul României trebuie să înceteze prorogarea unei reparații pe care tot statul român a recunoscut-o ca fiind datorată.

Pentru cei strămutați din Cadrilater în 1940, pentru copiii lor și pentru memoria generațiilor care au pierdut totul într-o singură toamnă nefastă, aceasta nu este doar o chestiune contabilă. Este o chestiune de onoare a statului român.