Dan Tanasă – întrebare către Guvernului României – Compensarea prețurilor la energie

Către: Nicolae-Ionel Ciucă, Prim Ministru al Guvernului României

De la: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureș

Subiectul întrebării: Compensarea prețurilor la energie

Stimate Domnule Prim Ministru,

                Acum două săptămâni, Guvernul a publicat ordonanța de urgență care stabilește un mecanism pentru achiziția centralizată de energie electrică valabil până în 2025. Se dorește a fi primul pas spre reglementarea prețului din energie (conform declarațiilor oficiale este vorba despre o piață semi-reglementată!). Deși OUG stabilește mecanismul pentru următorii doi ani și jumătate, cu doar câteva ore înainte de publicarea documentului, ați declarat că prețul va fi reglementat „probabil, pe încă un an de zile, începând cu 1 ianuarie”. Acesta nu este singura problemă a acestei ordonanțe de urgență care a devenit Lege prin votul din Parlament! Ca ce fiecare dată când Ministerul Energiei a dat o ordonanță de urgență pe acest domeniu, ea a fost imediat modificată întrucât conținea erori, dar și nenumărate lipsuri, așa cum a fost și de data aceasta, dovadă titlul acesteia: ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei și a Ordonanței de urgență nr. 119 din 1 septembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei. Erau necesare aceste măsuri astfel încât prețurile la energie electrică plătite de către clienții finali să nu agraveze nivelul de sărăcie energetică și să nu conducă la un blocaj al activităților economice la nivel naţional. Actul normativ introduce un mecanism de achiziție centralizată de energie electrică menit să limiteze veniturile obținute de producătorii de energie electrică. Este bine că în România va funcționa un achizitor unic: Operatorul pieței de energie electrică și de gaze naturale “OPCOM” S.A., iar prețul de vânzare va fi de 450 lei/MWh.  Acest demers este tardiv fiindcă ministrul energiei care își scrie texte ordonanțelor de urgență pe la OMV sau alte entități private a făcut tot posibilul ca să le lase timpul necesar să cumpere în avans cantitatea de energie la un preț mic, ca apoi să fie vândută la un preț imens! Mecanismul de achiziție centralizată va fi instituit pe o perioadă de peste 2 ani, pe durata 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025, Guvernul putând să instituie forme corespunzătoare de control al prețurilor pentru o perioadă de cel mult 3 ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe. Mecanismul inițiat reglementează o parte din piața de energie în funcție de energia care este disponibilă cu livrare în anul 2023 face posibil ca să se susțină în continuare compensările de preț, așa cum ele sunt conținute în Ordonanța 119 și au fost conținute în ordonanțele anterioare, conform declarațiilor responsabililor guvernamentali, doar că pentru anul 2023 se estimează o cantitate de o treime din piața de energie care se va regăsi în acest sistem, restul de două treimi deja a fost vândută în avans! Se stabilește un preț de 0,68 lei pentru persoanele fizice care consumă până în 100 de KW, 0,80 lei până în 255, 1,3 lei pentru restul consumatorilor și un leu pentru IMM-uri, instituții publice. Schema pusă în practică în acest moment, toate costurile pe care le avem la nivelul Ministerului Energiei, certificate de către Autoritatea de Reglementare arată că actuala schemă pusă în vigoare, practic, nu a depășit bugetul estimat.  Oare așa să fie?

                Domnule Prim Ministru, de ce ați stabilit un preț de 1,3 lei/KW pentru românii care depășesc plafonul de 300 KW având în vedere că România exportă în Republica Moldova energie electrică la un preț de 0,45 lei /KW?

                Domnule Prim Ministru, doresc să vă întreb pe ce perioadă de timp vom avea această piață semi-reglementată și care este impactul bugetar având în vedere declarațiile ministrului energiei precum că s-au făcut deja plăți aproximativ cinci miliarde de lei? Când veți face publice datele referitoare la decontările aferente din Bugetul de stat pentru anul 2023?

                Domnule Prim Ministru, doresc să vă întreb de ce s-au făcut raportări la consumul mediu anual al anului 2021, când trebuiau obligați furnizorii de energie electrică să facă citirea de patru ori pe an a contoarelor? De ce se funcționează  pe facturi cu estimări? În luna februarie a anului următor se va face regularizarea pentru întreg anul și încadrarea în consumul efectiv realizat, deci sunteți conștienți că facturile românilor în luna februarie a anului viitor vor fi niște regularizări cu valori foarte mari? De ce nu ați impus furnizorilor să permită plata facturilor în rate dacă valorile acestora vor fi foarte mari?

                Domnule Prim Ministru, doresc să vă întreb cum vor gestiona furnizorii de energie electrică  milioanele de declarații pe propria răspundere ale clienților care dețin mai multe locuințe și care vor plăti un preț compensat doar la una dintre ele? De ce pedepsiți românii, tot ca să îmbogățească furnizorii de energie și, implicit, bugetul de stat?

                Domnule Prim Ministru, s-a constatat că, de fiecare dată când au fost făcute modificări prin Ordonanțe de urgență, remanența cu care operatorii din sistem și-au actualizat, sistemele informatice, motiv pentru care au apărut acele valuri de facturi greșite.  Asigurându-se o perioadă mai lungă de valabilitate (nu de pe o zi pe alta cum a fost astă vară, când ați adoptat ordonanța de urgență cu o zi înainte de 1 septembrie), nu va mai fi nevoie să se schimbe sistemele informatice la o lună sau la un trimestru, considerați că nu va mai exista, ca anul trecut un nou val de facturi greșite?

                Domnule Prim Ministru, doresc să vă întreb care sunt consecințele negative, care vor fi problemele întâmpinate de investitorii în energie verde? După ce au investit în România în eoliene regenerabile , consumatorii au plătit ani de zile contribuție pentru cogenerare și certificate verzi pe factura de la curent, acum au anunțat că vor închide capacități de producție de energie electrică  de mii de MW. Conform Strategiei Energetice a României,  Guvernul condus de Dvs. va mai susține în continuare aceste forme de producere a energiei nepoluante?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

“A fost o zi lungă și foarte încărcată, pe care am petrecut-o printre fermierii din Ialomița. Din nefericire, nivelul pagubelor înregistrate aici în urma secetei prelungite din acest an este uluitor. Am vorbit cu fermieri care nu vor putea recolta niciun știulete de porumb de pe […]
De ani de zile ascultăm un refren diabolic: boala vacii nebune, gripa aviară,  pesta porcină, aberația covid. În urmă cu un an eram amenințați cu septicemia hemoragică la păstrăvi, o altă balivernă născocită de niște minți diabolice, a căror intenție este să ne lipsească complet de […]
Europarlamentarul Claudiu Târziu, liderul grupului AUR din Parlamentul European și Președintele Consiliului Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor vizitează în cursul acestei săptămâni mai multe județe din sudul țării afectate de seceta severă din acest an și de pesta micilor rumegătoare. Scopul turneului este […]
Claudiu Târziu, liderul europarlamentarilor AUR și președintele Consiliului Național de Conducere al partidului, a lansat un manifest pentru salvarea sistemului de educație din România. În prima zi a noului an școlar, eurodeputatul Claudiu Târziu solicită Ministerului Educației elaborarea unei strategii de combatere a analfabetismului la nivel […]
”Economia României, sub conducerea tandemului format din Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Datele economice recente reflectă o serie de provocări majore, cu perspective îngrijorătoare pentru evoluția viitoare. În al doilea trimestru al anului 2024, economia românească […]
Astăzi, în jur de 3 milioane de elevi au început școala, dintre care 180.000 de elevi au început clasa Pregătitoare, fiecare dintre aceștia având propriile vise și aspirații privind viitorul lor de oameni mari, năzuințe pe care statul român ar fi trebuit să le susțină cu […]