Stimate domnule președinte,
Stimați colegi,
În urmă cu 32 de ani, toți românii au strigat într-un cuget și o simțire: „Li-ber-ta-te!” Prins între scenariul bine tâlcuit în afara țării și valurile de oameni care au ieșit în stradă, regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu a căzut. Nu însă și o mare parte a oamenilor care l-au servit, cei care au făcut parte din scenariu și „au întors armele”. Acești oameni au condus și conduc țara după 1989, unii din umbră, alții la vedere.
Din păcate, au rămas prea multe întrebări fără răspuns: cine a ordonat?, cine a tras?, cine a răspuns?
De cel puțin un an încoace se mai ridică în mod insistent o întrebare: ce s-a ales din libertatea pentru care au murit peste 1.000 de români nevinovați și peste 4.000 au fost răniți? Suntem noi, cei de azi, liberi așa cum ei, cei din decembrie 1989, și-au dorit să fim?
Privind retroactiv, pornind de la regimul neo-comunist al lui Ion Iliescu, continuând cu distrugerea deliberată a economiei naționale și terminând cu statutul de colonie pe care l-am dobândit prin efortul nemijlocit al întregii clase politice de după 1989, țara noastră nu a fost niciodată liberă.
Doar că, astăzi, reacția unei mari părți a clasei politice la efectele pandemiei de Sars-CoV-2 ne îndepărtează și mai mult de „Li-ber-ta-tea” strigată din stradă în decembrie 1989.
După 32 de ani de la ceea ce unii numesc lovitură de stat, iar alții Revoluție, am ajuns să luptăm, din nou, pentru drepturi fundamentale, cum ar fi: dreptul la sănătate, dreptul la muncă, dreptul la libera circulație, dreptul la manifestarea convingerilor religioase.
Dragi colegi,
Poate că am uitat prea repede cum era fără drepturi, cum era să trăiești cu frica de Securitate.
Sângele lor și lacrimile familiilor lor trebuie să ne reamintească, să ne trezească. Ei au strigat, simplu: „Li-ber-ta-te!” Și cum sângele apă nu se face, în memoria lor și pentru viitorul copiilor noștri, astăzi suntem gata să strigăm: „Li-ber-ta-te, fără Certificate!”
Nu există răspunsuri