Dorinel Cosma – Interpelare – Cât mai țineți IMM-urile sub spectrul intereselor meschine?

Adresată:

Domnului Ion-Marcel CIOLACU, Prim-ministru al României

De către Domnul senator: Dorinel COSMA

Circumscripția electorală: Nr. 7, Botoșani

Grupul Parlamentar: A.U.R.

Ședința Senatului din data de: 14.11.2023

Obiectul interpelării – Cât mai țineți IMM-urile sub spectrul intereselor meschine?

        

  Stimate Domnule Prim Ministru,

          Perioada extrem de dificilă, cu doi ani de pandemie şi un an de război la graniţă, s-a văzut anul trecut în ceea ce priveşte creşterea cu numai 3% a numărului de IMM-uri faţă de 2021, sub potenţialul adevărat al economiei româneşti şi cu mai multe suspendări sau radieri de firme. Milioane de familii supraviețuiesc recesiunii economice tocmai datorită acestor IMM-uri din diverse sectoare de activitate.

Peste 700 de mii de firme din România, cu afaceri mai mai mici sau mai mari, dar care contribuie la consolidarea bugetului de stat, încă așteaptă facilitățile fiscale promise în campania electorală.

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în 2022 a fost de 15.700, în creştere cu 20,58% comparativ cu anul anterior, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). 

În județul Botoșani, spre exemplu, în 2018 existau circa 4000 de IMM-uri, iar în anii ce au urmat numărul lor a scăzut. În luna iulie a anului în curs, potrivit datelor oficiale, în județul Botoșani au fost înregistrate doar două firme noi, cu capital străin, iar numărul firmelor radiate din Registrul Comerțului sau inactive a crescut.

Numărul IMM-urilor din România este de trei ori mai mic decât media Uniunii Europene. Programele de guvernare, trâmbițate de câte ori se poate, de la tribunele statului, tind să devină un fel de Biblie a lui Pinochio, o capodoperă a incapacității celor ce acced în Guvern de a elabora strategii sustenabile și predictibile de susținere economică.

IMM-urile contribuie cu un procent de 40% la cifra de afaceri  totală din  industria românească, ponderea lor în raport cu întreprinderile mari fiind menținută chiar și în perioada de recesiune economică. IMM-urile sunt un factor de competitivitate industrială, fiind principalul furnizor al industriei. Atât cât mai există în România.  Se remarcă, de asemenea, IMM-urile din agricultură care s-au evidențiat cu un ritm constant de creștere a cifrei de afaceri și o pondere majoră de 72,5% față de întreprinderile mari.

Având în vedere această scurtă expunere, vă adresez rugămintea de a răspunde următoarelor întrebări:

  1. Există la nivelul Guvernului vreo strategie, adoptată de partidele de guvernare sau impusă de factori externi  potrivit căreia sectorul IMM-urilor trebuie redus în România?
  • Cum vă explicați reducerea numărului IMM-urilor în România?
  • Care sunt măsurile pozitive adoptate în ultimul an și ce programe de investiții și dezvoltare economică reală ați promovat până acum?
  • Cât de răspândit este la ora de față fenomenul muncii la negru în România?
  • Ce soluții aveți pentru ca antreprenorii să nu mai fie obligați indirect de către stat să caute soluții pentru a supraviețui deciziilor neinspirate impuse de stat, alimentând astfel economia subterană, fenomen ce nu ajută deloc la creșterea PIB-ului?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Astăzi, românii din întreaga țară au demonstrat încă o dată că spiritul unirii nu este doar o pagină din istorie, ci un ideal viu, care ne dă forța de a lupta pentru viitorul și libertatea noastră. Cu ocazia Micii Uniri, AUR a organizat marșuri patriotice la […]
“Sebastian Burduja a descoperit, brusc și surprinzător, apa caldă! După ani de zile de negare și plecăciune în fața politicilor impuse de Bruxelles, acum vin senin și se prefac că sunt îngrijorați că Green Deal este nociv. Domnule Burduja, românii nu suferă de amnezie! Prin angajamentele […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) s-a reunit miercuri, 22 ianuarie, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Național de Conducere (CNC). În privința alegerilor prezidențiale, AUR a votat în unanimitate pentru reintrarea în cadrul constituțional prin reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Totodată, în perspectiva organizării unei […]
AUR condamnă ferm refuzul majorității parlamentare PSD-PNL-UDMR de a introduce pe ordinea de zi a plenului Senatului solicitarea noastră pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, esențială pentru revenirea la un cadru constituțional legitim. Reprezentanții PSD, PNL și UDMR au votat împotriva solicitării AUR în Biroul […]
“Bazându-se pe cei 28 de miliarde de euro din PNRR, guvernul a încheiat contracte de 42 de miliarde de euro. Pentru a plăti cele 42 de miliarde de euro, Guvernul a reușit să încaseze de la Uniunea Europeană puțin peste 9 miliarde de euro, din care […]
Alianța pentru Unirea Românilor solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență pentru organizarea alegerilor prezidențiale, în contextul în care modificările aduse legislației electorale, adoptate în mod netransparent, afectează grav drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români. Printr-o încercare disperată de […]