Badiu Georgel și George Simion – propunere legislativă – ”Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 286 din 17.07.2009 privind Codul penal”

În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 din Constituția României, republicată și cu prevederile art. 92 alin. (1) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintăm propunerea legislativă Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 286 din 17.07.2009 privind Codul penal, spre dezbatere și adoptare.

În temeiul art. 113 din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, solicităm procedura de urgenţă pentru această iniţiativă legislativă.

De asemenea, adresăm rugămintea de a solicita, în cel mai scurt timp, punctul de vedere al Guvernului şi avizul Consiliului Legislativ.

PENTRU INIȚIATORI:

1. DEPUTAT  GEORGE NICOLAE SIMION

2. DEPUTAT Georgel Badiu   

Expunere de motive

     Prezenta propunere legislativă vizează înfăptuirea în mod echitabil a justiției în materia dreptului penal, respectiv în materia executării pedepselor.

     În reglementarea actuală, instituția liberării condiționate, reglementată la articolul 100 Cod penal prevede, printre condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii, la lit. c),  îndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. Această condiție este în acord cu Recomandarea REC (2003) 22 a Comitetului de Miniştrii către statele membre cu privire la liberarea condiţionată, adoptată la 24.09.2003, prin care se cere statelor membre să aibă în vedere anumite aspecte: ”Pentru a reduce riscul recidivei din partea deţinuţilor liberaţi condiţionat, trebuie să fie posibilă impunerea faţă de ei a condiţiilor individualizate, cum ar fi : – plata compensaţiilor sau de reparare pentru victime; (…)”

    Constatăm că necesitatea acoperirii daunelor cauzate ca urmare a infracțiunii este un criteriu general recunoscut la nivel european, fiind considerat chiar un element de evitare a apariției recidivei.

    Prin urmare, această condiție, tratată separat în timpul judecării cauzei ca o împrejurare ce nu poate fi reținută drept circumstanță atenuantă, potrivit articolului 75 alin. 2 lit. a) Cod penal, este privită într-o perspectivă de maximă importanță de către instituțiile comunitare, recunoscut fiind faptul că infracțiunile care au avut drept urmare producerea unor pagube materiale au fost comise inclusiv transfrontalier.

    În orice societate, scopul pedepsei poate fi atins numai după îndeplinirea unor obligații de către persoana condamnată. Evident că principala obligație este, în situația executării pedepsei în regim de detenție, conformarea la regimul carceral. Nu trebuie însă neglijată repararea urmărilor infracțiunii comise de către persoana condamnată. De cele mai multe ori, despăgubirile pe care condamnatul trebuie să le achite victimelor infracțiunii rămân neacoperite, aceasta pentru că tot potrivit art. 100 alin. 1), lit. c) Cod penal condamnatul care dovedește că nu a avut nicio posibilitate să plătească despăgubirile civile accede în aceleași condiții la liberarea condiționată ca și persoana condamnată care a depus eforturi și a achitat despăgubirile respective. Aceasta este fără îndoială o inechitate și în mod cert un subterfugiu pentru sustragerea de la plata acestor obligații, care în mod normal ar constitui o garanție a reintegrării sociale a persoanei condamnate.

Se presupune că hotărârea infracțională privește inclusiv posibilitatea ca prin fapta comisă să se cauzeze un prejudiciu. În mod simetric, odată cu stabilirea răspunderii penale și a răspunderii civile, persoana condamnată definitiv pentru o infracțiune care a avut ca finalitate cauzarea unui prejudiciu trebuie să îl acopere. Din păcate, realitățile sociale din țara noastră dovedesc faptul că, în multe cazuri, persoanele condamnate cel puțin pentru infracțiuni economice cauzatoare de mari prejudicii apelează la toate mijloacele pentru a-și ascunde sursele din care statul ar putea să recupereze prejudiciile create.

    Ori, în astfel de situații este nu doar inechitabil, ci și în afara legii ca o astfel de persoană condamnată să beneficieze totuși de deplinele beneficii ale liberării condiționate, în condițiile în care nu doar că nu a făcut eforturi să acopere prejudiciul, să înlăture consecințele infracțiunii, ci s-a sustras de-a dreptul de la aceasta.

    În prezenta propunere legislativă se urmărește, în primul rând, înlăturarea unor asemenea situații, în scopul realizării politicii penale potrivit standardelor urmărite, iar în al doilea rând instituirea unor condiții obiective și echitabile pentru reabilitarea și integrarea socială a tuturor persoanelor condamnate.

    Modificările pe care le propunem reprezintă o modalitate legală și eficientă care să realizeze în perspectivă atât funcția de prevenție, întrucât orice individ care cunoaște consecințele comiterii unor infracțiuni cauzatoare de prejudiciu este responsabilizat eficient, cât și funcția de reinserție socială prin același fenomen de responsabilizare și conștientizare a urmărilor infracțiunilor comise, ce au adus prejudicii cuantificate material.

    În acord cu politicile penale din majoritatea statelor europene, oferim persoanei condamnate un mecanism simplu, bazat pe previzibilitate, fiind astfel direct interesată de îndeplinirea condițiilor pentru accederea la beneficiul maxim al liberării condiționate.

    Pe cale de consecință, propunem o pârghie simplă, legală și eficientă care să conducă în viitor la cointeresarea autorilor unor fapte penale de a-și îndeplini obligațiile civile stabilite de instanțele de judecată. Proiectul de lege prevede micșorarea beneficiului accederii la instituția liberării condiționate în cazul existenței laturii civile neacoperite, acordând un câștig limitat la un anumit număr de zile din an.

INIȚIATORI:

1. DEPUTAT  GEORGE NICOLAE SIMION          

2. DEPUTAT Georgel Badiu                                

LEGE

pentru modificarea și completarea Legii nr. 254 din 19 iulie 2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate

dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru

 modificarea și completarea Legii nr. 286 din 17.07.2009 privind Codul penal

Parlamentul României adoptă prezenta lege :

Art. I. – Legea nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în  Monitorul Oficial al României, nr. 514 din 14 august 2013 se completează după cum urmează:

    Articolul 97, alin. (3),  litera c), va avea următorul cuprins :

c) îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.  În cazul neîndeplinirii acestor obligații, beneficiul liberării condiționate nu poate depăși 10 zile pentru fiecare an din pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, sau 7 zile în celelalte cazuri;

Art. II. – Legea 286 din 17.07.2009 privind Codul penal publicată în  Monitorul Oficial al României, nr. 510 din 24 iulie 2009 se completează după cum urmează:

 1.   Articolul 99, alin. (1),  litera c), va avea următorul cuprins:

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare. În cazul neîndeplinirii acestor obligații, beneficiul liberării condiționate nu poate depăși 10 zile pentru fiecare an din pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani sau 7 zile în celelalte cazuri;

   2.  Articolul 100, alin. (1), litera c) se completează și va avea următorul cuprins:

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare. În cazul neîndeplinirii acestor obligații, beneficiul liberării condiționate nu poate depăși 10 zile pentru fiecare an din pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, sau 7 zile în celelalte cazuri;

Această lege a fost  adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin (1) din Constituţia României republicată.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Valeriu Munteanu, deputat și vicepreședinte AUR, îi răspunde lui Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei, care a […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin […]
“De ani de zile ați demonstrat o abilitate remarcabilă de a găsi pretexte și de […]
Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o […]