Doamnelor și domnilor deputați,
Mesajul meu de astăzi vine să marcheze un moment deosebit de important din viața vecinilor noștri de la vest, națiunea maghiară. Ce ne unește? Setea de libertate! Suntem două popoare care nu ne împăcăm cu opresiunea străină. Nici unul dintre cele două popoare nu tolerează teroarea. Ambele popoare s-au revoltat împotriva comunismului.
Revolta maghiară din 1956 a fost cea mai violentă manifestație anticomunistă într-o capitală est-europeană. Două sute de mii de maghiari au ieșit pe străzile Budapestei în ziua de 23 octombrie și au răsturnat regimul comunist, într-o scurtă dar percutantă revoluție anticomunistă. Au trebuit 2000 de tancuri și două armate sovietice pentru a înfrânge voința poporului maghiar. Aproape 3000 de luptători pentru libertate și-au dat viața și circa 35000 de mii au fost condamnați la închisoare, câteva sute fiind executați.
Insurecția maghiară a produs valuri de simpatie și de solidaritate în România, unde au avut loc nu mai puțin 644 acțiuni de protest, cele mai multe la București, Cluj și Timișoara, dar și în alte localități, inclusiv la nivelul Armatei Române. Mii de studenți au fost arestați între 1956 și 1959, exprimându-se sentințe de condamnare ce au însumat 14 mii de ani de pușcărie, zeci de tineri fiind executați. România era deja zguduită de zeci de răscoale țărănești împotriva cooperativizării forțate.
Izbucnită la 23 octombrie 1956, insurecția maghiară se înscria deja într-o serie de revolte din Polonia (iunie) sau Cehoslovacia (Praga) și Germania de Est.
Urmarea insurecției maghiare în mentalul colectiv al epocii a fost că matusalemul sovietic poate fi îngenunchiat, chiar și pentru câteva zile, într-o capitală europeană. Acest lucru a contat foarte mult pentru starea de spirit a popoarelor europene aflate sub cizma sovietică.
Radu Preda, fostul Directorul al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc scria în anul 2016: „Una dintre prejudecăţile vehiculate în spaţiul nostru public sună cam aşa: altfel decât în Polonia, Ungaria sau Cehia, noi nu am avut o adevărată rezistenţă anticomunistă. Adică mămăliga nu a explodat decât târziu, în decembrie 1989. Nimic mai fals!
Însăşi logica evenimentelor istorice ne arată contrariul: comunismul s-a instaurat în România exclusiv de sus în jos şi doar cu forţa. Afectul anticomunist domina societatea românească a epocii, fapt tradus la nivel politic în conflictul dintre Rege şi Guverni”.
Românii au luptat mai bine de zece ani DIRECT cu hidra comunistă.
Adevărat, românii sunt singurii care au luptat cu arma în mână din 1944 până în 1962. Și tot ei sunt poporul care a suferit cel mai mult de pe urma comunismului. Să nu uităm că una dintre urmările insurecției maghiare a fost liberalizarea parțială a economiei în vremea în care în România încă erau lichidați în masă cei mai harnici, mai dotați și mai patrioți dintre români. Așa se explică de ce trecerea „la libertate” în Ungaria a fost mult mai lină decât în România.
Transmitem acest mesaj ca recunoaștere a efortului poporului maghiar în lichidarea comunismului și cu speranța că istoria va uni în pace destinele popoarelor noastre. Ne exprimăm dorința că slăbiciunea de moment a statului român, nu va mai fi exploatată în defavoarea poporului român de către Guvernul Viktor Orban. Pentru că noi credem că pacea nu poate fi decât între popoare care se respectă reciproc.
Nu există răspunsuri