Dumitrina Mitrea – interpelare parlamentară către Guvernul României – Crearea unui sistem național unic de evidență a salariaților din România.

Adresată: Domnului Prim-ministru al Guvernului României, Florin Vasile Cîțu

De către: Mitrea Dumitrina

               Deputat AUR, circumscripția nr. 29 Neamț

Obiectul interpelării: Crearea unui sistem național unic de evidență a salariaților din România

Stimate domnule Prim-ministru,

De-a lungul timpului, în România au avut loc mai multe încercări de creare a unui registru unic al personalului plătit din fonduri publice. Ultima inițiativă, i-a aparținut chiar colegei dumneavoastră de partid, fostul ministru al muncii, dna Violeta Alexandru, și viza modificarea radicală a REVISAL, astfel încât acest sistem să conțină date privind întreaga forță de muncă din țară, inclusiv date despre angajații din sectorul public, nu doar despre angajații din sectorul privat.

Inițiativa nu a fost dusă la bun sfârșit.

Discutăm despre o problemă spinoasă care trenează de foarte mulți ani: statul român nu are un sistem național unitar de evidență a ocupării forței de muncă, nici măcar un sistem unic dedicat pentru angajații din sectorul public. Evidența bugetarilor este fragmentată și nu a existat niciodată posibilitatea unei radiografii în timp real a personalului plătit din bani publici. În plus, există obligații diferite între entitățile publice și cele private în privința evidenței angajaților, ceea ce implică un anumit tratament discriminator.

Potrivit unei numărători paralele a bugetarilor din România, realizată recent de portalul Economedia.ro, numărul bugetarilor este mult mai mare decât cel prezentat în statisticile oficiale ale autorităților: peste 1,38 milioane, la care se adaugă 267 de mii de angajați la companii cu capital de stat și angajații „speciali”.

În aceste condiții, domnule Prim-ministru, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

1. Care este numărul real al angajaților din România plătiți din fonduri publice?

2. Considerați că este necesară o evidență clară, centralizată și interogabilă a tuturor persoanelor plătite din bani publici?

2. Dacă răspunsul la întrebarea precedentă este pozitiv, ce demersuri ați făcut în acest sens, de la preluarea mandatului și până în prezent?

3. Având în vedere că Inspecția Muncii administrează cu succes sistemul ReGES/REVISAL, pentru evidența salariaților din mediul privat din România, care sunt considerentele pentru care instituțiile publice și alte entități controlate de stat nu utilizează acest sistem de evidență a angajaților?

Este regretabil faptul că statul nu are, nici până în prezent, o imagine clară asupra dinamicii forței de muncă din România, în special din sectorul public. Am încredere însă că împreună putem rezolva astfel de deficiențe nepermise pentru o țară membră a Uniunii Europene.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă publicarea unei prime forme a unui document intern al Comisiei Europene, adresat traducătorilor, care recomandă evitarea referirii la Crăciun și înlocuirea numelor biblice în limbajul oficial. „Niște birocrați nealeși de nimeni și care par că nu mai reprezintă pe nimeni […]
tricolor
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) îl invită pe Klaus Iohannis la Alba Iulia, la evenimentele dedicate Zilei Naționale, pentru a constata la fața locului cât de dorit mai este de români în funcția prezidențială. „Dacă vrea să fie președintele tuturor românilor, și nu doar al PNL, […]
becuri
A doua zi după învestirea Guvernului Ciucă, cel mai mare furnizor de energie electrică pentru clienții casnici din România, ELECTRICA S.A., a anunțat creșterea substanțială, de la 1 ianuarie 2022, a prețurilor de distribuție. Acestea urmează a fi majorate cu până la 84%. La fel au […]
Președintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi invită românii la “Marșul Unirii” de la Alba-Iulia pe 1 decembrie. “Alba Iulia, capitala Unirii tuturor românilor va găzdui și în acest an serbările la 103 ani de la Marea Unire de la 1918. Ca în […]
Reprezentanţii Bucovinei au declarat unirea cu România la 28 noiembrie 1918 în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi. Iar acest episod istoric fericit se datorează în principal boierului Iancu Flondor, jurnalistului Valeriu Branişte, profesorului Sextil Puşcaru, medicului Isidor Bodea sau ofiţerului Ilie Lazăr. Iancu Flondor, […]
Către: Domnul Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor De la: Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripţia electorală nr.23 IALOMIŢA Obiectul întrebării:Clarificări privind situația economică a României                                       Stimate Doamnule Ministru, Având în vedere că noul Guvern al României a fost investit pe clasica procedură de repede-înainte, cu dezbateri minime […]