Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, acuză că Nicușor Dan încearcă să substituie voința Parlamentului prin desemnarea unui premier fără susținere politică reală și avertizează că România intră pe o pantă periculoasă pentru democrație. Potrivit acestuia, desemnarea lui Eugen Tomac nu reprezintă o soluție de guvernare, ci o încercare de concentrare a puterii în mâinile președintelui.
„Președintele a inaugurat astăzi o perioadă periculoasă pentru democrație atunci când a spus că este nevoit să numească un guvern tehnocrat pentru că „partidele nu s-au înțeles”. Această afirmație este profund imorală și prevestitoare de derapaje autoritare. Într-o democrație funcțională, guvernele sunt rezultatul majorităților parlamentare, nicidecum rodul voinței unei singure persoane, fie ea și președintele statului.
Ceea ce nu a înțeles Nicușor Dan este un lucru elementar într-un stat democratic: dacă partidele nu pot forma o majoritate, alternativa este organizarea de alegeri anticipate, nu preluarea puterii de către o singură persoană.
Eugen Tomac nu este un tehnocrat, deoarece nu s-a remarcat în niciun domeniu profesional. El este un activist de partid. Tomac nu este nici independent, întrucât este președinte de partid (PMP, formațiune care a obținut 1,8% din voturi la ultimele alegeri). Mai mult, Tomac este chiar reprezentantul lui Nicușor Dan, fiind consilierul acestuia. Cariera politică a lui Tomac s-a desfășurat în întregime sub tutela fostului președinte Traian Băsescu, cunoscut și sub numele conspirativ „Petrov”.
Dacă vreți să înțelegeți viitorul guvern „independent” al lui Tomac, veți observa că va semăna foarte mult cu guvernul „independent” al lui Guță Tătărescu din perioada carlistă, în care se regăseau atât țărăniști precum Mihai Ralea, Petre Andrei, Grigore Gafencu și Mihail Ghelmegeanu, cât și liberali precum Victor Slăvescu, Ion Nistor sau Constantin Angelescu. Mai mult, Tătărescu și-a început cariera ca liberal etatist, și-a continuat-o ca locotenent al lui Carol al II-lea și și-a încheiat-o ca ministru în guvernul comunist condus de Petru Groza, pentru ca mai târziu să ajungă în închisoare.
Pentru a înțelege independența unui eventual premier Tomac, este relevant un citat al lui Alexandru Vaida-Voievod despre Guță Tătărescu: ‘Râde când regele râde și plânge când regele este întristat’”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.

Comments are closed