Dan Tanasă – întrebare către Ministerul Culturii – Situația Castelului marelui unificator Mihai Viteazul din Buia

Către: Doamna Raluca TURCAN, Ministrul Culturii
De la: Dan TANASĂ, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureş
Subiectul întrebării: Situația Castelului marelui unificator Mihai Viteazul din Buia

Stimate domnule Ministru,

Multe sunt obiectivele istorice ce merită a fi menționate în țara noastră. Unele au avut norocul de a fi incluse în trasee de vizitare, au fost amenajate, sau restaurate. Altele sunt în stadiu de ruine, sau au fost demantelate cu totul de nu le mai vedem nici urmele. Printre cele pentru care mai există o șansă se numără și Castelul de la Buia (comuna Șeica Mare; jud. Sibiu), unde se spune că voievodul primei uniri și-a adăpostit nu doar familia, ci și o comoară niciodată găsită de căutători. Deși se află în proprietatea statului și este înscris pe lista monumentelor naționale, ansamblul arhitectural a ajuns într-o stare avansată de degradare.
Prima atestare a unei posesiuni nobiliare în Buia datează din anul 1296. Data ridicării castelului nu se cunoaște, iar modificările construcției au fost numeroase, specialiștii identificând chiar pietre care este posibil să provină din ruinele unor monumente ale Antichității. Cert este că, în 1598, Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, i l-a dăruit domnitorului Mihai Viteazul, împreună cu 14 comune din jur, ca răsplată pentru meritele sale în luptele cu turcii.
Dieta Transilvaniei, ținută la 23 martie 1598 la Alba Iulia, scutea această proprietate de dări, potrivit unui document a cărui copie se păstrează la Muzeul Brukenthal. Castelul a fost construit pe un deal din afara satului, în formă de potcoavă cu frontul spre vest, apărat de trei rânduri de ziduri prevăzute cu turnuri de apărare de forma bastioanelor italienești și un pod mobil. Avea douăsprezece camere de locuit, o cameră pentru păstrarea muniției și cinci camere fără ferestre, în care erau păstrate tunurile de apărare.

Această clădire istorică, deținută de stat, pare să fie într-o stare avansată de degradare, fără a beneficia de proiecte de renovare sau restaurare în vederea conservării patrimoniului cultural. În acest context, vă rog doamnă Ministru să răspundeți următoarelor întrebări:

1)Care sunt motivele pentru care Castelul lui Mihai Viteazul din Buia nu a fost inclus în niciun program de renovare sau restaurare, având în vedere valoarea istorică și culturală a acestei clădiri?

2)Există un plan viabil pentru conservarea și restaurarea acestui monument istoric, iar dacă da, care sunt detaliile acestui plan și când se preconizează începerea lucrărilor?

3)Care sunt măsurile pe care Ministerul Culturii intenționează să le ia pentru a asigura conservarea și protejarea Castelului lui Mihai Viteazul din Buia în viitor?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Într-o dezbatere în plenul Parlamentului European prilejuită de raportul Comisiei Europene privind starea pieţei unice de energie europeană, vicepreşedintele AUR, Adrian Axinia, a criticat în termeni duri lipsa de echitate şi solidaritate. În opinia eurodeputatului Axinia, piaţa unică de energie nu funcţionează aşa cum ar trebui […]
Claudiu Târziu, liderul europarlamentarilor AUR, consideră că Marcel Ciolacu a mai finalizat un număr de slugărnicie politică pe socoteala României care ne va costa scump în următorii patru ani. “Mașina de propagandă a liderului PSD anunță că țara noastră a obținut un post important de comisar […]
Petrișor Peiu, propunerea AUR pentru Ministerul Economiei Naţionale, atrage atenția asupra faptului că datoria externă a țării a ajuns la 180 de miliarde de euro la 1 august, iar datoria externă a guvernului a crescut la 87 de miliarde de euro, fiind cu 10 miliarde de […]
Președintele AUR, George Simion, a prezentat luni, în satul Brăniștari, comuna Călugăreni, din județul Giurgiu, casa construită în 12 zile pentru o familie de oameni amărâți cărora le-a ars locuința într-un incendiu. Liderul AUR a spus că prin acest proiect a demonstrat criticilor că se poate […]
Claudiu Târziu, liderul grupului AUR din Parlamentul European și Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR spune că este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat la Maternitatea Timișoara. ”Fondurile publice nu sunt pușculița fără fund a clientelei de partid. Ne confruntăm tot mai des cu probleme la […]
“În România există peste două milioane de hectare de teren agricol afectate de secetă, din suprafața totală de aproximativ 13,5 milioane de hectare. Simpla enumerare a proiectelor, strategiilor și măsurilor promise și parțial implementate de autorități în ultimii 34 de ani demonstrează că, în momentul de […]