Boris Volosatîi – întrebare parlamentar către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Exportul și importul de animale vii.

Adresată: Domnului Adrian-Ionuț CHESNOIU, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale

De către: Deputat Boris VOLOSATÎI, ales în circumscripția nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara graniţelor ţării

Data: 09/02/2022

Obiectul întrebării: Exportul și importul de animale vii.

Stimate domnule ministru,

În România tradiția creșterii de animale ate o vechime apreciabilă. De asemenea, România este unul dintre exportatorii importanți de animale vii (ovine, caprine, bovine, cabaline, păsări etc.), în special în țările de tradiție musulmană sau iudaică, care nu importă carne congelată și în care sacrificarea animalelor trebuie să urmeze anumite reguli de natură religioasă. În această calitate, de exportator important, România este concurată de state extracomunitare care investesc sume considerabile în activități de lobby având ca scop limitarea și chiar blocarea exporturilor de animale vii din România. În același timp, România importă animale vii din străinătate, în special pentru scopuri reproductive și/sau de ameliorare a speciilor.

În legătură cu acestea, Vă rugăm respectuos să ne transmiteți:

  1. Care a fost volumul exporturilor de animale vii din România (pe capete de animale) în perioada 2011-2021, defalcat pe fiecare an al perioadei, fiecare țară de destinație, fiecare specie de animale vii. Ce poziție ocupă România printre exportatorii de animale vii în principalele 20 de state de destinație a acestui tip de exporturi și care sunt principalele state concurente ale României în domeniu.
  2. Care a fost valoarea acestor exporturi în perioada 2011-2021, defalcat pe fiecare an al perioadei, fiecare țară de destinație și fiecare specie de animale vii.
  3. Câte puncte de colectare a animalelor vii pentru export există în România, defalcat pe fiecare unitate administrativă de nivelul II.
  4. Care a fost volumul importurilor de animale vii în România (pe capete de animale) în perioada 2011-2021, defalcat pe fiecare an al perioadei, fiecare țară de origine/import, fiecare specie de animale vii.
  5. Care a fost valoarea acestor importuri în perioada 2011-2021, defalcat pe fiecare an al perioadei, fiecare țară de origine/import și fiecare specie de animale vii.
  6. Ce măsuri de natură administrativă, normativă sau de alt ordin întreprinde sau intenționează să întreprindă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru facilitarea exporturilor de animale vii, ca sursă importantă de venituri pentru crescătorii și exportatorii de animale din România.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]