EXPUNERE DE MOTIVE la propunerea legislativă privind interzicerea discriminării pe motiv de vaccinare
În România, vaccinarea nu este obligatorie, este voluntară și gratuită și este dusă la îndeplinire cu vaccinuri autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului. Potrivit art. 13-14 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, consimțământul pacientului privind orice intervenție medicală este obligatoriu. Nu poate fi administrat niciun tip de tratament persoanei care refuză sau nu este capabilă să își exprime consimțământul sau al cărui reprezentant legal refuză își dea consimțământul.
Obligativitatea vaccinării populației nu este prevăzută nici în legislația relevantă în vigoare (Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003), nici în cea secundară, cum ar fi Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2021-2024 (care planifică adoptarea Legii vaccinării) sau Calendarul național de vaccinare, aprobat prin ordin al ministrului Sănătăţii. Cadrul legal în România nu conține instrumente care să conducă la obligativitatea vaccinării fără consimțământul persoanei vaccinate și nici nu prevede sancțiuni asociate refuzului oricărui tip de vaccin.
Din perspectiva drepturilor și libertăților fundamentale, ne aflăm în fața administrării neobligatorii a unui vaccin anti-SARS-CoV-2, în cauză operând libertatea negativă a persoanei, înțeleasă prin absența constrângerilor externe de a efectua vaccinul. Mai mult, având în vedere cadrul operațional pentru administrarea vaccinului și dispozițiile din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, se constată că nu se poate impune o conduită anume persoanei care refuză, nu este capabilă să își exprime consimțământul sau întrerupe administrarea unui vaccin anti SARS-CoV-2. Astfel, consimțământul nu se prezumă ca fiind dat, iar cea mai importantă implicație este aceea că vaccinul se administrează în baza acordului expres și prealabil al pacientului sau al reprezentantului legal.
Potrivit reglementării din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, capitolul 1, articolul 1, pct. a): „prin pacient se înțelege persoană sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile de sănătate”, consecința fiind că, în raport de serviciile medicale, potrivit articolului 13 din capitolul 2 al legii, să refuze un act medical, fără a suporta sancțiuni precum: îngrădirea drepturilor fundamentale (dreptul la educație, dreptul la muncă, accesul la cultură etc.). Astfel, potrivit art. 13: „pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau al opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului”.
Potrivit datelor oficiale, situația vaccinării în România, la 20 mai, ora 12.00, se prezenta astfel:
Din totalul populației eligibile (16.091.562 persoane cu vârsta de peste 16 ani):
25.14% din populația eligibilă (16+) este vaccinată cu cel puțin o doză (4.046.759 persoane);
19.18% din populația eligibilă (16+) este vaccinată cu schemă completă (3.085.925 persoane);
5.97% din populația eligibilă (16+) este vaccinată cu o singură doză (960.834 persoane).
Astfel, la data de 20 mai 2021, 74.85% din populația eligibilă (16+) este nevaccinată complet (12.044.803 persoane).
În raport cu obiectivele anunțate de Guvernul României în privința campaniei naționale de vaccinare, s-a reținut o nouă problemă socială care prejudiciază relațiile sociale prin faptul că, în spațiul public, s-a constatat că sunt favorizate îngrădirea, excluderea, restricționarea sau condiționarea a unui număr în creștere de drepturi, pe baza criteriului administrării prealabile a unui vaccin anti SARS-CoV-2.
În acest sens, menționăm demararea de către Ministerul Culturii și Ministerul Sănătății, cu sprijinul autorităților locale, a unor programe-pilot în colaborare cu marile instituții culturale publice naționale rezervate exclusiv persoanelor vaccinate cu ambele doze, conturându-se astfel premisele restricționării accesului la cultură pentru persoanele nevaccinate. Spectacolele-experiment beneficiază de regulament special care derogă de la regula purtării măștii sanitare în spațiile publice închise[1].
În plus, arătăm că în spațiul public a fost adusă la cunoștință decizia Consiliului de Administrație al Universității de Medicină și Farmacie Iași, potrivit căreia participarea la sesiunea de examene din perioada 29.05.2021-19.05.2021 a fost condiționată pentru studenți și cadre didactice de prezentarea certificatului de vaccinare anti-COVID, a unui test RT-PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore ori a unei adeverințe din care să rezulte că se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 90-a zi, ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
De asemenea, reținem că s-a adus la cunoștința opiniei publice fapul că este iminentă o decizie în cadrul alianței universităților de medicină din țară – UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș, UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, UMF „Victor Babeș” Timișoara, UMF Craiova, UMF „Carol Davila” București, UMF „Grigore T. Popa“ Iași, în sensul condiționării accesului la activități didactice de prezentarea certificatului de vaccinare.
Ținând cont de principiul constituțional al egalității în drepturi, orice formă, manifestare sau măsură concretă de excludere, restricție, limitare, preferință, afectare, tratament diferențiat în favoarea unei persoane sau a unui grup de persoane, în condițiile neadministrării vaccinului, ar constitui discriminare, iar pe acest temei, ar fi ilegală și neconstituțională. Prin urmare, pentru a nu exista loc de interpretare arbitrară, se impune legiferarea cu celeritate în această materie. Efectul legiferării este vădit în beneficiul valorilor constituționale: interzicerea și combaterea oricărei dispoziții sau acțiuni publice care ar avea drept consecință condiționarea acordării unor drepturi fundamentale sau servicii publice și private. Principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate de Constituția României.
Având în vedere că vaccinarea constituie un act voluntar și că orice act medical este asumat de către pacient, considerăm că ne aflăm în fața constrângerii unor drepturi și libertăți fundamentale superioare dreptului opțional la vaccinare. Punerea în aplicare a unor decizii precum cele de mai sus, documentate în spațiul public, constituie o formă discriminatorie față de un număr considerabil de cetățeni români (circa 75% persoane nevaccinate, potrivit datelor oficiale din 20 mai 2021).
În acord cu dinamica legislativă în contextul pandemiei de coronavirus, este necesară o propunere legislativă distinctă de actualul cadru legislativ care are o aplicabilitate generală și excede situațiilor excepționale provocate de pandemia SARS-CoV-2. În acest fel este necesară reglementarea dedicată, prin care să fie soluționată, sub raport juridic, o problemă specifică contextului pandemic: interzicerea și sancționarea oricăror manifestări sau măsuri de excludere, segregare, restricție, limitare, deosebire, preferință sau tratament diferențiat, exercitate asupra unei persoane sau a unor categorii de persoane, în orice domeniu, în baza criteriului administrării sau nu a oricărui vaccin, manifestări sau măsuri care reprezintă discriminare pe motiv de vaccinare, în condițiile legii propuse.
În numele inițiatorilor,
Senator Claudiu-Richard Târziu
LEGE
Propunere legislativă privind interzicerea discriminării pe motiv de vaccinare
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1 – Prezenta lege reglementează interzicerea și sancționarea oricăror forme de discriminare pe motiv de vaccinare, în deplină concordanță cu principiile și dispozițiile stipulate de Constituția României, Convenția europeană a drepturilor omului, Convenția europeană pentru drepturile omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinei, Convenția privind drepturile omului și biomedicina, precum și a celorlalte tratate internaționale privitoare la drepturile omului.
Art. 2. (1) – Este interzisă orice formă de manifestare sau măsură de excludere, segregare, restricție, limitare, deosebire, preferință sau tratament diferențiat, exercitate asupra unei persoane sau a unor categorii de persoane, având drept condiție de bază administrarea sau nu a oricărui vaccin, care, în condițiile prezentei legi, reprezintă discriminare pe motiv de vaccinare.
(2) – Prevederile alineatului (1) sunt aplicabile în toate situațiile, fără deosebire, al căror scop sau efect – direct sau indirect – vor fi restrângerea, înlăturarea, limitarea de orice fel, nesocotirea sau încălcarea drepturilor omului și a libertăților sau a drepturilor recunoscute de lege.
Art. 3. – Prevederile prezentei legi se aplică tuturor persoanelor sau grupurilor de persoane, fără nici o deosebire, în toate domeniile vieții publice.
Art. 4. – Orice fapt sau act juridic, al oricărei persoane fizice sau juridice publice sau private, care încalcă prevederile articolului 2, este nul de drept.
Art. 5. (1) – Prin derogare de la dreptul comun, nulitatea se constată, în primă instanță, la cererea oricărei persoane, de către secția de contencios administrativ a curții de apel de la domiciliul reclamantului, în procedură de urgență, judecata urmând a se realiza în termen de maximum 3 zile.
(2) – Apelul se va judeca la secția de contencios administrativ de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de maximum 5 zile de la pronunțarea primei instanțe.
(3) – Cererile care fac obiectul prezentului articol sunt scutite de taxă judiciară de timbru.
Art. 6. – Emiterea unui act cu caracter normativ care încalcă prevederile articolului 2 este infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art. 7. (1) – Orice alt fapt sau act juridic, cu excepția celor prevăzute la articolul 6, care încalcă interdicțiile de la articolul 2, constituie contravenție.
(2) – Constatarea contravențiilor și sancționarea acestora este realizată de către organele de poliție.
(3) – Contravențiile prevăzute la articolul 1 se sancționează cu amendă de la 3000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană, respectiv cu amendă de la 5000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează o categorie sau un grup de persoane, dacă fapta respectivă nu constituie infracțiune.
(4) – Dispozițiile din prezentul articol se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României.
Nu există răspunsuri