Feodorov Lucian – întrebare parlamentară către Guvernul României – Achizițiile publice de țaglă din industria de fier – beton.

Către:  PREŞEDINTELE ADMINISTRAŢIEI NAŢIONALE A REZERVELOR DE STAT ŞI PROBLEME SPECIALE,

            Dl. Gheorghe ALECSEI

De la: FEODOROV LUCIAN,      

          Deputat AUR, circumscripția electorală nr.7 Botoșani

Obiectul întrebării: Achiziţiile publice de ţaglă din industria de fier – beton

Domnule Preşedinte,

În contextul în care România nu mai produce fier – beton, iar țagla sub formă de colaci sau bare, care constituie materia primă, este importată din străinătate, este necesară o cantitate de aproximativ 1.400.000 de tone anual.

Firma SC BUS NELCOR SRL, cu sediul în Odorheiul Secuiesc, ne-a adus la cunoștință o situație în care se află după ce în 5 martie 2021 a achiziționat prin contract de vânzare – cumpărare  firma LAMINORUL BUZĂU. 

SC BUS NELCOR SRL a decis să achiziționeze mai multe firme aflate în faliment, care produceau fier – beton, în vederea revigorării acestei industrii și a producerii fierului – beton în România, însă s-a constatat că Statul Român prin ministerul pe care îl coduceți în loc să abordeze o procedură a negocierii directe pentru atribuirea țaglei, a preferat să organizeze licitație deschisă. În acest mod Statul Român, prin autoritățile competente și prin intermediul ministerului de resort, în loc să susțină revigorarea acestei industrii cheie și să susțină repornirea unui laminar în România, a preferat să blocheze ofertele făcute de firmele românești și s-a ajuns atât la contestarea licitațiilor, cât și la blocarea oricărei posibilități de relansare a acestui segment important al industriei românești.

Întrebările pe care vi le adresez sunt următoarele:

1. De  ce A.N.R.S.P.C. nu procedează la negocierea directă cu producătorii români de fier – beton?

2. Aveți informații  privind eforturile interne ale unor societăți comericale de a investi pentru a produce fier – beton?

3. Ce poziţie a ocupat instituţia pe care o conduceţi în cadrul licitaţiilor publice din acest an de ţaglă? Consideraţi că s-au repectat dispozițiile legale în domeniul achizițiior publice?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată:  Domnului Sándor PETRES, prefect al județului Harghita De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Acțiunile Instituției Prefectului din județul Harghita […]
Adresată: Domnului Tudorel ANDREI, Președinte al Institutului Național de Statistică De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Distribuția pe localități a […]
Adresată: Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Preşedintelui ANPM Laurențiu-Alexandru PĂȘTINARU, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor Mircea FECHET   De către: Senator Andrei BUSUIOC  Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Perioada de stocare și de prelucrare maximă […]
Adresată: Domnului Ministru al Apărării, Angel TÎLĂR, De către: Senator AELENEI Evdochia Circumscripția: nr. 14, Constanţa Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 27.09.2023 Obiectul întrebării: protejarea cetățenilor județului Constanța Stimate domnule Ministru,           Mă adresez dumneavoastră în contextul războiului nemilos al […]
Adresată: Autorității de Supraveghere Financiară, Președintelui Nicu Marcu De către: Senator Andrei BUSUIOC  Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Companiile de reasigurări Stimate domnule Președinte Nicu Marcu, Printre principalele modalități de protecție împotriva unor pierderi financiare considerabile […]
Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul afacerilor externe Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, ministrul muncii și solidarității sociale Doamnei Ligia DECA, ministrul educației Domnului Alexandru RAFILA, ministrul sănătății De către Domnul senator: Dorinel COSMA Circumscripția electorală: Nr. 7, Botoșani Grupul Parlamentar: A.U.R. Ședința Senatului din data de: 27.09.2023 Obiectul […]