Către: Doamna Luminița ODOBESCU, Ministrul Afacerilor Externe
De la: Dan TANASĂ, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureş
Subiectul întrebării: Respectarea Tratatului „Privind Relațiile de Bună Vecinătate și Cooperare între România și Ucraina”
Stimată doamnă Ministru,
În urma notelor ultimative din 26-28 iunie 1940 adresate României, URSS avea să anexeze Basarabia, nordului Bucovinei, Ţinutului Herţei, Braţului Chilia, şi Insulei Şerpilor. Astfel se punea în aplicare înţelegerea secretă dintre Hitler şi Stalin, ratificată în anexele Pactului secret Ribbentrop-Molotov, încheiat la 23 august 1939.
După preluarea abuzivă a Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către URSS, la 10 iulie 1940, în Şedinţa Biroului Politic al CC PC şi Consiliul Comisarilor Poporului din URSS, ţinută la Moscova, se ia decizia de „reunire a populaţiei moldoveneşti a Basarabiei cu populaţia moldovenească din RASSM”.
Pactul Ribbentrop-Molotov a fost denunțat de către URSS în 1989 ca mai apoi să fie denunțat și de către Parlamentul României la 24 iunie 1991, care îl declară nul de la bun început.
La 28 noiembrie 1991 Parlamentului României a adoptat DECLARAȚIA cu unanimitate de voturi privind Referendumul din Ucraina, din 1 decembrie 1991:
„1. Desigur, este dreptul Ucrainei să organizeze un referendum pentru independenţa sa, dar acest referendum nu poate avea valabilitate în privinţa teritoriilor româneşti anexate abuziv de fosta URSS, teritorii care nu au aparţinut niciodată Ucrainei şi sunt de drept ale României.
2. Parlamentul României reiterează ataşamentul față de prevederile Actului înalt al Conferinţei CSCE de la Helsinki, care admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi paşnice, diplomatice.
3. Parlamentul României, declară solemn că referendumul organizat de autorităţile de la Kiev în teritoriile româneşti încorporate cu forța în cadrul fostei URSS -respectiv în Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Ţinutul Hotin, precum şi în judeţele din sudul Basarabiei – este nul şi neavenit, precum şi consecinţele acestuia.
4. Parlamentul României cere parlamentelor şi guvernelor tuturor statelor care vor recunoaşte independenta Ucrainei să declare expres că această recunoaștere nu se extinde asupra teritoriilor româneşti menţionate.
5. Parlamentul României se pronunţa pentru începerea unui dialog cu Parlamentul de la Kiev în vederea examinãrii, împreunã a problemelor stabilirii unor relaţii de bună vecinãtate şi colaborare între România şi Ucraina şi invita, în acest scop, o delegaţie parlamentară ucraineană să efectueze o vizită la Bucureşti, cât mai curând posibil.
6. Parlamentul României solicita guvernului ţării să înceapă de urgenţă negocieri cu autorităţile de la Kiev în problema teritoriilor româneşti anexate cu forţa de URSS.”.
În data de 24 august 1991, Ucraina îşi proclamă independența păstrând teritoriile primite abuziv de administraţia defunctei URSS, cu toate că, conform legislaţiei internaţionale, un stat succesor nu poate moşteni ceva preluat ilegal de statul defunct.
În ciuda DECLARAȚIEI adoptate de Parlamentul României mai sus menționate, la 2 iunie 1997 a fost semnat TRATATUL cu privire la „Relațiile de Bună Vecinătate și Cooperare dintre România și Ucraina” prin care se renunța la teritoriile anexate de către URSS anterior. Tratatul condiționează ambele părți, atât partea română cât și partea ucraineană în respectarea drepturilor etnicilor români de pe teritoriul ucrainean și etnicilor ucraineni de pe teritoriul României. Din păcate constatăm încălcarea unor obligații din partea Ucrainei, în acest sens expun mai jos articolele din conținutul tratatului însoțite de anumite mențiuni:
Articolul 13.1 „În scopul protecției identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minoritatii române din Ucraina şi a minoritatii ucrainene din România, părţile contractante vor aplica normele şi standardele internationale prin care sunt determinate drepturile persoanelor aparţinând minoritatilor naţionale şi anume acele norme şi standarde care sunt cuprinse în Convenţia-cadru a Consiliului Europei privind protectia minoritatilor naţionale, precum şi în: Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei asupra dimensiunii umane a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, din 29 iunie 1990, Declaratia Adunarii Generale a O.N.U. asupra drepturilor persoanelor aparţinând minoritatilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice (Rezolutia nr. 47/135), din 18 decembrie 1992, şi Recomandarea nr. 1201 (1993) a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la un protocol aditional la Convenţia europeana a drepturilor omului, referitor la drepturile minoritatilor naţionale, cu înţelegerea ca aceasta recomandare nu se referă la drepturi colective şi nu obliga părţile contractante sa acorde persoanelor respective dreptul la un statut special de autonomie teritoriala bazata pe criterii etnice”.
Articolul 13.2 „Minoritatea română din Ucraina cuprinde cetatenii ucraineni, indiferent de regiunile în care traiesc şi care, potrivit optiunii lor libere, apartin acestei minoritati în virtutea originii lor etnice, limbii, culturii sau religiei lor…”.
Articolul 13.4 „Părţile contractante reafirma ca persoanele la care se referă acest articol au, indeosebi, dreptul, exercitat în mod individual sau împreună cu alti membri ai grupului lor, la libera exprimare, la menţinerea şi dezvoltarea identităţii lor etnice, culturale, de limba şi religioase, dreptul de a-şi menţine şi dezvolta propria lor cultura, la adapost de orice incercare de asimilare împotriva vointei lor. Ele au dreptul să-şi exercite pe deplin şi efectiv drepturile omului şi libertatile fundamentale, fără nici o discriminare şi în condiţii de deplina egalitate în faţa legii. Persoanele aparţinând acestor minoritati au dreptul de a participa, în mod efectiv, la treburile publice, inclusiv prin reprezentanti aleşi potrivit legii, precum şi la viaţa culturala, sociala şi economica”. Articol încălcat sistematic de către partea ucraineană prin impunerea limbii ucrainene ca limbă de predare în instituțiile de învățământ cu limba română de predare, iar acest lucru încalcă dreptul de dezvoltare a identității etnice și de limbă. În același timp, ucrainizarea școlilor românești duce la asimilarea urmașilor cetățenilor de etnie română, ceea ce încalcă articolul mai sus menționat.
Articolul 13.5 „Părţile contractante vor crea, pentru persoanele aparţinând minoritatii române din Ucraina şi pentru cele aparţinând minoritatii ucrainene din România, aceleasi condiţii pentru studierea limbii lor materne. Părţile contractante reafirma ca persoanele sus-menţionate au dreptul să fie instruite în limba lor materna, într-un numar necesar de scoli şi institutii de stat pentru invatamant şi specializare, situate ţinând seama de raspandirea geografica a minoritatilor respective. Ele au, de asemenea, dreptul de a folosi limba lor materna în raporturile cu autorităţile publice, în conformitate cu legislatia naţionala şi cu angajamentele internationale ale părţilor contractante”. Până în anul 1991 în Ucraina existau în jur de 160 de școli cu predare în limba română, din 1991 până în anul curent, numărul școlilor s-a înjumătățit. Dreptul la instruire în limba maternă devine tot mai problematică, iar conform legii educației din Ucraina inițiate în 2017 și promulgată în 2022 se va impune predarea doar în limba ucraineană începând cu clasa a XII-a în școlile în care se preda în limba română. Prin acțiunile intreprinse, statul ucrainean încalcă fără echivoc articolul din TRATATUL la care s-a angajat să-l respecte. În ceea ce privește dreptul de a folosi limba maternă în raporturile cu autoritățile publice a fost redus drastic în urma reformei administrativ teritoriale încheiate în 2020, prin comasarea localităților/comunelor mai mari, locuite predominant de etnici români, cu localități ucrainene și trimiterea reprezentanților acestora în primăriile comunelor locuite de etnici români, ceea ce a dus la dispariția dublării anunțurilor din primării și posibilitatea de a comunica cu reprezentanții primăriilor în limba maternă.
Articolul 19.5 „Părţile contractante vor incuraja studierea limbii române în Ucraina şi a limbii ucrainene în România şi vor crea, în acest scop, condiţii şi posibilitati adecvate, indeosebi prin sprijinirea pregatirii profesorilor şi a organizarii învăţământului”. Nici cererile României, nici solicitările MAE al R.Moldova, nici Hotărârea din 16 martie curent a Parlamentului de la Chișinău de a substitui sintagma de „limbă moldovenească” cu sintagma „limba română”, nici memoriile mediului asociativ din Ucraina, nici Opinia Comisiei de la Veneția nu constituie pentru administrația de la Kiev argumente plauzibile spre a renunța, în sfârșit, la un produs al regimului totalitar: „limba moldovenească” diferită, chipurile, de limba română. În contextul politicilor de ucrainizare forțată a întregului sistem școlar românesc din Ucraina, aceste două spații și până la anul de cotitură 2014, dar mai cu seamă după acest an, au devenit ținta predilectă a unor măsuri și presiuni concentrice de asimilare etnică, atât pe verticală cât și pe orizontală. Și nu e deloc întâmplător că în toate primăriile fostului raion Noua Sulița, precum și în cele din fostul raion Reni, unde românii reprezintă cca.70% din totalul populației, nu există nici un responsabil de învățământ care să fie etnic român sau care să cunoască limba română. Începând cu data de 1 septembrie 2023, în școlile conduse de domniile lor, predarea în clasele „moldovenești” se va face în proporție de 80% în limba ucraineană. Acest abuz este motivat prin faptul că „limba moldovenească” nu se regăsește în lista limbilor oficiale UE. Dar Comisia de la Veneția s-a pronunțat clar că această „limbă”, folosită în școlile din regiunea Odesa sub denumirea de limba moldovenească, este asimilată limbii române și, prin urmare, este limbă oficială a UE.
În acest context, doamnă Ministru, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări:
- Având în vedere încălcările sistematice din partea Ucrainei a Tratatului, dar și posibilitatea de revizuire al acestuia la fiecare 5 ani cu preaviz de 1 an înainte de împlinire a termenului, va avea Ministerul condus de Dvs. în vedere renegocierea ulterioară al acestuia?
2. În ce măsură România a monitorizat respectarea Tratatului?
3. Credeți că România consideră că Ucraina și-a respectat angajamentele din Tratat?
4. Sunteți la curent cu situația disperată în care se află comunitatea română din Ucraina?
5. Dispuneți de proceduri concrete care să sprijine în mod direct etnicii români?
6. În ce măsură a reacționat România la încălcarea respectivului Tratat de la semnare acestuia?
Nu există răspunsuri