Focșa Dumitru – întrebare către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Utilitatea trenurilor intercity

Către: Domnul Sorin-Mihai GRINDEANU, ministrul transporturilor și infrastructurii

De la: Domnul Dumitru-Viorel Focșa, Deputat în circumscripția electorală 14 Constanța

Subiectul întrebării: Utilitatea trenurilor intercity

Domnule ministru,

Rețeaua feroviară a României este la pământ, în adevăratul sens al cuvântului – de la materialul rulant învechit până la infrastructura care, în unele cazuri, este un adevărat pericol la adresa siguranței călătorilor!

La finalul anului 2014 au fost scoase din circulație trenurile Intercity, deoarece nu mai putea fi asigurată viteza minimă obligatorie de 60 km/h necesară pentru ca un tren să aibă acest rang, iar un an mai târziu, în 2015, dura aproape nouă ore o călătorie pe ruta București la Timișoara, enorm față de cele 6 ore și jumătate ale primelor trenuri IC. La fel și pentru direcția sud – nord, drumul București – Suceava ajunsese la aproximativ 7 ore, față de sub cinci ore cu în anii 90…

Consider, domnule ministru, că România nu are, în acest moment, vreun motiv serios de a readuce trenurile InterCity, desigur, altul în afară de acela al înșelării călătorilor în buna tradiție politicianistă – bilete care costă mai mult, confort redus, distanțe care se parcurg în perioade de timp care nu au nicio legătură cu rangul trenului.

Cum un bilet la trenurile IC costă cu 15% mai mult decât la IR și prețurile nu sunt chiar mici, mai ales că s-a aplicat, în această lună, o scumpire de zece procente, desigur, după prevederile legii, dar fără a anunța înainte pasagerii, domnule ministru vă rog să îmi precizați care a fost motivul reintroducerii acestor trenuri, precum și dacă, în totalitate, pe noile rute IC poate fi asigurată viteza minimă de 60 km/h.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

„PNL reușește din nou să se expună într-o lumină penibilă, prezentând un program de guvernare care sfidează orice logică economică și politică. De la discrepanțe flagrante în datele statistice și promisiuni deșarte, până la omisiuni grave și incoerențe fiscale, liberalii demonstrează o lipsă de coerență fără […]
Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul planifică să împrumute 1,2 miliarde de euro în noiembrie, pentru plata dobânzilor la creditele externe și pentru acoperirea deficitului de la bugetul de stat. “Delirul electoral al lui Ciolacu a îngropat România de la începutul […]
Președintele AUR, George Simion, a mers în Spania, în Valencia, pentru a fi alături de românii sinistrați, care au fost victimele inundațiilor ce au avut loc în Peninsula Iberică. Liderul AUR a mers în mijlocul românilor rămași pe drumuri, oameni pe care statul român condus de […]
“Compania CFR Marfă va intra oficial în faliment, iar activitatea sa va fi oprită imediat după ce Carpatica Feroviar devine operațională. Această decizie semnalează un moment critic pentru economia și transportul românesc, un moment în care trebuie să ne punem întrebări serioase despre direcția în care […]
“Unul dintre proiectele mele de lege, care a trecut de Senat în unanimitate, vizează implementarea lanțului scurt alimentar. Acest proiect – susținut și votat în unanimitate, inclusiv de PNL, PSD, UDMR și alte partide – urmărește un obiectiv simplu, dar esențial: produsele alimentare necesare în cantinele […]
George Simion, președintele AUR, acuză autoritățile că încearcă cu orice preț să oprească ajutorul pe care AUR îl acordă locuitorilor din comuna Pechea (județul Galați) după inundațiile care au avut loc în luna septembrie. Acuzațiile liderului AUR vin după ce Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi a […]