Claudiu Târziu: „Pentru ca Europa să fie grandioasă din nou, ea trebuie să slujească viața, civilizația sa și pacea”

Președintele Institutului de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu”, liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu, a declarat în deschiderea Conferinței Internaționale „Make Europe Great Again” că, folosind experiența conservatorilor și suveraniștilor de pe alte meridiane, precum și întărind alianța dintre aceste formațiuni, putem înainta mai repede pe drumul schimbării așteptate de popoarele pe care le reprezintă.

Acesta a amintit în discursul său trei direcții de acțiune, de extracție conservatoare, care trebuie urmate urgent pentru a determina o schimbare în bine pentru noi toți.

Potrivit liderului senatorilor AUR, „Europa trebuie să revină la o cultură a vieții. Să renunțe la cultura morții, care este tot mai pregnantă mai ales prin emanațiile ideologice ale Comisiei Europene”.

Claudiu Târziu consideră că Europa trebuie „să repună pe cel mai înalt piedestal viața, cu toate formele ei frumoase de împlinire: constituirea de familii naturale (adică uniunea dintre un bărbat și o femeie, născuți bărbat și femeie, care pot procrea), nașterea de prunci și buna lor educație, grija pentru bătrâni, pentru a avea un apus al existenței lipsit de durere și plin de bucurie. Toate acestea sunt manifestări ale dragostei. Viața e posibilă numai prin dragoste”.

În al doilea rând, Claudiu Târziu a declarat că Europa trebuie să apere și să promoveze vechea sa civilizație, care s-a fondat pe filosofia greacă, dreptul roman și credința creștină. „Această străveche civilizație europeană este astăzi în primejdie din pricina fenomenului migrației”.

A treia direcție de acțiune, în viziunea lui Claudiu Târziu, se referă la Europa care trebuie să acorde din nou importanța cuvenită dezideratului pentru care s-a constituit Uniunea Europeană: pace prin prosperitate.

„Acest deziderat nu poate fi atins cu măsuri eco-marxiste de tipul unora dintre cele conținute de Pactul Verde European. Dimpotrivă, Green Deal este calea sigură de distrugere a unei bune părți din economia statelor din UE, dacă nu a întregii economii, și punerea lor în relație de dependență față de alte economii ale lumii”.

Președintele Institutului de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu” a conchis că, pentru ca Europa să fie grandioasă din nou, ea trebuie să slujească viața, civilizația sa și pacea. „De fapt, și pentru a supraviețui ar trebui să slujească aceleași valori. Toate acestea ar însemna ca Uniunea Europeană, din care fac parte cele mai multe state europene, să se detașeze de ideologia neomarxistă și de mentalitatea totalitară, care vedem că domină azi la Bruxelles”.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

”Mircea Geoană a revenit printre pământeni după experiența de „mare șef” la NATO. După o asemenea „curățare” de imagine, Geoană probabil credea că vom uita trecutul lui din politica românească. Chiar atât de naivi să îi creadă pe români? Ei bine, da! Lucrul acesta a fost […]
”Astăzi, cadrele medicale au ieșit din nou în stradă. Cei care ar trebui să reprezinte o categorie prioritară pentru statul român se văd umiliți de către cei care administrează domeniul sănătății. Revendicările colegilor mei aflați în stradă sunt normale, acestea fiind lucruri de bun simț care […]
Propunerea europarlamentarului AUR Claudiu Târziu, președinte al Consiliului Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor, vine la finalul unei săptămâni în care acesta a vizitat mai multe județe afectate de secetă în sudul României și a discutat cu agricultori, specialiști și reprezentanți ai comunităților devastate […]
Președintele AUR, George Simion, a prezentat joi, la Turceni, în județul Gorj, planul de măsuri pentru domeniul energetic. Liderul AUR a declarat că dacă vrem să avem industrie, atunci trebuie să ne gândim la acele industrii care funcționează cu resursele noastre. „Trebuie să exploatăm toate resursele […]
Aflat la Orodel, județul Dolj, în cea de-a treia zi a campaniei pe care o întreprinde în județele din sudul României afectate de secetă și de pesta micilor rumegătoare, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR și liderul delegației partidului în Parlamentul European, Claudiu Târziu, a […]
Cum mai toate comentariile iscate de cartea senatorului Ciucă seamănă între ele, nu mă voi apuca acum să le repet. Mă voi mărgini să fac câteva considerații pe care genul acesta de carte le îndreptățește. Ce îi reproșez autorului Ciucă nu e lipsa de talent, pe […]