Boris Volosatîi – întrebare către M.A.E. – Stadiul de soluționare a chestiunii privind Casa Iorga, proprietate a statului român din Saranda, Albania.

Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministru al Afacerilor Externe

De către: Deputat Boris VOLOSATÎI, vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării

Circumscripția: nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara graniţelor ţării

Data: 04/10/2023

Obiectul întrebării: Stadiul de soluționare a chestiunii privind Casa Iorga, proprietate a statului român din Saranda, Albania.

Stimată doamnă ministru,

În anul 1932 Regele Ahmed Zogu al Albaniei i-a donat istoricului Nicolae Iorga un teren cu suprafața de 767 metri pătrați, situat pe malul Golfului Corfu în orașul Saranda.

În 1932 Nicolae Iorga a donat terenul statului român, care a construit în acel loc un Institut de Studii Balcanice, instituția funcționând până în anul 1944, când imobilul și terenul au fost naționalizate printr-o hotărâre a Tribunalului militar din Girocastru (Gjirokaster) și folosit ca punct vamal, club sportiv etc. Imobilul a fost cunoscut în general cu numele de Casa Iorga.

În 1992 clădirea și terenul au fost vândute unui cetățean albanez prin filiala Saranda a Agenției Naționale de Privatizare din Albania. În 1995 statul român a introdus o acțiune în justiția albaneză pentru recunoașterea dreptului său de proprietate asupra Casei Iorga și anularea deciziei de privatizare din 1992.

Tribunalul județean Saranda a recunoscut, la 27 noiembrie 2003, dreptul de proprietate al statului român asupra Casei Iorga, însă decizia a fost contestată.

La 9 iulie 2007 Tribunalul județean Saranda a pronunțat o sentință definitivă prin care drepturile de proprietate ale statului român au fost recunoscute din nou.

Agenția pentru Restituirea și Compensarea Proprietăților de la Tirana a confirmat, la 18 martie 2008, calitatea statului român de fost proprietar și dreptul de compensare pentru acest bun imobil.

La 17 iunie 2015, Ministerul pentru Europa și Afaceri Externe (MEAE) al Albaniei a informat partea română, prin Notă verbală, asupra creării, prin ordin al ministrului de Externe, a unei Comisii speciale pentru Expropriere, care urma să-i transmită prim-ministrului Albaniei documentația necesară în vederea luării de către prim-ministru a unei decizii. De asemenea, partea română a fost informată prin Nota verbală că decizia prim-ministrului albanez urma să fie publicată în Monitorul Oficial al Albaniei.

În luna octombrie 2021, MEAE al Albaniei a adus la cunoștința părții române faptul că a formulat un punct de vedere favorabil în dosarul chestiunii, urmând să înainteze documentația necesară către Consiliul de Miniștri al Albaniei.

În luna februarie 2022, MEAE al Albaniei a comunicat părții române că are în vedere elaborarea unui act normativ de expropriere a cetățeanului albanez care a devenit în 1992 posesor al imobilului.

Alte evoluții în legătură cu dreptul de proprietate al statului român asupra Casei Iorga de la Saranda și a terenului aferent nu au fost făcute publice până în prezent.

Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rugăm respectuos să ne transmiteți:

  1. Dacă, din februarie 2022 și până în prezent, autoritățile albaneze au adoptat și pus în aplicare un act normativ de expropriere a cetățeanului albanez care a devenit în 1992 posesor al Casei Iorga de la Saranda. În eventualitatea unui răspuns afirmativ, vă rugăm să precizați denumirea actului normativ, numărul lui și data emiterii, iar în eventualitatea unui răspuns negativ vă rugăm să ne comunicați în ce orizont de timp este estimată adoptarea unui asemenea act normativ.

2. Dacă statul român a intrat în posesia Casei Iorga de la Saranda și a terenului aferent, conform sentinței definitive a Tribunalului Județului Saranda din 9 iulie 2007. În eventualitatea unui răspuns negativ, vă rugăm să ne comunicați în ce orizont de timp este estimată intrarea statului român în posesia Casei Iorga și a terenului aferent.

3. Ce destinație urmează să primească imobilul redobândit de către statul român la Saranda și ce propuneri au fost făcute în acest sens.

4. Dacă Ministerul Afacerilor Externe a formulat deja sau va formula propuneri în legătură cu acest imobil din străinătate pentru proiecția bugetară pe anul 2024.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

”Marcel Ciolacu s-a trezit în sfârșit și a cerut convocarea CSAT. Dar degeaba îl convoacă dacă tot ce vor livra este un nou comunicat fără substanță, în care vorbesc în limbajul lor de lemn, evitând adevărul! CSAT nu trebuie să fie doar o mascaradă menită să […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu condamnă ferm decizia guvernului Ciolacu de a îngheța pensiile, încălcând principiile de transparență și legalitate care ar trebui să guverneze sistemul de pensii din România. Într-o declarație tranșantă, Petrișor Peiu demască strategia cinică a premierului. „Poate v-ați întrebat de ce guvernul Ciolacu […]
”România se află astăzi într-o situație jenantă pe plan extern, una la care contribuie inclusiv ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, care a fost prins mințind cu nerușinare despre o întâlnire cu Richard Grenell, trimisul special al președintelui american Donald Trump. Declarația lui Grenell, publicată de Financial […]
Europarlamentarul AUR Adrian Axinia, membru în Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor (ECR) din Parlamentul European, a semnat o scrisoare prin care cere Comisiei Europene renunţarea la reglementările care ar putea conduce la interzicerea sobelor şi şemineelor în Uniunea Europeană. Documentul este adresat domnului Stéphane Séjourné, Vicepreședinte executiv […]
L-am chemat astăzi în Parlament, la Ora Guvernului, pe noul ministru al Educației, Daniel David, după declarațiile controversate pe care acesta le-a făcut de când este în funcție și pentru un dialog onest despre cum va arăta viitorul educației în România acum, după ce regimul lui […]
Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, explică motivele care stau la baza moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu II. ”În primul rând, după plecarea președintelui Iohannis, premierul Ciolacu, celălalt complice la actul din 6 decembrie, prin care s-au anulat alegerile în mod nejustificat, trebuie să plece și […]