Comemorarea victimele masacrelor din Nordul Transilvaniei
Anual, în lunile septembrie şi octombrie, comemorăm miile de români care au căzut victime ale masacrelor din Transilvania de Nord.
În toamna anului 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena, în mai multe localităţi din Ardealul de Nord anexat din trupul ţării, trupe militare maghiare au masacrat civili români, ţigani şi evrei, în intenţia de a determina prin teroare un exod al populaţiilor conlocuitoare nemaghiare. Atrocităţi similare au avut loc şi spre sfârşitul anului 1944, îndeosebi pe fundalul mişcărilor de trupe, în contextul frontului care s-a mişcat relativ rapid înspre vest, dar mai ales după 23 august 1944, când România a ieşit din coaliţia Puterilor Axei şi s-a alăturat Puterilor Aliate.
După anunţarea hotărârilor luate de puterile Axei la Viena în 1940, a urmat pentru români marea dramă a refugiului şi evacuarea instituţiilor româneşti. Mii de români, mai cu seamă intelectuali, s-au refugiat din zona cedată.
Domnul deputat Dan Tanasă atrage atenţia: „Documentele relevă faptul că, la 23 august 1944, când a început lupta pentru eliberarea Transilvaniei de Nord, în România se aflau peste 500.000 de persoane provenite din teritoriul cedat în baza Diktatului de la Viena. Urmaşii acestor refugiaţi au fost şi sunt în continuare bătaia de joc a PNL-PSD care le refuză şi astăzi indemnizaţia cuvenită”.
La numai trei zile de la intrarea armatei ungare de ocupaţie, a început o serie de masacre împotriva populaţiei civile româneşti. Acestea au avut o intensitate crescută în primele două săptămâni de la anexarea teritoriului. În doar 11 zile au fost masacraţi aproximativ 1.000 de români.
Domnul deputat adaugă: „…o mie de români au fost omorâţi în doar 11 zile, lista de locuri, care au devenit sfinte prin pământul udat cu sângele strămoşilor, este din păcate lungă: Nuşfalău, Treznea, Ip, Cerişa, Marca, Breţcu, Mureşenii de Câmpie”.
Seria crimelor a continuat şi în toamna anului 1944, imediat după ce România a încheiat armistiţiul cu Puterile Aliate. În localităţi precum Band, Grebeniş, Oroiu sau Sărmaş din judeţul Mureş, sau la Moisei, în Maramureş, românii au căzut victime unor atrocităţi inimaginabile.
În încheiere, Dan Tanasă susţine: „Mai mult decât orice ne dorim pomenirea morţilor şi ne rugăm pentru odihna lor veşnică. Nu pentru a agita spiritele, cum ar dori unii să susţină, amintind aceste jertfe, ci pentru că sunt părinţii, bunicii şi străbunicii noştri, suflete care au pierit şi care astăzi trebuie comemorate şi păstrate veşnic în memoria noastră. Condamnăm cu fermitate de aici, de la tribuna Parlamentului, toate formele de extremism politic, fascismul, nazismul, dar şi comunismul, toate acestea trebuie să rămână amintiri dureroase ale trecutului, dar şi lecţii pentru viitorul umanităţii. Trebuie să privim împreună spre viitor, să conştientizăm greşelile trecutului şi cu toţii, indiferent de etnie, să clădim o Românie modernă, în pace şi cu duh creştin!”.
Nu există răspunsuri