Dumitrina Mitrea – întrebare parlamentară către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale – Situații abuzive in privința calculării pensiilor.

Adresată: Doamnei Ministru al Muncii si Protecției Sociale, Raluca Turcan

De către: Mitrea Dumitrina

               Deputat AUR, circumscripția nr. 29 Neamț

Obiectul întrebării: Situații abuzive in privința calculării pensiilor

Stimată Doamnă Ministru,

In calitate de deputat ales în circumscripția 29 Neamț, săptămânal primesc sesizări și petiții cu privire la numeroase probleme întâmpinate de cetățeni în relațiile lor cu autoritățile publice, precum și nemulțumiri grefate pe inechitățile generate de cadrul legislativ în vigoare sau de aplicarea abuzivă a acestuia.

În acest sens, am primit la biroul meu parlamentar un memoriu cât și dosarul cu documetele corespondente, înaintat de către Domnul Pop Vasile.Domnia sa reclamă abuzuri în privința calculării pensiei, primind până în acest moment, în urma nenumăratelor cereri înaintate către Casa Județeană de Pensii Neamț nu mai puțin de 10 decizii diferite ale calculului pensiei.

Ținând cont de aspectele mai sus menționate și de faprtul că autoritățile competente sunt în masura să lămurească aceste spețe, vă înaintez aceasta interpelare la care anexez și dosarul Domnului Pop Vasile în vederea gasirii soluției optime.

Vă rog să precizați care dunt demersurile pe care le veți face in vederea soluționării acestei situații cu care se confruntă Domnul Pop și care se regăsește,de altfel in cazul prea multor pensionari?

Și cum veti limita pe viitor producerea unor astfel de inechități si situații abuzive? Cum veți găsi o soluție de calcul similar, care să fie implementată la  nivelul tuturor Caselor Județene de Pensii pentru a nu mai exista discrepanțe majore?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a solicitat Guvernului României, în cadrul unei conferințe de presă extraordinară, să conteste decizia pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat-o cu privire la căsătoriile între persoanele de același sex. Totodată, AUR solicită Executivului român să își exprime […]
Alianța pentru Unirea Românilor a reiterat, în cadrul unei conferințe de presă extraordinară, solicitarea transmisă ministrului de externe, Bogdan Aurescu, de a retrage susținerea publică pe care a anunțat-o cu privire la renunțarea Romaniei de a exercita dreptul de veto.„Pe neanunțate, România s-a alăturat unui grup […]
Cea de-a doua ediție a Conferinţei “România de Dincolo de Graniţe” dedicată românilor din diaspora şi organizată de Alianţa pentru Unirea Românilor a avut loc duminică, 28 Mai, la Roma, în Italia. De Ziua Românilor de Pretutindeni, AUR a fost alături de românii din diaspora. La […]
Astăzi, Guvernul României a venit exact cu aceeași ofertă pe care cadrele didactice au respins-o. Este o bătaie de joc din partea coaliției de guvernare la adresa dascălilor și la adresa învățământului românesc. Anunțul Guvernului vine ca nuca în perete! Este o dovadă de iresponsabilitate să […]
„Ca profesor și membru în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților, mă alătur și eu zecilor de mii de colegi, întrucât, dacă Dumnezeu nu hotăra să fiu în Parlament, cu siguranță aș fi fost în stradă să îmi strig și eu nemulțumirile și să cer drepturile […]
Către: Domnul CSEKE Attila, Ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației De la: Domnul George-Nicolae SIMION, deputat în circumscripția electorală nr. 42 București Subiectul întrebării: Cetățenii strămutați din localitățile afectate de alunecările de teren Stimate domnule Ministru,           Vă adresez prezenta întrebare parlamentară în numele cetățenilor strămutați […]