Dorinel Cosma – Interpelare – Deficitul de medici de familie din județul Botoșani  

Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății

De către Domnul senator: Dorinel COSMA

Circumscripția electorală: Nr. 7, Botoșani

Grupul Parlamentar: A.U.R.

Ședința Senatului din data de: 29.06.2022

Obiectul Interpelării –  Deficitul de medici de familie din județul Botoșani  

          Stimate Domnule Ministru,

Din datele furnizate de Colegiul Medicilor din România reiese că situația medicinei primare este îngrijorătoare. În România există 424 de localități unde nu există medic de familie, iar 1098 de localități au acest necesar neacoperit. Însumate, 1522 de localități din România au deficit sau lipsă de medici de familie – un deficit de circa 2200 de medici de familie. Acum 10 ani existau aproximativ 12.000 medici de familie în relație contractuală cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar acum au mai rămas sub 10.000.

Aproape jumătate din medicii de familie –  47% –  au peste 60 de ani, deci vor ieși la pensie peste câțiva ani. Medicii de familie sub 35 de ani reprezintă doar 2,2% din totalul la nivel național. Analizând datele, rezultă că peste 10 ani aproape nu vom mai avea medici de familie în România.

          Marea majoritate a bolilor sunt în mediul urban, unde se află și cea mai mare concentrație de medici de familei (București, Cluj, Iași, Mureș, Craiova), deoarece pacienții din mediul rural, care ar trebui asistați de medic, nu au acces la asistență medicală. Lipsa personalui medical din zonele rurale și puterea financiară pentru transport sunt principalele probleme cu care se confruntă mediul rural.

Numărul insuficient de medici de familie în multe zone din țară înseamnă scăderea speranței de viață și la un număr de mare de pacienți cu boli grave, fapt ce ne menține România pe ultimele locuri în clasamentul UE privind speranța de viață.

          Având în vedere cele expuse, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde la următoarele întrebări:

  1. Care este numărul exact al medicilor de familie la nivelul județului Botoșani, potrivit datelor pe care le dețineți?
  1. Care este dificitul de medici de familie la nivelul mediului rural din județul Botoșani?
  1. Care este numărul de rezidenți care au optat pentru această specialitate în ultimii trei în județul Botoșani?
  1. Ce strategii aveți în vedere și ce măsuri preconizați pentru remedierea acestei situații în județul Botoșani?

            

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

               Adresată de către domnul senator: Gheorghe Adrian CĂTANĂ Circumscripția electorala:  nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Sedința Senatului din data de: 29.03.2023 Titlul declarației: Petre Daea, un bufon care trebuie să plece acasă. 10 milioane Euro pentru o ţară întreagă, cea mai […]
Adresată:  Domnului Nicu MARCU, președinte al Autorității Naționale de Supraveghere Financiară De către: Senator Andrei BUSUIOC Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 29/03/2023 Obiectul întrebării: Acoperirea despăgubirilor de către firmele de asigurări în situația producerii unor cutremure majore. Stimate domnule […]
Adresată: Doamnei Ministru al Educației Naționale- Ligia Deca De către: Senator Rodica Boancă Circumscripția: nr. 23, Ialomița Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: cumulul sporului de doctorat cu cel de grad didactic în învățământul preuniversitar Stimată doamnă Ministru, […]
Adresată: Domnului Ministru al Sănătății, Alexandru Rafila De către: Senator Rodica Boancă Circumscripția: nr. 23, Ialomița Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: situația medicilor de familie la nivel național Stimate domnule Ministru Alexandru Rafila,                 La începutul săptămînii […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: Situația privind importul deșeurilor Stimate domnule Ministru, Gestionarea deșeurilor reprezintă o problemă majoră pentru mediul […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: Combaterea secetei și protejarea mediului în regiunea Valea Prutului Stimate domnule Ministru, În ultimii ani, […]