Florin Popovici – Declarație de presă – Fondurile europene: între promisiuni şi realitate

Deputatul AUR, Florin Popovici, specialist în cadrul Guvernului Alternativ AUR, atrage atenţia că, deşi sunt anunţate sume consistente disponibile pentru ţara noastră din fonduri europene, rata reală de absorbţie rămâne sub 30%, iar numeroase proiecte sunt blocate în proceduri birocratice.

Potrivit acestuia, România riscă să piardă anual sute de milioane de euro din cauza întârzierilor administrative şi a capacităţii instituţionale reduse.

„În urma declaraţiilor ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, referitoare la cele peste 90 de miliarde de euro disponibile României până în 2027 din fonduri structurale, PNRR şi Politica de Coeziune, considerăm necesare următoarele precizări:

Deşi sunt anunţate sume consistente, rata reală de absorbţie rămâne sub 30%, iar numeroase proiecte sunt blocate în proceduri birocratice. Fondurile „promise” sau „contractate” nu echivalează cu drumuri, spitale, şcoli ori infrastructură digitală finalizată.
România riscă să piardă anual sute de milioane de euro din cauza întârzierilor administrative şi a capacităţii instituţionale reduse. Guvernul evită să prezinte public câte proiecte sunt întârziate şi care sunt cauzele reale.

Totodată, este obligatorie publicarea unui calendar detaliat al proiectelor finanţate, cu alocări exacte, stadiu de implementare şi termene-limită. Comunicările generale şi optimiste nu pot substitui datele clare şi verificabile.

În timp ce se prezintă statistici favorabile, multe proiecte majore rămân suspendate sau întârziate. Cetăţenii nu beneficiază de promisiuni, ci de investiţii efectiv realizate şi funcţionale”, a spus Florin Popovici.

Deputatul AUR a adresat o solicitare ministrului Pîslaru cu privire la implementarea unui sistem de raportare publică lunară privind absorbţia fondurilor europene, care să includă:

– comparaţia între sumele alocate şi plăţile efectuate;

– numărul de proiecte iniţiate şi finalizate;

– cauzele întârzierilor;

– măsuri concrete de sprijin pentru autorităţile locale.

„Până la aplicarea acestor măsuri de transparenţă, declaraţiile privind „miliardele disponibile” rămân simple exerciţii propagandistice. România are nevoie de rezultate concrete, nu de discursuri de marketing politic”, a declarat Florin Popovici.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată de către domnul senator: Cătălin Silegeanu Circumscripția electorală: Nr. […]
Deputatul AUR, Florin Popovici, specialist în cadrul Guvernului Alternativ AUR, […]