Corendea Cosmin Ioan – Declarație politică – Scrisoare deschisă către Guvernul României și președintele interimar Ilie Bolojan

În calitate de deputat AUR și vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe, am datoria de a mă adresa, prin această declarație politică, Guvernului României și președintelui interimar Ilie Bolojan, cu o scrisoare deschisă despre o realitate pe care nu mai avem voie să o ignorăm: degradarea continuă și accentuată a relațiilor diplomatice ale României, în special cu partenerul nostru strategic, Statele Unite ale Americii.

6 decembrie 2024, ziua în care a murit democrația în România și relațiile diplomatice au fost înghețate. Totul a început atunci când s-a decis anularea alegerilor prezidențiale pe 6 decembrie 2024. Un gest fără precedent într-o democrație funcțională, care a transmis partenerilor noștri externi, inclusiv Statelor Unite, un semnal de instabilitate, lipsă de transparență și absență a respectului față de regulile democratice.

Această decizie nu doar că a afectat intern legitimitatea conducerii, dar a generat neîncredere externă. Și iată-ne astăzi, excluși din programul Visa Waiver, marginalizați în relațiile strategice, tratați cu mari rezerve în plan diplomatic de partenerii externi.  

Nu putem ignora eșecul diplomatic de la vârful MAE! Dezastrul diplomatic al României are un singur nume: Emil Hurezeanu. Încă de la începutul mandatului domnului Hurezeanu, AUR a avertizat cu privire la riscurile deteriorării relației cu SUA. Am întrebat, oficial, dacă această relație este în pericol. Răspunsul domnului ministru a fost vag, evaziv și lipsit de orice substanță.

Din nefericire pentru România, sigurul capitol unde domnul Hurezeanu, pot spune că a excelat, a fost la capitolul gafe diplomatice, care s-au  ținut lanț de când și-a preluat mandatul.

* Participarea formală și lipsită de impact la Conferința de Securitate de la München

* Afișarea ostentativă cu steagul Ucrainei la Bruxelles, fără niciun simbol al statului român

* Neimplicarea completă în cazul grav al ambasadorului Franței care și-a depășit atribuțiile și a mers, nestingherit, în vizită la Curtea Constituțională

Toate acestea au culminat cu excluderea României din programul Visa Waiver – un eșec istoric, pentru care nu și-a asumat niciun răspuns, nicio soluție, nicio vină. Domnule Hurezeanu, dacă a mai rămas un strop de onoare diplomatică în fruntea ministerului, faceți ce se impune: demisionați.

Având în vedere locul 72, în lume, pe care România îl ocupa la capitolul democrație și deficitul bugetar care ne-a adus la un pas de rating „junk”, ambele contribuind la scăderea dramatică a încrederii pe plan extern a României, întreb, domnule prim-ministru când o sa va hotărâți sa opriți neprofesionalismul fatal al MAE cât și al ministrului Hurezeanu și câte gafe diplomatice mai trebuie sa existe pentru a lua în considerare demiterea ministrului. Mai mult decât atât prin afirmația că România are nevoie de un emisar special în relația cu Statele Unite, ați recunoscut implicit incompetența unui ambasador și pasivitatea unui ministru. România are nevoie de diplomați, nu de figuranți.

Ca reprezentant al politicii externe a României, domnule președinte interimar, vă reamintesc că funcția pe care o ocupați este temporară.Nu aveți, legal și moral, mandatul de a lua decizii strategice, de interes național, care depășesc limitele constituționale ale poziției pe care o dețineți.

Vă solicit public de a reveni la cadrul constituțional și a nu contribui la deja existența politica externă falimentară a României.

În concluzie, această scrisoare deschisă nu este un simplu apel politic. Este un semnal de alarmă, atăt guvernul României, cât și președintele interimar nu au voie să improvizeze și îi somez să redeschidă imediat canalul de comunicare cu partenerul strategic al României, Statele Unite, și de a avea o poziție cât mai balansată și în interesul național în cadrul Uniunii Europene. România trebuie să revină pe drumul seriozității, demnității și competenței în relațiile internaționale.

Nu de dragul imaginii, ci de dragul românilor.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministru al Educației și Cercetării De către: Senator Costache CHERTIF Circumscripția […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]